Critica de azi nu este ea însăși interesată de aceste opere

Cristian Hadji-Culea, regizor de teatru (n. 13.03.1952, București). Absolvent al IATC, București (1976) și angajat, ca șef de promoție, la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași. Regizor artistic la Teatrul Mic (1980 - 1991), cadru didactic la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică I. L. Caragiale (din 1991). A fost Director general al Direcției Generale a Instituțiilor de Spectacole în cadrul Ministerului Culturii (1998 - 2002), respectiv Președinte al Consiliului de Administrație și Director General la Societatea Română de Televiziune, unde, în 2002, a înființat postul TVR CULTURAL. Din 2006 până în prezent, este Manager al Teatrului Național Vasile Alecsandri Iași. A montat spectacole în numeroase teatre din țară: Teatrul Național Vasile Alecsandri Iași (Poliția de Slavomir Morzek - 1991; Azilul de noapte de Maxim Gorki - 1997; Trei surori de A.P. Cehov - 2011; Teatru de război, scenariu de Florin Lăzărescu, Lucian Dan Tedorovici și Cristian Hadji-Culea - 2018 etc.), Teatrul Național Marin Sorescu Craiova (Mobilă și durere de Teodor Mazilu - 1988; Ferma animalelor de George Orwell - 1994 etc.), Teatrul German Timișoara (A douăsprezecea noapte de William Shakespeare - 1978; Electra de Sofocle - 1993), Teatrul Național Lucian Blaga Cluj (Acești nebuni fățarnici de Teodor Mazilu - 2008; Un cuplu ciudat de Neil Simon - 2011 etc.), Teatrul Național Târgu Mureș (Evul mediu întâmplător de Romulus Guga - 1988), dar și cu Televiziunea Română unde a realizat documentarul Minorități sub trei dictaturi. Evreii. 1938-1945, între anii 2004 - 2006. În 2013, a regizat spectacolul King Lear de William Shakespeare, la Drayton Hall Theater, S.U.A.

Liviu Malița: Dramaturgia românească din perioada comunistă este, după 1989, puțin prezentă în repertoriile teatrelor. Care credeți că sunt explicațiile?
Cristian Hadji-Culea: Trecerea dramaturgiei românești scrise și jucate în perioada comunistă peste granița anilor '89 - '90 s-a dovedit anevoioasă. Nu luăm în discuție aici piesele proaste, piesele teziste, care au murit oricum, odată cu epoca. Vorbim de cele, nu puține, care au reprezentat valori atunci când au fost scrise și jucate, care au avut probleme cu cenzura și care au avut succes, atât la public, cât și la critică. Mă gândesc, în primul rând, la dramaturgi care au marcat teatrul românesc, creatori ai unui limbaj scenic original, precum Mazilu, Sorescu, parțial D.R. Popescu ș.a. Motivele sunt multiple. Unul ar fi "datarea": limbaj și relații specifice epocii comuniste. Altul ar fi limbajul aluziv, care a avut o perioadă de triumf în teatrul anilor comuniști, dar care azi nu își are rostul. În al treilea rând, din păcate, critica de azi nu este ea însăși interesată de aceste opere. E nevoie de lucrări critice, de noi exegeze, scrise azi, care să descopere valoarea actuală a acestor lucrări.

L.M.: Ca manager de teatru, ați fi interesat de un proiect de promovare a acestei dramaturgii? De ce?
C.H.-C: Sunt interesat de orice proiect de promovare și montare a dramaturgiei de care vorbim, pentru că sunt convins, încă, de valoarea ei. Sunt interesat și de facilitarea întâlnirii acestor dramaturgi cu creatorii tineri de teatru.

L.M.: Ați fi interesat să montați o piesă aparținând acestei dramaturgii? Care ar fi aceea? De ce?
C.H.-C: Am montat Mobilă și durere a lui Mazilu la Teatrului Național din Cluj. Sunt interesat de Sorescu. Un bun prieten, regizor reputat, care a montat cândva Piticul din grădina de vară, îmi spunea chiar zilele acestea că piesa i se pare actuală și azi, mai deloc datată.

Acest text face parte din volumul Să nu privești înapoi. Comunism, dramaturgie, societate, apărut în anul 2022 la Editura Presa Universitară Clujeană, volum care poate fi achiziționat de la libraria.ubbcluj.ro/produs/sa-nu-privesti-inapoi/.