Sirena cu scut, da, are coadă de peşte, chiar dacă nu se vede aici, l-a inspirat pe Picasso, care cândva după al doilea război a stat o vreme în Varşovia şi-a făcut treaba lui ce, oricum, a avut destul timp s-o deseneze pe peretele unei locuinţe. Cred că în cărbune. După ce-a plecat din Polonia, tinerii care locuiau acolo n-au mai avut pace, zi de zi intrau în casa lor necunoscuţi, să se holbeze la zid, veneau şi delegaţii din străinătate, aduse de miniştri şi ambasadori, toţi îşi strecurau pantofii printre mobile, poate se frecau de patul cu aşternutul în haos, călduţ încă, doar ca să-i admire capodopera. După capul meu nu era mare lucru de privit - o ştiucă borţoasă cu căpăţână de muiere, abia schiţată, pletele - câteva fire de paie zburlite în vânt, dar nu m-au întrebat pe mine, aşa că oamenii ăia se tot duceau, zi de zi, până când locatarii n-au mai rezistat (cred că o visau noaptea, cum dansa pe tavan, scuipând solzi în capetele lor). N-au zugrăvit peste desen. De bună seamă că le-a fost teamă, însă s-au plâns la nu ştiu ce minister, până când au venit şi-au luat sirena cu tot cu o bucată de zid, şi-au expus-o la muzeu. Happy-end, nu? Aşa îmi amintesc. Povestea peştoaicei lui Picasso am citit-o pe bucăţică de hârtie lipită de o vitrină - reclamă la cănile pentru turişti. Mai erau plase de pânză şi tricouri cu sirena în cauză, aşa cum în Bran şi Braşov se vând cu rânjetul lui Dracula. Sirena-statuie, din piaţa cu terase unde cafeaua costă 8 sau 9 zloţi, tronează deasupra unei fântâni arteziene, aşa cum se cuvine unei peştoaice atunci când nu se vântură prin mare.
Într-un muzeu impresionant era o replică de piatră a sirenei, lângă, fotografia tinerei care i-a servit sculptorului drept model. Zâmbea, atât îmi amintesc, şi faptul că a murit în al doilea război mondial, în timp ce ajuta răniţii. Era soră medicală. Dacă-ţi lipeai urechea de-un zid al muzeului, auzeai din creştet până în tălpi bătăi de inimă, cât să-ţi lase senzaţia că-i simţi pe cei care au fost îngropaţi de vii în clădirile bombardate.
