Puterea seducţiei [Rita Chiribuţă]
Gelu Vlaşin
18.08.2003
Rita Chiribuţă [Chirata]
Un cortegiu funerar se îndreaptă spre cimitir în acordurile fanfarei, însoţit de bocetele rudelor celui dispărut şi acompaniat de urletele câinilor de prin prejmă. Un copil priveşte cu tristeţe pe fereastră această desfăşurare întunecată a mulţimii, care a devenit deja un fapt cotidian. Cimitirul, aflat la doar câţiva paşi, obligă într-un fel pe locatarii imobilului să asiste zilnic la funerariile celor trecuţi în lumea drepţilor. Acest copil, care şi-a petrecut copilăria plângându-i pe toţi morţii care i-au trecut pe sub fereastră, se numeşte Rita Chiribuţă şi nu de mult timp a împlinit venerabila vârstă de 20 ani. Rita este câştigatoarea Concursului Naţional de Creaţie Literara Eminescu 2000, secţiunea poezie, destinat elevilor de liceu. La capitolul premii, deja sta foarte bine, având în palmares încă două premii naţionale, unul cucerit la Colocviile George Coşbuc de la Bistriţa şi altul la Piatra Neamţ.
Descoperită de profesorul şi scriitorul Octavian Soviany, enigmatica Rita Chiribuţă s-a născut în Cetatea de Scaun a Sucevei şi locuieşte la Botoşani, unde trăieşte o adolescenţă frământată de chinurile creaţiei literare şi marcată puternic de coşmarul unei copilării petrecute mai mult în singurătate. Iubeşte enorm animalele, pe care le-a protejat ori de câte ori a avut posibilitatea, spre disperarea părinţilor care se trezeau mereu cu câte un nou locatar.
Rita Chiribuţă a învăţat singură să citească, după un alfabet cumpărat de mama ei, şi să scrie literatură de pe vremea când îşi delecta părinţii cu poezioare şi povestiri. La opt ani a avut prima depresie: sora ei mai mare a fugit de-acasă. Reacţia Ritei a fost una de izolare pentru că se simţea abandonată de sora protectoare, fiinţa care avusese o puternică influenţă asupra ei. Fetiţa a început să lipsească şi ea de la şcoala dar a intervenit învăţătoarea, care nu putea să accepte situaţia de-a o pierde pe cea mai bună eleva din clasa.
O data cu naşterea fratelui mai mic - în 1992 - au apărut şi problemele insurmontabile în familia Ritei Chiribuţă, iar doi ani mai târziu părinţii au divorţat. Rita a locuit o perioadă cu mama care nu suporta ideea ca fetiţa ei să urmeze cursurile unui liceu cu profil uman, adică lipsit de perspectivă, aşa că, la insistenţele acesteia s-a înscris la un liceu de informatică, unde a intrat deşi s-a străduit să facă o lucrare cât mai slabă cu putinţa. Aici însă, a avut marea şansă de a-l întâlni pe profesorul Dorin Popa, care printr-un excelent spirit pedagogic a reuşit să-i retrezească interesul pentru literatură.
Moartea bunicului a marcat-o profund, îi vizita adesea mormântul, acolo unde tânără poeta se simţea liniştită. De fapt, în familia ei a asistat la un lung şir de înmormântări în afară de cele pe care le-a vizionat vrând-nevrând în copilărie.
Mama Ritei s-a recăsătorit cu fiul unei foste colege de clasa, mai tânăr cu vreo 16 ani. Pretenţiile şi exigenţele noului tată, care arata mai degrabă ca un frate puţin mai mare, au început să devină insuportabile pentru Rita, determinând-o, în cele din urmă, să fugă şi ea de acasă. A locuit o perioadă scurtă la sora ei după care s-a mutat la un prieten.
În ultima vreme destinul poetei Rita Chiribuţă pare să se fi schimbat în bine. Remarcată şi susţinută de Octavian Soviany, apreciată de Nora Iuga şi Constantin Abăluţă, a reuşit s-o impresioneze şi pe Constanţa Buzea, care intenţionează să-i publice un grupaj de versuri în România Literara, în timp ce editorul Nicolae Tone a desemnat-o deja pentru rubrica Generaţia 2000 Plus din următorul număr al revistei Facla Literară, în dorinţa de a-i publica un volum de versuri la Editura Vinea. De puţin timp, Rita a debutat cu un grupaj de versuri în revista Convorbiri Literare şi a fost nominalizată în cadrul Grupului 33 - Deprimiştii. Dar apariţia volumului va fi cu siguranţă un eveniment literar.
La doar 20 ani, Rita Chiribuţă este deseori comparată cu poeta Angela Marinescu. Rita scrie o poezie plină de forţa şi energia unor experienţe pe care puţini au fost cei care le-au trăit.
ştii nu mai sunt o fetiţă cu ceasul în urmă / pe timp paşii mei tremurau pentru un ban acum / îmi sting ţigara de tibie îmi ornez odaia cu fructe / aşezate în craniu ies pe stradă nu-mi pierdeţi urmă / las înapoia mea tăcere sânge şi spini sunt singura cale / nu ştie unde sunt îmi las mustaţă barbă trag din pipa / voi merge la universitate am să-mi înscriu neuronii / la cursuri de yoga sus jos gimnastică aerobică / mă voi întoarce în oraşul b. o să ţin de mână / o poveste cu sânii acoperiţi de moarte//
mi-am tras sufletul-ziua bolborosea în cer (despre tine nici / un / cuvânt) te-am lăsat atunci să mori mă urcam în balon / cu coapsele cu gleznele nasul mi-l pudram cu amintiri / cocoşate / pe vremea celor o mie şi una de respirări / peste cimitirul zgomotelor se lăsase lumina / cuprinsă de durerile facerii de mine / era plin de cordoane ombilicale / (se vede apendicele copilului împinge împinge) / spune povestitorul sorbindu-se / mă născusem târziu / nu în oraşul b. pe aproape / era lumina cimitir şi trei fără zece
(Povestiri din oraşul b. - revista Convorbiri literare, nr. 1 / 2001)
