Coliziune

Ştiu ce va urma. Peste câteva clipe voi fi mai bătrână decât acum. Şi peste acele clipe vor trece altele. Şi apoi voi fi şi mai bătrână decât în urmă cu câteva momente, fără rost, cum s-ar zice degeaba făcând umbră pământului, alte clipe, şi altele, îmbătrânind secundă după secundă, tot aşa până când mă voi ridica de pe fotoliu să beau o cană cu apă de la robinet şi în timp ce se va scurge prin gură şi gât până în stomac - ca o cascadă cu bulbuci dintr-o pădure cu cocotieri, canguri şi manguste, vidre şi cocostârci, frunze ascuţite şi mai ales cu şopârle mici, verzi şi gălbui, aşa cum le văd uneori pe tavan înainte să adorm - îmi va trece prin cap că nu are sens să mă gândesc la tâmpenii. De exemplu la o lalea albă lăsată în zăpadă ori la un violoncel care să cânte singur pe străzi, noaptea în intersecţii, însă numai când voi avea chef să ies din casă, la ore mici, pustii. Toţi vor dormi. Până şi insomniacii. Doar eu şi cu mine voi auzi şi voi vedea, iar a doua zi, n-aş povesti la nimeni, nici măcar mie, pentru că poate nu m-aş crede pe cuvânt. De fapt aş merge cu ochii închişi, înconjurând tiptil violoncelul, de teamă că nu l-aş vedea dacă aş holba bine ochii. Îl voi pipăi. Cu degetele toate şi cu palmele. Cu amândouă. Până îmi voi da seama din ce copac a fost făcut. Nu-mi va păsa că a fost tăiat cu drujba, tăiat felii groase, subţiri şi mijlocii. Oricum, toţi vom crăpa până la urmă. Şi violoncelul. Şi eu. Şi cutiile de lapte. Gândacii. Şobolanii. Fluturii. Bocancii mei. Vrăbiile. Copiii din Africa şi USA. Regina Angliei şi Robert Mugabe. Monstrul din Loch Ness. Furnicile şi fotografiile de familie. Calculatoarele şi caraşii. Criminalii în serie. Mumiile. Cafetierele. Poştaşii greci şi măturătoarele din Venezuela. Pietrele şi boscheţii. Ştiu că se va alege praful de toate pentru că aşa au spus la ştiri, la televizor, Galaxiile Calea Lactee şi Andromeda se află pe o traiectorie de coliziune şi se vor intersecta, ceea ce nu e de bine. Coliziunea va avea loc aproximativ în aceeaşi perioadă în care Soarele nostru îşi va consuma ultimele rezerve de energie, adică peste şapte miliarde de ani, aşa au spus astronomii şi eu îi cred pe cuvânt.