Flamingo

De curând am visat că mă aflam în faţa blocului, pe stradă, unde am dat peste un pui rotund şi colţuros de flamingo - adică arăta ca un gogoloi de puf, însă uneori, preţ de câteva clipe, aducea a bolovan ascuţit şi moale. L-am mutat de acolo, de teamă să nu-l calce maşinile, aşezându-l în grădina murdară, pe un petic curat de zăpadă, gândindu-mă că îl vor căuta părinţii şi-l vor duce în zbor la casa lui. Însă s-a ţinut după mine cotcodăcind ca o găină (şi nu mă miram în vis); l-am luat în braţe şi-am urcat până în apartament bombănind pe scări că aşa mi-a trebuit, să-mi bag nasul unde nu-mi fierbe oala.

Apoi am inundat sufrageria cu apă de la robinetele deschise, dorind să-i fac păsării un lac, pentru că aşa văzusem pe Discovery - o întindere de apă undeva în munţi, cu mii de flamingo, mii şi mii. Cum ziceam sufrageria era inundată - pluteau scaunele şi-o cană verde - iar pasărea cu cioc exagerat de lung (îi crescuse în timp ce urcam scările) stătea cocoţată pe masă, lângă un castron cu orez, temându-se parcă să nu-şi ude ghearele. Sau labele. Ba nu, ghearele - păsările n-au labe. M-am trezit cu un acut sentiment de jenă, gândindu-mă că trebuie să le explic vecinilor de sub apartamentul meu de ce le picură apă rozalie şi verzuie în supă. Chiar dacă a fost doar un vis, care va să zică nici vorbă de inundaţie, toată săptămâna trecută am evitat să dau ochii cu oamenii cumsecade de la etajul 3.