Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Vine prima vacanţă grea


Bogdan Ghiu

26.06.2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Occidentalii, cetăţenii ţărilor din Uniunea Europeană adică, au făcut şi ei, acum cîţiva ani, pasul istoric pe care şi românii, în felul, la locul şi în condiţiile lor proprii, se pregătesc să-l facă acum: au trecut la o monedă nouă şi mai "grea". Euro îi spune. N-au trecut decît cîţiva ani, şi conclavul liderilor politici ai UE nu a putut demonstra aceeaşi forţă de ritual ca aceea a milenarei papalităţi, de exemplu, neizbutind să-şi convingă "enoriaşii" să slobozească prin hornul speranţelor, spre cer, fumul alb al ratificării Constituţiei Europene. De vină, spun multe voci, "din popor" mai ales, ar fi inclusiv moneda cea nouă, care prin greutatea ei unificatoare a produs, pe lîngă trauma renunţării la reperul istoric al monedelor naţionale, triviale dar decisive, pentru percepţia oamenilor, scumpiri (de fiinţare, ale finanţării fiinţării).

Aflaţi mai în urmă cu un vagon, de fapt cu cel puţin un tren(d) istoric, românii se pregătesc să treacă, acum, la euro trecînd, mai întîi, la leul greu: o perioadă de întărire şi de "respectabilizare" a monedei naţionale în vederea renunţării, tocmai, la ea. Banul românesc se pregăteşte să-şi recapete demnitatea, valoarea şi raritatea. Hîrtia, adică fîş-fîş-ul deja artificial, sintetic, din care sînt făcute, mai nou, bancnotele, devine iar rară, cedînd întîietatea la fel de falsului metal, dat fiind că banul curent va deveni, acum, tocmai banul, Bănuţul, moneda propriu-zisă, subdiviziunea, paraua chioară. În locul portofelelor şi al "portofoliilor" doldora de hîrtii supranumerar, care gîfîiau fals-foşnitor încercînd să întruchipeze sume decente şi cît de cît pertinente, vom umbla iar, ca pe vremea stră(adică foarte, arhi)bunilor noştri, cu celebra, zăngănitoarea pungă. Punga de bani. Cu bursa la purtător! Dar, pentru omul de rînd, punga aceasta, cu leul cel nou şi greu zăngănind înăuntru, va fi mai mult decît o punguţă cu doi bani? Iar la viitoarele proteste şi manifestaţii sindicale, s-ar putea să auzim, ca lozincă-revendicare, celebra, din basmele copilăriei: "Cucurigu, boieri mari, daţi punguţa cu doi bani"? Pentru noii "boieri mari", leul greu greu, adică reabstractizarea monedei, re-monetizarea monedei, va fi o uşurare. Dar şi tradiţionala "şpagă" va putea merge, acum, mai uşor.

Făcînd şi ea ce ştie şi, în lipsă cronică de evenimente consistente, s-a învăţat să facă mai bine, mass-media românească pune paie pe foc, semănînd panică în rîndul populaţiei: patru zile nu vor funcţiona băncile, atenţie, români, puneţi din vreme bani la teşcherea, că altfel riscaţi să muriţi de foame! Eterna spaimă de foame, de maţ-gros-dar-gol (prea gros pentru a putea fi vreodată, paradisiac, umplut, cu adevărat plin, Tande pe Mande) a românilor, şi veşnica aţîţare, neadormita chemare la mobilizare generală şi la revoltă prin prevedere din partea "elitelor", mediatice, în cazul de faţă, întotdeauna mai deştepte în penultimul ceas, adică în mod paroxistic (dacă este să dăm crezare prea filosoficei etimologii intelectualist-populare a lui Baudrillard). Frumoasă pregătire pentru ceea ce va urma, nimic de spus! Populaţia trebuie speriată, pusă pe picior de război cu noua monedă. Ca şi cum efectele imediate propriu-zise ale adoptării acesteia n-ar fi, în sine, de-ajuns.

După care va veni vacanţa. Marile exoduri estivale. Uşori de leul devenit greu şi, prin denominare şi cantitativ cel puţin, împuţinat, uşurat, "esenţializat", românii vor pleca fiecare, după cît îl va ţine punga, care-ncotro (fie şi doar acasă, la-loc-comanda, retranşîndu-se în adăposturile rovinelor casnice după ce, fireşte, nu vor fi uitat să pîrjolească şi, desigur, să otrăvească, în urmă, atît spaţiul, cît şi sfera publică, mai vraişte astăzi ca niciodată), să înfrunte prima vacanţă "grea". Pentru mulţi, ea nu va aduce mari schimbări, căci va propune aceleaşi cheltuieli în euro sau dolari, deci în locaţii aflate departe de ţară, la "sursa" producţiei de fiinţă, ca şi în anii trecuţi. Leul greu va rămîne să fie înfruntat, într-o primă instanţă, de cei mulţi.

Într-adevăr, următorul an şi jumătate va fi greu şi pentru că fiecare român, fiecare familie de români va trebui să se dubleze, să se dedubleze, funcţionînd permanent ca un birou de schimb valutar: pe piaţă vor circula, în paralel dar, de fapt, intersectîndu-se permanent, ambele monede, şi leul vechi, şi cel nou. Vom primi salarii "noi", vom plăti "nou", dar ni se va da restul şi pe "stil nou", şi pe "stil vechi". Şi, astfel, în acest Babel al monedelor care ne aşteaptă, tot omul va trebui să înveţe să se comporte ca un finanţist de carieră, socotind şi "traducînd" necontenit monedele paralele una în alta.

Învăţaţi deja să trăiască în "interval", schizoid, navetistic din punct de vedere financiar, mereu pe drumuri între "aparenţele" nevrednice, mizerabile, demne de tot dispreţul ale leului carpatin şi esenţele "tari" ale valutelor-forte, deprinşi cronic să-şi capitalizeze veniturile la saltea (preferînd, literalmente, să doarmă pe bani), în monede străine, puternice, "de referinţă" (pentru stirpea care persistăm a fi, referentul, adevărul este întotdeauna nu atît ascuns, îngropat în grădină, cît la naiba, departe), românii vor trece însă uşor şi peste asta. Iar leul nou ne va antrena să redeprindem, poate, adevărata valoare a banilor, după care ne va "vinde" împăratului Euro, sub domnia căruia, extrateritorial, tele-supuşi, trăim, de fapt, deja.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer