23.11.2005
Teatru spaniol contemporan
Antologie realizată de Ioana Anghel şi Andreea Dumitru
editată de Fundaţia Culturală Camil Petrescu - Revista Teatrul azi (supliment), în noua serie Dramaturgi de azi.

Cu sprijinul Festivalului de Dramaturgie Contemporană de la Braşov, UNITER,
al Ministerului Culturii şi Cultelor şi al Institutului Cervantes.



Volumul conţine următoarele piese:

 Auto de Ernesto Caballero (1993)
Traducerea: Ioana Anghel
 După ploaie de Sergi Belbel (1993)
Traducerea: Delia Prodan
 Motivele lui Anselmo Fuentes de Yollanda Pallín (1997)
Traducerea: Luminiţa Voina-Răuţ
 Bolnavii de Antonio Álamo (1997)
Traducerea: Ioana Anghel
 Agamemnon de Rodrigo García (2002)
Traducerea: Luminiţa Voina-Răuţ
 Hamelin de Juan Mayorga (2005)
Traducerea: Iulia Buttu




  Citiţi o cronică a acestei cărţi.

*****

Hamelin
de Juan Mayorga

- fragment -


Acotador [Notă]: "Hamelin", scena zece.
Montero: Vreţi să închid fereastra?
Acotador: Rivas nu răspunde. Este acelaşi Rivas de acum două săptămâni, dar cu cinci kilograme mai slab. Montero închide fereastra. A stat peste noapte la birou. La nouă i-au adus o stacană de cafea şi dosarul de presă; la zece a trimis după Rivas. Rivas în continuare nu acceptă avocat, nici măcar pe cel din oficiu. În schimb, a cerut să vorbească cu preotul închisorii şi a fost la slujbă în fiecare zi de când se află în detenţie. Montero îi pune o cafea în faţă, Rivas o refuză.
Montero: La prima noastră întâlnire, când v-am întrebat cum l-aţi cunoscut...
Rivas: Nu v-am cerut decât un singur lucru. V-am cerut să nu afle mama. Ziariştii s-au dus s-o întrebe ce fel de copil eram. Dacă am fost abuzat în copilărie, asta au întrebat-o pe mama.
Acotador: Tăcere.
Montero: Credeţi că eu am dat presei numele dumneavoastră? Nu l-am dat eu. Dar e dificil să îi ţii în frâu, când au un subiect incitant. În fiecare dimineaţă se strâng la poarta judecătoriei şi înnebunesc de bucurie dacă le arunci o poveste care să facă vâlvă. Şi nimic nu se compară cu o poveste despre copii.
Acotador: Îi pune în faţă lui Rivas dosarul de presă.
Montero: Dacă cel puţin s-ar limita să facă literatură de proastă calitate... Nu se mulţumesc cu literatura. Vor să dea o sentinţă. Fără să-l asculte pe acuzat. Deja au dat sentinţa.
Acotador: Deschide dosarul de presă sub ochii lui Rivas.
Montero: Eu n-am dat sentinţa. Eu vreau să vă ascult. Eu nu caut o poveste de senzaţie. Caut adevărul. Sursa răului, asta mă interesează.
Acotador: Tăcere.
Montero: La prima noastră întâlnire v-am întrebat cum l-aţi cunoscut pe Josemari. Iată ce mi-aţi răspuns:
Acotador: "L-am cunoscut prin tatăl lui. Părinţii treceau prin greutăţi. Are o familie cu probleme. Şase copii, mama mereu însărcinată, iar tatăl aproape tot timpul şomer. Am făcut ce am putut pentru ei."
Montero: "Am făcut ce am putut pentru ei". La ce vă refereaţi?
Acotador: Tăcere.
Rivas: Pe Paco, tatăl, l-am ajutat să se lase de băut. Bine..., am încercat. Am încercat să-i redau încrederea în el, pentru că respectul de sine îi lipsea cu desăvârşire. Stăteam de vorbă, îl ajutam să-şi găsească de lucru... până mi-am pierdut răbdarea cu el şi m-am gândit că merita mai mult să mă concentrez asupra copiilor. Cu Josemari m-am înţeles din prima clipă. Mă duceam să-l iau de la şcoală şi ne opream la o cafenea ca să-şi facă temele. Înainte, dacă lipsea de la şcoală, ai lui nici n-aveau habar. E foarte isteţ, imediat a început să facă progrese. De aceea mi-e greu să accept că... Pot să înţeleg treaba cu Gonzalo ca o reacţie din gelozie, gelozie între fraţi, dar cu Josemari... El ştie că îi vreau doar binele. Probabil că cineva i-a băgat porcăriile astea în cap.
Montero: Astfel că, dacă putem spune aşa, dumneavoastră i-aţi oferit ajutor moral familiei. Ce puteţi spune despre cel material?
Rivas: Le-am întins o mână de ajutor de fiecare dată când am putut. Cărţile, hainele...
Montero: Bani?
Rivas: Câteodată, când erau la ananghie.
Montero: Puteţi fi mai explicit cu privire la aceste plăţi?
Rivas: Nu sunt plăţi. Paco e un dezastru, nu e-n stare să ducă o slujbă mai mult de-o săptămână. Intri în casa lor şi ţi se rupe sufletul.
Montero: Le daţi bani în mod regulat? O sumă fixă, adică.
Rivas: Numai când sunt la limită. Simţeam că fac parte din familie. Când urma să se nască Josemari, am dus-o pe Feli la spital şi era cât pe-aici să nască la mine în maşină.
Montero: Cu aproximaţie, câţi bani credeţi că le-aţi dat?
Rivas: Imposibil de spus exact.
Montero: Cu aproximaţie.
Rivas: Sincer, n-am nici cea mai vagă idee.
Montero: Concentraţi-vă, e important. Când au început aceste plăţi?
Rivas: V-am spus deja că nu sunt plăţi. V-am spus deja...
Acotador: Tăcere.
Rivas: Aşa aţi făcut şi cu Josemari? I-aţi repetat întrebarea până a răspuns ce voiaţi să auziţi?
Montero: Mă interogaţi?
Rivas: Aşa lucraţi? Întrebaţi de o sută de ori acelaşi lucru, de o mie de ori, faceţi orice e necesar ca să obţineţi răspunsul pe care vreţi să-l auziţi. Presupun că e foarte simplu cu un copilaş, mai ales dacă e speriat. Unui copilaş speriat e suficient să-i repetaţi o întrebare de zece ori.
Montero: Vă rog să luaţi loc.
Rivas: E mai simplu decât să căutaţi dovezi, nu-i aşa? Ce plicticos să cauţi dovezi care îţi pot demola o teorie de mai mare frumuseţea. Şi mai ales pentru un astfel de caz, atât de excitant. Câte cazuri mediocre v-au trecut prin mână până la ăsta. Şi dintr-o dată, apare ceva la înălţimea talentului dumneavoastră: o reţea de pedofili! Îmi şi imaginez exaltarea. Exact ce aştepta oraşul: un monstru şi un salvator. Toţi vrem să părem inocenţi. Ne arată un monstru şi gata, ne simţim inocenţi ca nişte mieluşei. Dumneavoastră le daţi oamenilor un monstru, iar presa povesteşte cum era monstrul în copilărie. "Eu caut sursa răului". Sursa răului se află în capul dumneavoastră. Nu vă mai uitaţi aşa la mine, monstrul se află numai în capul dumneavoastră. Dumneavoastră i-aţi pus în gură lui Josemari toată povestea asta infectă. N-o să înţelegeţi niciodată ce e între mine şi Josemari. Aţi pricepe dacă l-aţi asculta pe Josemari, dar nimeni nu îi ascultă pe copii. Vreţi să vă spun adevărul? Lăsaţi-l să vorbească, fără întrebări. Singurul adevăr este că eu îl iubesc pe acest băiat. Îl iubesc cum n-o să-l mai iubească nimeni altcineva.


Notă: Acotador - Personajul desemnat prin acest cuvânt (inventat de autor, ca derivat din "acotaciones" - didascalii) îndeplineşte aici funcţia unui meneur de jeu. El nu asistă pur şi simplu la derularea acţiunii, ci menţine continuu contactul cu spectatorul, căruia îi propune un alt punct de vedere, introducându-l în planul reflecţiei, clarificând concepte, determinând adoptarea unei poziţii critice. n. red.

0 comentarii

Publicitate

Sus