Emineşti de pus în vitrină

Cu cîte idei de produse Eminescu am primit de la participanţi, am putea deschide un supermarket. Unul fantastic - mă grăbesc să adaug pentru presarii care au dat deja alarma cum că s-ar pregăti loturi întregi de Emineşti pe băţ sau la pungă de plastic.

Ce anume am expune în vitrina acestui magazin inexistent? Nişte Emineşti produşi de profesionişti adevăraţi, dacă s-ar putea...

Noroc că în jocul lui Scornelius s-au lăsat prinşi şi cîţiva oameni de litere, care au acceptat să spună ce produs ar inscripţiona ei cu numele lui Eminescu.

Sînt scriitori sau sînt analişti media. Sînt universitari sau sînt jurnalişti culturali. Unii se declară epigoni ai poetului, alţii - simpli admiratori, iar alţii se arată mai critici. Unii au răspuns mai concis, alţii s-au lăsat purtaţi de inspiraţie...

Răspunsurile lor nu intră în concurs, deci nu candidează la premiile puse în joc de Scornelius. Dimpotrivă, prin participarea lor, aceşti prieteni ai lui Scornelius ne cadorisesc cu cîte un moment de reflecţie. Cel puţin.

Aşadar, în ordinea primirii răspunsurilor...

 Iulian Comanescu
Dacă n-ar fi ce este, Eminescu ar rămâne un fel de untură de peşte pentru şcolari

Cred că cel mai potrivit produs pentru brandul Eminescu este Eminescu. E, bineînţeles, un brand-umbrelă care cuprinde în primul rând două lucruri: Eminescu-omul şi Eminescu-opera. Mai departe, putem proceda ca Discovery Channel sau Marlboro, prin a căuta subdiviziuni, de genul: tânăr şi bătrân, antume şi postume, cele patru fotografii şi-aşa mai departe.

Sună cât se poate de plicticos, dar Eminescu (omul şi opera, nu numele) n-a fost gândit ca produs. Nici dracu' nu se gândeşte cum ar putea vinde Eminescu, recupera Eminescu, actualiza Eminescu... Scornelius, în felul lui sucit, are un merit în toată povestea asta, fiindcă furtuna pe care a stârnit-o în paharul de apă chioară al literelor româneşti e un mod sănătos de a actualiza problema Eminescu. Poate se gândeşte cineva să scoată şi o carte, pe care s-o şi vândă, la un moment dat, după toată povestea asta. Altfel, dacă n-ar fi ce este, Eminescu ar rămâne un fel de untură de peşte pentru şcolari. Era pe cand nu s-a zărit, azi îl zărim şi nu e.

 Sorin Adam Matei
Cartea de credit ÎMPĂRAT & PROLETAR



(All rights reserved TM, C, R)
Use responsibly.

 Iulian Băicuş
Set de gadget-uri

În opinia mea, Eminescu a produs deja foarte mult. Nu există un calcul exact, dar presupun că veniturile obţinute din comercializarea operei lui depăşesc câteva miliarde de dolari. A existat, din câte ştiu eu, un brand Editura Eminescu, deci numele lui a fost deja folosit, a fost pus la produs, iar o armată întreagă de tipi din cultură, de tipografi, de librari, de profesori, de academicieni îşi iau salariile de pe urma lui. Cred că a produs mai mult decât Queen, Beatles, sau Phoenix la un loc. El produce un venit uriaş în fiecare moment, plus ceva care nu se poate cuantifica. Opera lui Eminescu, cea în XV volume, e un soi de detector al minciunii şi falsităţii politice, al falselor valori literare. În oglinda lui Eminescu ar trebui să ne privim cu toţii pentru că e una care nu ne minte şi nu ne linguşeşte niciodată. El a produs şi efecte mai subtile, prin influenţe literare şi prin acea permanentă recitire a operei sale de către generaţiile mai tinere de cititori. Adică a produs epigoni, admiratori sau numai simpli prieteni, sau intertexte de tot felul, inclusiv în poeziile mele din volumul Ideile bursuce, umile parodii după Scrisorile lui geniale.

A devenit un soi de modă culturală, dă bine să fii ireverenţios cu Eminescu, e actul de puştesc al lui Salvador Dali de a le desena mustăţi clasicilor. Dar dincolo de sloganul campaniei Pune-l pe Eminescu la produs! (presupun că, săracul, a produs deja destul pentru un biet om, care a avut atâtea probleme în biografie), care sper să nu aibă vreo conotaţie, cred că ideea este foarte haioasă şi m-am gândit la câteva gadget-uri care ar putea purta numele Eminescu. Vorba poetului: Dacă toate acestea ar purta un nume...
1. Cămaşa Eminescu, pentru persoane masochiste, o variantă a cămăşii lui Nessus, evident cu termostat şi senzori; se utilizează în principal de poeţi şi poetese fără inspiraţie;
2. Un palm-top Luceafărul, pentru scris sonete. Exact ca maimuţa citată de Mircea Cărtărescu în moto-ul poemului O seară la operă există şansa producerii unui sonet perfect într-un timp suficient de lung;
3. O pensiune agroturistică Eminescu unde poţi petrece o seară pe deal;
4. Picături de ochi Eminescu pentru îndrăgostiţii orbiţi de pasiune;
5. Un elixir de dragoste Eminescu sau un curs de romantism predat de Veronica Micle;
6. O legătură de gât, pardon, monşer, asta-i din alt film, cu prietenul său, Caragiale;
7. Un compendiu de mituri româneşti Mihai Eminescu;
8. Un curs scurt de cunoştinţe despre consecvenţa politică şi cum să-ţi iubeşti ţara, adică să fii naţionalist în sensul bun al cuvântului;
9. Un tablou de natură vie, cu codri, nuferi galbeni şi un lac albastru (există în realitate, lângă Ipoteşti);
10. Un mormânt, în cimitirul Bellu, aşa cum vom avea cu toţii cândva, presăraţi prin alte cimitire. Dumnezeu să-l odihnească!

 Dan Silviu Boerescu
Una pentru suflete, alta pentru pîntece

O PARANTEZĂ. Existau, cîndva, pe afişele concertelor de manele, cei doi fraţi Nămol: oximoronicul Trandafir Nămol şi Mihai Nămol. În paranteză, pentru al doilea, se preciza: "(Eminescu)".

O IPOTEZĂ. Salam. Mihai Salam. Să se sature întreaga naţiune. E adevărat, se poate crea o confuzie nedorită cu adevăratul Salam, Florin Salam...

 Cristi Neagoe
Eu mi-aş băga toţi banii într-o ediţie Eminescu sub pseudonim

În liceu, pe 15 şi pe 15 (da, ianuarie şi iunie), profa de română organiza excursii la cimitirul Bellu. Tot pe-atunci, mă tortura şi-mi distrugea statutul precar pe care încercam să mi-l câştig punându-mă să susţin recitaluri de câte două ore la fiecare nouă sărbătorire a naşterii Poetului. În faţa întregului liceu, în faţa fetelor pe care aş fi vrut să le sărut, şi care se tăvăleau de râs prin sala de spectacole improvizată. Când ajungeam la "de ce pana mea rămâne în cerneală, mă întrebi" (Scrisoarea a II-a era o-bli-ga-to-ri-e pentru orice eminesciadă respectabilă), valurile de hilaritate înăbuşită rupeau zăgazurile. Desigur, mă adorau toate tocilarele. Una dintre ele a ajuns chiar să-mi spargă căsuţa de e-mail.
Nu puteam să refuz să-l mai recit pe Eminescu. O iubeam pe profa mea de română. În afară de pasiunea asta maladivă pentru Neperechiul şi de manierele de secol XIX pe care le exhiba, era o tipă tare faină.

Am fost un martir pe altarul acestui corifeu însetat de sânge şi transpiraţie. Chiar şi aşa, nu-L urăsc. Omu' are nişte tripuri demenţiale, pe care puţini le cunosc. Eminescu kicks ass, oricât de penali ar fi toţi fraierii care-l idolatrizează şi toţi ceilalţi fraieri care-l dispreţuiesc visceral, din cauza primilor şi a trendului iconoclast.

Cât despre scoaterea Poetului Naţional la produs, eu mi-aş băga toţi banii într-o ediţie Eminescu sub pseudonim, în care să fie antologate poeziile alea megacorecte pe care nu le ştie nimeni. Şi nu mă refer neapărat la cele pornografice, deşi nu văd de ce-ar lipsi. Am putea selecta câteva fragmente şi din manuscrise. Totul recontextualizat un pic. Vă e clar de ce sub pseudonim, vă e clar că va trebui promovată rapid şi cu mult power, până nu se trezeşte vreun critic deştept să strice duma. Bineînţeles că, la un moment dat, o să se afle, dar asta nu va face decât să crească interesul publicului. Am vinde o sută de mii de exemplare pe puţin. Ne-am trage vilă în Ipoteşti, lângă moşia lui Caramitru.