În primul rînd, din prisma vîrstei mele nu atît de fragede, pot spune că Eminescu a fost întotdeauna:
a. statuie
b. nepereche
c. pe piedestal.
Şi lumea îl citea, în ciuda faptului că era:
d. toate cele de mai sus
Lumea îl citea pentru că merită citit şi pentru că - probabil - generaţiile anterioare aveau mintea mai puţin odihnită. La asta se poate adăuga şi lipsa de ocupaţii care nu necesită efort intelectual (pe motiv de nu ierea deloc) şi lipsa bombardamentului cu chestii de o factură cel puţin îndoielnică.
Citeşti ce eşti pregătit să citeşti şi te dezvolţi în sensul în care eşti îndrumat să te dezvolţi. Între roşia de grădină şi cea crescută cu steroizi diferenţele sînt enorme. Niciodată nu m-am topit după Eminescu, dar trebuie să recunosc că îl prefer culturii de astăzi. O să mă folosesc de un tabel comparativ, ca să fie evident de ce spun asta:
Eminescu Oştirile-i alungă în spaimă îngheţată, Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian, Cum stâncelor aruncă durerea-i înspumată Gemândul uragan. De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere, De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu, Să fac să rump-o lume ce sfâşie-n tăcere Zdrobit sufletul meu. (Eminescu: Amorul unei marmure) | Ziua de azi A intrat mascaţii în casă Şi a distrus tot A lovit pe mama mea şi a meu nepot Mi-a pus cătuşe la mâini şi lanţuri la picioare M-a băgat în dubă şi m-a dus la închisoare (Liviu: [manelele protestează]) |
Eminescu Să ne-o închipuim, caeteris paribus, înmiit de mare - acelaşi lucru. Cu proporţiuni neschimbate - o lume înmiit de mare şi altă înmiit de mică ar fi pentru noi tot atât de mare. Şi obiectele ce le văd, privite c-un ochi, sunt mai mici; cu amândoi - mai mari; cât de mari sunt ele absolut? Cine ştie dacă nu trăim într-o lume microscopică şi numai făptura ochilor noştri ne face s-o vedem în mărimea în care o vedem? (Eminescu: Sărmanul Dionis) | Ziua de azi sînt o doamna, ce pula mea deci îmi aleg din dulap o fustă neagră şi scurtă şi trag pe mine un tricou strîmt ca să se vadă talia îngustă, îmi înmoi apoi un deget arătător în cutiuţa de fard gri şi mi-l frec de pleoape, dau şi cu rimel pe gene că doar nu mă doare mîna şi încerc acuma să-mi aranjez cumva părul din oglindă. L-am tuns scurt zilele trecute şi din cînd în cînd se mai zburleşte - ia te uită, uneori pot să arăt chiar bine da' de cele mai multe ori îmi fac fetele observaţii că mă îmbrac aiurea sau nu am grijă de mine "Cine-o să se uite la tine, fată? încearcă să fii şi tu mai sexy!" (Ioana Bradea: Băgău) |
Eminescu E uşor a scrie versuri Când nimic nu ai a spune, Înşirând cuvinte goale Ce din coadă au să sune. Ah! atuncea ţi se pare Că pe cap îţi cade cerul: Unde vei găsi cuvântul Ce exprimă adevărul? Critici voi, cu flori deşerte, Care roade n-aţi adus - E uşor a scrie versuri Când nimic nu ai de spus. (Eminescu: Criticilor mei) | Ziua de azi Într-o seară am cărat cu nevastă-mea zece găleţi cu căcat - cred că din 98 nu ne-am mai simţit unul lîngă altul atît de bine: vomam şi rîdeam, rîdeam şi vomam, - am jurat atunci să nu mai mîncăm niciodată - printre cîinii înnebuniţi de duhoare, printre bibilici, în bezna de sub zarzării înfloriţi lumina lanternelor tăia picioarele ei grosolane în uriaşii pantaloni de trening ai lui socru-miu (Dan Sociu: Poem de căcat - cu siguranţa nu se numeşte aşa, dar ar trebui) |
Eu cam atît am avut de spus. N-aveţi decît să faceţi din Eminescu ciocolată, sugiuc, vibrator cu două capete sau femeie gonflabilă. Atîta vreme cît pe toate canalele e promovată subcultura, nimeni nu-l va mai citi. Vom fi în schimb fericiţi că-l putem mînca. Sau. dacă e prezervativ, ne putem băga... mai bine închei aici.
(Kant fără filtru)
(Articol preluat din Curat-Murdar, iulie 2006)