Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Concurs  Sageata  Câştigă cu Scornelius

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Completează spaţiul mioritic!


Scornelius

21.08.2006
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

concurs online de creativitate (şi o brumă de cultură)


În sfârşit un concurs aşa cum ţi-ai dorit!

Nu trebuie să cumperi nimic, nu trebuie să trimiţi vreun ambalaj, vreo etichetă sau vreun capac! Cu Scornelius ieşi în câştig fără nici un efort material! Ci cu o zvâcnire a minţii. Cu toate astea...

Câştigă cu Scornelius nu e concurs de cultură generală, ci de pură şi simplă scorneală! Nu ţi se dă bibliografie, nu se cere prezenţă obligatorie (decât, poate, la şcoala vieţii)...

O brumă de cultură nu strică, dar nici nu e o condiţie absolut necesară! Iar dacă Inspiraţia nu vrea să vină, nu dispera: scorneşti tu ceva!



POŢI CÂŞTIGA O CARTE
de la Editura Compania!
E de ajuns să dai TU cea mai tare scorneală!


Răspunde (fără să te-ntinzi prea mult...) la
precizându-ţi numele complet şi un număr de telefon (la care să fii anunţat/ă în caz că vei câştiga - confidenţialitatea asigurată).

Câştigă cel / cea care dă cel mai creativ răspuns. Scornelius va judeca... şi va posta cele mai năstruşnice răspunsuri... precum şi cele mai savuroase comentarii.
(Îţi convine să te grăbeşti, săptămâna viitoare se vor anunţa deja primele rezultate.)

Hai că poţi: Scornelius te aşteaptă!

text-indent: 10px">Ediţia II


COMPLETEAZĂ SPAŢIUL MIORITIC!

Scorneşte, născoceşte şi... mail-uieşte!
Sunt de câştigat 5 cărţi de la Compania
!


Cică folclorul nu stă locului. Cică el contraatacă. Mai nou, cică ar fi urban, viral şi implicat social! Dacă e într-adevăr aşa, hai să-l punem la încercare.

Scornelius te invită la o mare operă colectivă de pastişare, de parodiere folclorică a Mioriţei. Ia varianta canonică a Mioriţei, cea culeasă de Alecsandri, şi pune-te să o peticeşti, să o colezi, să o parodiezi!

Uite de pildă deviza-slogan a urmaşilor baciului ortoman de la Vrancea Online:
"pe-un picior de play / pe-o gură de read-only..."

Nu-i rău, nu-i rău deloc... Dar tu poţi mai bine de-atît, nu-i aşa?

Poţi s-o dai mai prăpăstios, precum Ada Milea în Plai (manea):
"Pe-un picior de plai / e-o gaură-n rai..."

sau mai suav-oniricos, precum Monica Manolachi în a sa Epigramă:
"Pe-un picior de biscuit"...

Dar, cel mai bine, dă-o cum îţi convine ţie! Pe sufletul tău mioritic. Dă frîu liber baciului / băciţei din tine! Evadează din ţarcul urban şi înalţă-te, pe-un fluierat de modem, spre "stelele făclii" ale scornelii interactive.

Ca să te ajute, Scornelius îţi dă un formular de completat. Un crîmpei de Mioriţă cu spaţii de umplut. Un fel de 'fill the myoritic blanks':

Pe-un picior de _
Pe-o _ _ de _
Iată vin în _ _
Se cobor la _ _
Trei turme de _
Cu trei _ _ _

Completează spaţiile-lipsă şi, dacă te ţine talentul, continuă...

Iar dacă parodia ta CHIAR SPUNE CEVA;
dacă reuşeşti să adaugi sensuri noi, actuale, vechilor forme tradiţionale...
atunci ai mari şanse de cîştig!

Gândeşte, chibzuieşte şi... scorneşte!

Completează spaţiul mioritic!
Rescrie în stilul tău Mioriţa! Pune-ţi amprenta creativă personală pe creaţia populară milenară! Continuă tradiţia acestui neam hîtru şi născocitor! În tine convieţuiesc fluieraşul pastoral, mereu cu ochii-nspre absolut şi poznaşul urban gata să sară mereu cu o poantă. Descoperă-i, împacă-i şi pune-i la treabă!

Completează spaţiul mioritic şi... câştigă cu Scornelius!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Borna lui Nancă: o husă de demnitate pentru Ţeapă (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mic vs. şaorma
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Vîrful răstoarnă Ţeapa (3.0/5 - 2 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Ţeapa senzaţiilor ascuţite (5.0/5 - 1 vot)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Dă Ţepii o şansă / Fă ceva cu Ţeapa lor! (3.0/5 - 2 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Concurs George Enescu


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer