19.12.2003
Citesc acum o carte frumoasă, Vrăjitoarea familiei şi alte legende ale oraşelor lumii de azi de Constantin Eretescu (Editura Compania), unde printre scurte legende urbane am găsit o povestioară foarte tristă. Era odată un băieţel care de fiecare dată când era întrebat de tatăl său (de Crăciun, de ziua lui), ce doreşte, el spunea acelaşi lucru - "o minge verde". Dar de fiecare dată, tatăl său (şi mama) considerau, ajunşi în magazin, că odrasla lor merită ceva mai mult decât o minge verde, şi atunci îi luau ceva mai mult (o maşinuţă, un pulover). Dar copilul, ajuns adolescent, s-a îmbolnăvit şi medicii au spus că nu va supravieţui. La spital, tatăl l-a întrebat din nou ce şi-ar dori, iar băiatul a spus că toata viaţa nu şi-a dorit decât o minge verde. Tatăl s-a enervat şi l-a întrebat de ce. Băiatul a murit înainte de a putea răspunde.

Eu nu mi-am dorit o minge verde, nici nu mai ţin minte ce mi-am dorit, dar la fiecare Crăciun primeam ceva ce nu-mi doream. De aceea pentru mine amintirile despre (Moş) Crăciun au în ele ceva dulce şi ceva trist. Într-un an nu mai ştiu ce-am dorit (pe atunci nu ne permiteam să ne dorim deşănţat), dar ţin minte că am primit un capot de casă. Mie nu-mi plăcea să stau în capot, dar mama (Moşul) n-a fost de aceeaşi părere şi, după ce am aşteptat înfrigurată şi mi-am făcut tot felul de gânduri şi m-am bucurat în avans, m-am trezit cu un capot roz, greu, croit prost la comandă. Am fost atât de dezamăgită şi mi-a fost ciudă, dar nu mai ştiu pe cine - pe Moş, pe mine, pe mama, pe anul în care mai aveam de aşteptat până la următorul Moş.

În fiecare an Moşul îmi aduce batiste.

În alt an, nu ne-a răbdat sufletul, pe mine şi pe fraţii mei, şi am intrat prin efracţie în dulapul cu cadouri. Mama ne-a prins asupra faptului, ne-a făcut scandal şi Crăciunul a fost compromis.

Moşul din '89 m-a lăsat să fumez în sufragerie. Eram cu toţii surescitaţi din cauza revoluţiei, aşa că mama n-a mai fost atentă. De la noi până la televizor pluteau norişori de fum.

Acum nu mai îmi doresc nimic, nici de la Moşul, nici în general. Mă bucură însă că ne adunăm de pe drumuri şi stăm împreună câteva zile (sora mea îmi scria pe mail, din Germania, să nu cumva să nu vin de Crăciun la Sibiu, ca să facem pomul şi " să ne râdem"). Azi mă gândesc amestecat la fostele Crăciunuri-cu regret că nu m-au nimerit Moşii, cu regret că am regretat atunci, cu regret că au fost şi s-au dus. Dar dacă o să fiu Moş vreodată, o să mă străduiesc să nu le iau copiilor altceva decât ceea ce îşi doresc.

0 comentarii

Publicitate

Sus