Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Fragmente şi cronici ale cărţilor pe hîrtie  Sageata  Cronici de atelier

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Drumul de la pagina scrisă la scândura scenei


Mircea Sorin Rusu, pe marginea unui volum de Alina Nelega

20.10.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Alina Nelega
Structuri şi formule de compoziţie ale textului dramatic
Editura Eikon, 2010



Citiţi un fragment din această carte.

*****

Structuri dramatice şi formule de compoziţie ale textului de teatru - sau
drumul de la pagina scrisă la scândura scenei

În scrierea acestei cărţi, Alina Nelega porneşte de la cuvânt, adică exact de la ceea ce îi este indispensabil pentru a-şi aşterne pe hârtie îndrumarul de faţă şi, în acelaşi timp, de la ceea ce are puterea, conform preocupărilor mai vechi ale autoarei, de a crea lumi în scenă. Forţa performativă a cuvântului (mai ales) rostit a fost explorată de ceva vreme, atât teoretic, cât şi practic, în spectacole deja foarte cunoscute, acum fiind momentul unei sintetizări şi puneri în pagină a unui context teoretic, dublat de exerciţii practice. Volumul de faţă are în primul rând calitatea de a fi o lectură accesibilă pentru oricine doreşte să înţeleagă puţin mai mult din ceea ce înseamnă text şi spectacol în teatru, precum şi care este raportul dintre ele şi cum se modifică acesta de-a lungul timpului, de la Aristotel până la Aleks Sierz (de exemplu) şi mai departe, în acelaşi timp el fiind destinat cu precădere celor care doresc să scrie texte dramatice, oferindu-le scheletul teoretic, coordonatele după care se pot ghida şi în funcţie de care se pot orienta. Pentru că, pe cât de adevărat este că un scriitor e în mare parte născut, nu făcut, cei născuţi trebuie să înţeleagă mecanismele care stau în spatele produsului lor, pentru a-l putea rafina, iar cei făcuţi se pot agăţa tocmai de aceste mecanisme, pentru a le pătrunde mai bine şi a le identifica în alte texte, dacă nu în propriile încercări.

Prima parte a volumului, aşadar, este una pur teoretică, ce desface textul de teatru în bucăţi analizabile, pe care le pune sub lupă - respectiv evoluţia personajului, de la Aristotel la Romantici, când are loc o mutaţie esenţială, şi mai departe, când calea este pregătită pentru alte schimbări; apoi intriga şi situaţia, cu o binevenită şi clar explicată diferenţă între fabulă şi story, şi terminând cu exemple concrete de structuri dramatice. Începând cu ceea ce autoarea denumeşte "dialectica attică" şi trecând prin piramida lui Freytag, drama absolută a lui Szondi Peter şi drama ca joc a lui Richard Schechner, Alina Nelega încheie traseul teoretic cu drama ca proces semiotic, teoretizată iniţial de Martin Esslin. În tot acest parcurs iese în evidenţă relaţia care se naşte între personaj şi acţiune şi felul în care ea se modifică. Autoarea îşi ia ca reper scrieri fundamentale despre teatru sau despre actele vorbirii ale unor teoreticieni precum Manfred Pfister, Hans Thies Lehmann, J.L. Austin, alături de consideraţiile unor dramaturgi ca Luigi Pirandello sau Hugo von Hofmannsthal. Toate acestea sunt interconectate, se stabilesc legături şi corespondenţe, totul este pus clar în context, rezultând astfel, prin contribuţia personală, o ţesătură teoretică de mare densitate şi claritate.

În tot acest proces, locul special / favorizat este ocupat de monodramă, care, la rândul ei, a făcut şi face obiectul cercetării autoarei (la nivel atât teoretic, cât şi practic). După cum mărturiseşte chiar ea la începutul volumului, consideraţiile despre monodramă au fost puse în pagină pornind de la un schimb de opinii pe această temă cu Tompa Andrea, ceea ce face ca cititorul să fie în avantaj, beneficiind de roadele culese în urma unui dialog productiv. Prezentul capitol este unul consistent, care defineşte şi analizează nu numai specia ca atare, ci şi actorul şi modul în care îşi construieşte acesta strategiile de seducţie în relaţia cu publicul. Eroul de monodramă, cel situat între extreme, cel expansiv sau incorporativ, ca şi cel care îşi aduce pe scenă propria poveste, propria realitate, face obiectul unei atente analize.

Începând cu partea a doua a volumului, se face simţită tot mai tare desprinderea de teorie şi trecerea înspre eseu şi aplicaţii practice. Ceea ce în prima parte era foarte dens, devine acum tot mai aerat, dar asta doar ca formă, pentru că, în ceea ce priveşte conţinuturile, ele sunt în continuare cu greutate. De la diferenţierea între structură dramatică şi formulă de compoziţie se trece la analiza specifică, pornind de la teatrul absurdului (respectiv de la începutul secolului trecut) şi ajungând în prezent, prin inventarierea diverselor forme de a face / scrie teatru. Apare aici şi o diferenţierea între vest şi est, vestul e prezentat ca un loc în care experimentul este la el acasă, unde diversele forme teatrale se nasc în mod spontan şi, la fel de spontan, mor sau se impun, pe când estul (Europei) este un loc în care experimentul este încă în faza de descoperire, el fiind o noutate atât pentru cei care îl fac, cât şi pentru cei cărora li se adresează. În ultimă instanţă, totul ţine de context (istoric, social etc.). Tentantă este pentru autoare şi inventarierea pe zone geografice, în funcţie de specific, a diverselor forme de teatru - un procedeu care apare şi în alte lucrări ale Alinei Nelega, nu numai teoretice, şi care aduce cu sine un plus de claritate, de limpezime a discursului.

Aplicaţiile practice înseamnă trei eseuri despre trei texte de teatru care au făcut carieră, respectiv Nora de H. Ibsen, Trei surori de A.P.Cehov şi Woyzeck de G. Büchner, în care demersul teoretic este ilustrat pe texte deja scrise şi arhicunoscute, după care se trece la exemplificarea unor exerciţii de scriere dramatică, cititorii asistând la dezvăluirea unei părţi din complicatul proces prin care se poate naşte un text dramatic - de aici se poate înţelege şi ce anume înseamnă masteratul de scriere dramatică, iniţiat şi condus de Alina Nelega în 2009 şi continuat şi în 2010, după ce un prim grup de dramaturgi aspiranţi a trecut o primă probă de foc a textelor scrise şi concepute scenic de ei în cadrul examenelor deschise de la Teatrul Ariel din Târgu Mureş, asta pentru că îndrumătoarea lor a menţionat de mai multe ori că dramaturgul e bine să funcţioneze ca autor dramatic, adică să fie implicat în mai multe aspecte care ţin de propriul text (până la punerea sa în scenă), scrierea lui fiind doar primul pas. Tocmai din acest motiv, cei care aspiră la scrierea dramatică trebuie să stăpânească şi un set de cunoştinţe teoretice, precum cele sintetizate în volumul de faţă, care să le permită să se pună în context, dezvoltându-se în acest fel pe mai multe planuri. În continuare, "Reacţiile adverse" preluate din revista scena.ro şi glosarul de termeni teatrali (şi nu numai) rotunjesc volumul de faţă, adăugând un plus de consistenţă.

La prima vedere eclectic, asemănător cu o selecţie "best of", la lectură se observă în mod cert unitatea prezentului volum, firul roşu menţionat chiar în deschiderea sa de către autoare: totul se organizează în jurul ideii de scriere dramatică, inclusiv addenda care conţine articolele publicate până în prezent în revista amintită şi glosarul (reluat, dar îmbogăţit faţă de cel de la finalul lucrării Recuperarea tragicului în textul nou de teatru şi amintind de glosarul de termeni de la finalul romanului ultim@ vrăjitoare, un deliciu în sine). De reţinut este şi decalogul compus pentru aspirantul la statutul de dramaturg, de asemenea un procedeu de sinteză şi clarificare caracteristic autoarei (a se vedea decalogul similar al deteatralizării, de exemplu).

Dacă ne-am putea permite o mică joacă, pornind de la reacţiile adverse, atunci am putea compara întregul studiu cu un prospect atent elaborat al unui medicament administrat pentru a preveni scrisul lipsit de unitate şi golit de semnificaţii, precum şi afirmaţiile nedublate de fundamentări pertinente în dialogul despre teatru, de altfel din ce în ce mai permisiv.

Prin urmare, prima parte a prospectului se ocupă de alcătuire şi dozare, de prezentarea eficientului medicament, în contextul mai larg al grupei de compuşi chimici din care face parte, trecându-se apoi la utilizările sale concrete şi cum poate fi administrat (în formule de compoziţie foarte bine definite). Efectele sale benefice, dacă este administrat conform indicaţiilor, se văd imediat: identificarea structurii dramatice şi a formulelor de compoziţie în textele consacrate, în vederea evitării interpretărilor abuzive, precum şi deschiderea orizonturilor şi punerea în context. Reacţiile adverse trebuie şi ele menţionate, pentru că, la rândul lor, pot funcţiona şi ca avertismente sau ca un revers al medaliei. Modul de ambalare este ultimul, felul în care cuvintele "ambalează" conceptele, ajută la identificarea produsului pe raft. În momentul în care ştii cu adevărat ce şi despre ce vorbeşti, eşti pregătit şi să (încerci să) scrii şi să înţelegi ce scriu alţii.

Nu s-a constatat că supradozajul face rău în vreun fel şi nici că provoacă alergii - dimpotrivă, relatând atât de clar şi concis tot ceea ce şi-a propus să relateze, dar pe un ton relaxat (chiar şi în primul capitol, cel pronunţat teoretic) şi lipsit de didacticism, prezentul volum îndeamnă pe mai departe la lectură, la aprofundare.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer