Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

La Bienala de Arhitectură de la Venezia, 2010


Augustin Ioan

02.11.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am fost, împreună cu un grup de studenţi de la UAUIM, la Venezia pentru a vedea cum People meet in architecture (deviza ediţiei de anul acesta a Bienalei de Arhitectură). Subiectiv vorbind, mi s-a părut o ediţie superioară la toate nivelurile celei curate de Aaron Betsky acum doi ani (Beyond architecture). Atât expoziţia de la Arsenal, cât şi multe dintre pavilioanele naţionale (inclusiv cel al României, dar cu o notă de excepţionalitate pentru Bahrain, Chile, Italia la Arsenal, respectiv Belgia, Olanda, Cehia la Giardini), au fost remarcabile. Inferior mi s-a părut pavilionul principal de la Giardini, cu excepţia sălii OMA despre raportul optim dintre păstrare, conservare şi restaurare, pe de o parte şi renunţare, înnoire şi instaurare, pe de altă parte. Să mai fi fost timp, aş fi recomandat tuturor colegilor specialişti, experţilor şi auto-intitulaţilor lideri de opinie în oricare dintre cele două domenii (din România) să bage de seamă ce se spune acolo, apodictic şi provocator, dar, în acelaşi timp, convingător până în vârful unghiilor, apoi să vină acasă şi să se mai uite încă o dată la mediul construit de aici.

Nu am putut vedea şi expoziţiile răspândite prin diferitele palazzi veneziene. Erau multe şi, mi s-a spus, unele erau foarte interesante, de asemenea. Nu am văzut nici cea de-a doua expoziţie românească, de la ICR Venezia, lucru pentru care trebuie să îmi cer scuze. În apărarea mea invoc faptul că o zi din trei a fost dedicată călătoriei, sau pelerinajului, mai bine spus, la Torcello. Pentru cei care au văzut deja locul, inside / out, ştiu de ce am ţinut atât de mult să ajung acolo. Acum doi ani, nu am reuşit să îmi conving colegii, la Burano, să mai sărim un pas peste lagună: era frig, ploua şi ei erau veniţi să vadă, nu-i aşa, Venezia, nu sărătura din biotopul Torcello, cu turn şi cer (aşa spun localnicii că se explică numele). Dar, pe de altă parte, dacă nu aţi ajuns încă la Torcello, vă implor să o faceţi cu prima ocazie pe care o aveţi, chiar dacă, pentru câţiva ani, nu veţi putea urca şi în campanilla.



Şi, când vă veţi duce, căutaţi, în muzeul provincial, crucea bizantină înmugurită, fractalică, cu alte cruci, autosimilare, în fiecare colţ al crucii celei mari şi tot aşa mai departe. Vizitarea muzeului costă doar 3 euro şi prea puţini se duc, fie şi numai pentru a vedea excepţional proiectatul sistem de expunere din camera de la etaj, unde găsiţi piese pre-creştine, cu marmură verde şi lemn negru. Şi, în curte, aşa zisul tron al lui Attila, din piatră. Două biserici paleo-creştine, excepţionale. Ruinele unui baptisteriu, la extremitatea vestică a bazilicii şi campanilla, acum bandajată de schele, a campanillei, la extremitatea estică. Au mai rămas de văzut două biserici din douăsprezece, câte erau pe vremea când Torcello era episcopat şi Venezia abia ieşea, urbanistic vorbind, la lumină...

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer