Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  inter_zise

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Fetiţobătrîna


Anda Cadariu

05.11.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Mă cheamă Angela şi am douăzeci şi nouă de ani.
Mă cheamă Mihaela şi am şaizeci de ani.
Mă cheamă Gabriela şi am patru ani.
 

*

 
E ciudat felul în care se conservă o femeie singură. Mihaela e unul dintre cele mai bune exemple. Pînă şi-n ziua de azi, cînd are şaizeci de ani, se îmbracă şi se poartă ca o fetiţă. A văzut-o soră-mea într-o zi şi m-a întrebat: "Angela, cine-i fetiţobătrîna asta?" Cu riduri adînci, dar vopsită blond, mică de statură şi cu două codiţe împletite, cu fustiţe cu volănaşe, Mihaela e o figură de neuitat în mica noastră urbe. Părinţii i-au murit acum cîţiva ani, pe rînd. Întîi tatăl, apoi mama. Asta n-o împiedică să se simtă copil.

Cu dragostea şi cu relaţiile nu stă strălucit. De aceea e singură.

Oare cine poate iubi o fetiţobătrînă? Toţi caută o femeie.

A avut şi Mihaela în tinereţe aventurile ei. Pe-atunci chiar părea o femeie adevărată, în carne şi oase, cu un oarecare şarm şi cu o cotă destul de înaltă pe piaţă. Dar n-a rezistat în nici o relaţie şi iat-o, la şaizeci de ani, singură.

Sîntem toate fetiţobătrîne, de fapt. Eternul mister feminin e un mit. Nu sîntem altceva decît nişte fetiţe care îmbătrînesc. Dar înăuntrul nostru, toate am fost copii şi multe dintre noi reuşesc să rămînă astfel.

Şi eu sînt o fetiţobătrînă. Am douăzeci şi nouă de ani, dar mă simt şi fetiţă, şi bătrînă. S-ar zice că de fapt am ajuns la maturitate, dar nu e deloc aşa. Mă simt ca un fruct care se ofileşte fără a se fi copt în prealabil.

Nici eu nu rezist în relaţii. Nu m-aş mira să ajung ca Mihaela. Singură, la şaizeci de ani. Am o familie, şi asta mă salvează. Părinţii mei, sora mea. Chiar şi bunicul.

Din păcate, sau din fericire, m-am conservat şi eu - cu faţa mea rotundă cu tot. Lumea mă vede mai mult ca pe o fetiţă decît ca pe o bătrînă, pentru că încă arăt a copil. Dar în interior mă roade o bătrîneţe acută. Combinată cu o copilărie superficială.
 

*

 
M-am întîlnit de curînd cu Mihaela. De fiecare dată cînd o văd, mi se strînge inima, pentru că mă văd pe mine peste treizeci de ani. Mi-e milă de ea, nici n-ar avea cum să nu-mi fie. Dar am invitat-o la o cafea. Am făcut cinste. Am povestit vrute şi nevrute. Mihaela nu e o tipă banală. Spune tot felul de poveşti. Face păpuşi din lemn şi cîrpă. Merge des la spectacole pentru copii - e normal, fetiţa din ea o cere, aşa sîntem toate de fapt, cripto-copii care învaţă să crească sau uită să crească, în funcţie de metabolism. La cafea, Mihaela mi-a povestit despre cărţile pentru juniori pe care le citeşte. Mi-a mai spus că ar vrea să se joace cu copiii, dar îi este jenă, îşi dă totuşi seama că are o vîrstă.

Şi eu aş vrea să mă joc. De cînd am îmbătrînit, am uitat ce-nseamnă acest ritual. Aşa că i-am propus Mihaelei să se joace cu mine. Şi-am început: avionaşe, scrabble, şah, table, dame, cărţi. Am convenit să ne vedem în fiecare săptămînă, sîmbăta, o dată la ea acasă şi o dată la mine.

De-atunci, viaţa noastră a devenit mult mai frumoasă. Rîdem mult, bem fresh-uri de portocale, ne îndîrjim cînd pierdem la joc. Sîntem prietene bune. Mai ales de cînd ni s-a alăturat şi Gabriela, fetiţa unei prietene. Gabriela are patru ani, e şatenă şi are ochi negri. Parcă am mai spus că Mihaela e blondă. Iar eu sînt brunetă. Ne mai lipseşte o roşcată ca seria să fie completă. Revenind la Gabriela, e o minunăţie de copil. Mama ei mi-o lasă o dată pe săptămînă în custodie. Fac baby-sitting cu ea. E o plăcere pentru mine, mai ales că Gabriela e şi un copil inteligent.

Aşa că iată-ne pe toate trei: o fetiţă, o femeie şi o bătrînă. Stăm şi povestim. Ne jucăm. Desenăm. Gabriela e şi ea, de fapt, o fetiţobătrînă: e foarte înţeleaptă.

Aşa stăm toate trei împreună, în fiecare sîmbătă - o fetiţă mai mult fetiţă decît bătrînă, o bătrînă mai mult bătrînă decît fetiţă, şi o femeie care e şi fetiţă, şi bătrînă.

La ultima noastră întîlnire, Gabriela şi Mihaela m-au exclus din jocul lor. Era un joc de roluri şi m-au avertizat că e numai pentru doi. Eu urma să fiu spectatorul. Gabriela interpreta o bătrînă, iar Mihaela - o fetiţă. A fost un regal teatral. Gabriela se cocoşase, mergea în baston şi vorbea cu voce tremurată. Mihaela ţopăia în jurul ei, cu fustiţa ei cu volănaşe, vorbea piţigăiat şi se juca cu o minge. Iar eu - le priveam.

Trio-ul nostru este exemplar. Sper să reziste cît mai mult timp. Mă simt bine în această combinaţie. Mă simt acasă.
 
Am fost fetiţă, voi fi bătrînă. Timpul a trecut şi va trece în continuare peste mine. Gabriela e bătrînă şi înţeleaptă - în interior, Mihaela e o fetiţă jucăuşă - în exterior. Iar eu sînt o femeie - pur şi simplu.
 
Sîntem multe, mai multe decît voi. Sîntem fetiţe, femei, bătrîne. De fapt, toate sîntem singure, indiferent dacă avem pe cineva lîngă noi sau nu.
 

*
 

Mă cheamă Angela şi am douăzeci şi nouă de ani.
Mă cheamă Mihaela şi am şaizeci de ani.
Mă cheamă Gabriela şi am patru ani.
Există de fapt o singură femeie pe lume: fetiţobătrîna.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer