Lui Bogdan Ghiu, clădirea înăltuţă de lângă Catedrala Sf.Iosif i se pare, cum sa zic? Nasoală. Treaba lui. Mai mult, ne desfide să găsim vreuna reuşită făcută în ultimii douăzeci de ani. Drept că o faţadă reuşită din patru nu o califică drept clădire frumoasă şi drept că versiunile pe care le văzusem, cu faţade trase în cărămida roşie a catedralei, ar fi familiarizat ceva mai mult turnul cu materia catedralei, dacă nu cu spiritul acesteia. Dar ştie Bogdan prea bine că acolo miza este spaţiul public, piaţa care apare în locul unui maidan cu mâţe moarte, împotriva cărora catolicii nu aveau nimic de protestat. Şi mult mai multe, care ar trebui spuse despre modul lamentabil în care ARCB a condus negocierile, avizările şi, apoi, când s-a răzgândit, sau când nu i-au mai ieşit negocierile, lozincile penibile şi demonizarea unui expert care nu se mai putea apăra (profesorul nostru, Alexandru Cişmigiu, unul dintre cei mai buni structurişti cu expertiză antiseismică nu numai din România)...Dar, despre toate astea, pune, Doamne, pază gurii mele, dar, vorba Sfântului Augustin, nu încă: cineva de acolo ar fi trebuit să îşi dea demisia şi să plece la mănăstire, poate la rugăciune s-o pricepe mai bine decât la coreografie publică în spaţiul laic...
Dragul meu Bogdan Ghiu, cât mă pricep eu, îţi spun cu toată responsabilitatea: arhitectura făcută în România nu este cu nicio câtime mai slabă sau mai bună decât literatura, sau decât arta plastică, sau decât muzica, făcute în aceeaşi ţară în aceeaşi perioadă de timp. Şi noi avem curve, ca şi voi, dar, de asemenea, avem personalităţi stimabile, autori de clădiri remarcabile, premii internaţionale, publicări peste hotare etc. Aşa că, dacă tu nu le vezi, mi-ar face plăcere să ţi le arăt măcar pe cele din Bucureşti, că sunt câteva zeci. Admit că nu sunt atât de publice pe cât ar trebui, dar asta este şi vina - nu a ta, tu eşti deja arhitect onorific şi tocmai de-aia vorbesc cu tine, pentru că mi-e groază ce gândesc colegii tăi, care habar nu au o iotă despre arhitectură, dar, de asemenea, se pronunţă asupra ei, fac şezători pe te miri unde să ne probozească, scriu indignaţi şi, vorba lui Caragiale, ş.c.l - celor care conduc reviste culturale şi propagă, rar, doar viziunea patrimoniabilă asupra mediului edificat, canonul, dar nu şi arhitectura în facere, adică viitoarele monumente.
Am obosit scriind despre toate acestea vreme de mai mult de cincisprezece ani. Efectul e zero, evident. Pământ de flori. Carpathian garden.
(in memoriam: lucrări ale arh. Ion Mircea Enescu, 1920-2010)