Cu tălpile goale

Zi de toamnă, cu frunze mari şi ruginii care valsează în vânt. Muzică de Ceaikovski în capul ei şi inima care-i bătea aşa de tare, dar aşa tare... parcă fără motiv.
Merge în pas grăbit şi cerceii îi zdrăngăne-n urechi ca nişte clopoţei de sărbători.
Nu nimereşte intrarea. O femeie de serviciu, bătrână şi chioară o îndrumă pe calea (care credea ea că e) cea bună. Îi trebuie vreo douăzeci de secunde ca să-şi dea seama care e dreapta şi care e stânga.

Ajunge în dreptul interfonului şi sună. Îi răspunde cu vocea pe care o cunoştea şi pe care ştia că dacă o va mai auzi îi va tulbura din nou existenţa.
Voia să spună "eu sunt", dar era stupid. Se mai întâlniseră faţă în faţă doar o dată şi apoi au vorbit de câteva ori la telefon.
Dar, din fericire, după ce a spus "Da?", el a deschis fără să mai aştepte vreun răspuns.

Liftul era vechi, perfect pentru claustrofobia ei. Unu, doi, trei, patru. Ajunsese.
O aştepta cu uşa deschisă şi era îmbrăcat tot în negru. Mirosea a parfum, dovadă că fusese suficient de preocupat încât să-şi dorească să o impresioneze cumva (poate?).
I-a permis să-i intre (cu tălpile goale) în apartamentul micuţ şi să cerceteze fiecare colţişor, să se uite la ce vrea, să studieze tot ce-i pofteşte inima.

La un moment dat însă a vrut să-i arate îndeosebi ceva: o oglindă care făcea legătura între două camere. Doar o trăgeai în perete şi puteai vedea în cealaltă cameră.
Totul era pus în ordine. Patul din dormitor, cu lenjeria deschisă la culoare, era aranjat, flori uscate dormeau prin vaze atent poziţionate, draperiile erau trase atât cât trebuia.
Nici cea mai mică dezordine, nici măcar un pahar pus nelalocul lui.

S-a aşezat pe un scaun în faţa lui, cu picioarele strânse sub ea şi l-a ascultat.
L-a ascultat amintindu-şi, povestind, glumind, poftind, cântând, recitând şi zâmbind.
I-a ascultat jocul şi a luat parte la el, conştientă fiind că se va sfârşi curând. Că el, din bărbatul curtenitor, atrăgător şi flatant, va redeveni una cu spaţiul în care s-a izolat şi asta fix în secunda în care ea va pleca.

Deşi interesantă şi ofertantă, perspectiva de a avea un partener de joc este în acelaşi timp foarte periculoasă. Dacă se va plictisi cumva înainte ca totul să ia sfârşit?
Ea îi citea gândurile şi oricât de mult ar fi vrut să-l mângâie pe tâmple şi să-i spună să nu se mai teamă, şi-a pus în schimb pantofii în picioare, l-a lăsat să o ajute să îmbrace haina, s-a întors spre el care a sărutat-o pe frunte, şi-a lăsat puţin (puţin de tot) capul pe pieptul lui şi a plecat fără să se uite în urmă.
A auzit uşa închizându-se şi l-a auzit şi pe el făcându-se una cu spaţiul pe care şi-l crease, voit şi independent de orice altceva.
Liftul şi drumul de întoarcere, toamna şi Ceaikovski au fost date uitării. S-a întors cu umbra sărutului lui pe frunte în apartamentul ei micuţ şi septic, în care totul era perfect, nimic nu se afla în dezordine şi pe care îl umbla cu tălpile goale.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.