Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Călătorii  Sageata  În căutarea fericirii (Jurnal de călătorie în jurul lumii)

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Singapore, de la templu la mall


Manu Anghelescu

04.12.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În ultima dimineaţă în Australia m-am trezit cu lacrimi în ochi. Ciudat. Nu conştientizam că îmi va lipsi acea parte din lume. Şi totuşi, Cairns-ul, cu toată liniştea lui aproape exasperantă, mi se băgase sub piele. Mai era şi ideea că vor trece ceva ani pînă să mă pot întoarce în Australia, dacă asta se va mai întîmpla vreodată. Dar pentru că nu ne permitem sentimentalisme la acest nivel al călătoriei, mi-am şters lacrimile, am băgat o ultimă baie în ploaie şi am luat-o către aeroport. Pe drum, pe un panou publicitar pentru imobiliare scria cu litere mari următoarele: "the essence of living - FOR SALE". În aeroport, plin de şcolari japonezi. În avion, plin de turişti francezi. Welcome to Asia! Şi intrarăm pe poarta principală: Singapore.

Poarta Soarelui Răsare (aici fără gumă de mestecat)

Şi eu care vizualizam India oriunde scria ceva despre Asia... Biata de mine, trebuie să fi avut un pic de şoc la întîlnirea cu acest stat care pare mai mult o simulare pe calculator decît o realitate: prea curat, prea nou, clădiri prea futuristice, oameni prea de treabă, lume prea civilizată, mix de culturi prea armonios, shopping mall-uri prea prietenoase, food court-uri prea delicioase. La o primă vedere, Singapore-ul pare o fentare a realităţii. O manifestare utopică a globalizării. Globalization at perfection. Singurele semnale că eram în Southeast Asia erau căldura şi umezeala. În rest, ghirlande luminoase de Crăciun cum nu vezi decît în marile metropole europene, mall-uri peste mall-uri cu aer condiţionat îmbietor, şosele impecabile, zgîrie nori parcă sculptaţi pe o machetă de arhitectură spaţială, adolescenţi cu iPhone-uri, coadă la reprezentanţa Chanel, temple budiste sclipitoare. Iată superbul port şi regat al finanţelor sud asiatice, un paradis al consumatorului de toate rasele şi religiile. Iată reţeta perfectă a capitalismului, într-o ţară cît o metropolă. Poate că aici se ajunge atunci cînd încă aplici pedeapsa cu moartea pentru trafic de droguri şi pedeapsa corporală pentru furturi. Oricum ar fi, se pare că cei spînzuraţi pînă acum din cauze de încălcare de reguli au fost mai mulţi expaţi australieni, deci ai lor sînt mai precauţi şi mai disciplinaţi. Şi cine ar mai avea chef să facă trafic cînd ştii că 100 de grame de iarbă te costă viaţa. Poate că moştenirea de colonie britanică nu le-a picat rău deloc, ceea ce explică acest fenomen şi poveste de succes financiar şi social. În plus, mitul că în Singapore nu este legală distribuirea de gumă de mestecat nu este o legendă. Cu toate astea, nu vei fi arestat pentru că mesteci în tihnă un Orbit, dar să nu fie după fiecare masă. Ce uşurare, pentru că mă gîndeam cu groază cum să mă scap de pachetul din Australia.

China Town, Little India şi cumpărăturile de Crăciun

Ieşind prin China Town, către MRT (metroul lor), ai senzaţia de siguranţă absolută. Într-o lume de toate formele şi culorile, în care fetele cu feţe de păpuşi japonezo-mongole par de porţelan cu mînuţele lor fine pe telefoanele mobile de ultimă generaţie, nu te poţi simţi decît ca într-o simulare de realitate. Iar cînd după cîteva staţii ultracivilizate cu metroul care ar face Underground-ul londonez să pălească te trezeşti în centru, imaginaţia ta poate fi aruncată la gunoi pentru că nu ar putea face concurenţă imaginii reale. Sau cel puţin aşa văd eu Singapore-ul după Australia: o poartă sclipitoare către Asia. Pentru că febra Crăciunului aici prinde conotaţii consumeriste la extrem, Singapore-ul înfofolit în ornamente de "Sărbătorile iernii" pare o parodie la varianta originală. Ieşi în stradă şi te izbeşte o zăpuşeală vecină cu prima cafenea în care intri ca să-ţi tragi răsuflarea, în timp ce Moş Crăciun îţi face cu ochiul din vitrina Apple cu aer condiţionat. Ce să alegi, ce să mai ceri de la un oraş care îţi oferă cam tot ce ţi-ai putea închipui la modul ideal? Poate doar puţin haos. Parcă i-ar prinde bine Singapore-ului nişte haos. Dar şi atunci ţi se dă soluţia. Te-ai săturat de zona high-tech, cu clădiri unite printr-un panel cu cea mai lungă piscină în aer liber din lume, bagi o tură pînă în Little India şi te-ai liniştit. De la cele mai ieftine tricouri, la cele mai inutile gablonţuri şi cele mai frumoase sari-uri, în micul cartier indian găseşti fix ce pare să-i lipsească unui oraş în care totul pare clădit şi gîndit pentru a face cinste ideii de eficienţă.

Pictura şi acupunctura

Dar pe lîngă mica mostră de India în buricul megalopolei mega organizate, iată şi o experienţă chineză. Povestea începe aşa:

Mă plimbam prin galeriile climatizate ale muzeului de artă din Singapore. Eram absolut uimită de ce a putut crea un pictor singaporez. Mi se părea că Picasso era infantil pe lîngă acest prolific artist singaporez de origine chineză, aproape necunoscut lumii occidentale, care părea că ar fi putut trece prin orice stil ar fi avut chef, cu aceeaşi fineţe şi coerenţă. Cheong Soo Pieng a spus ceva care m-a făcut să-mi sune creaţia în cap: nu mesajul este cel mai important în artă ci compoziţia. Eram fericită doar să fiu în acea încăpere, înconjurată de culori şi linii, în bătaia aerului condiţionat. Apropo de aerul condiţionat, în Singapore ai senzaţia că eşti în două emisfere în acelaşi timp: cea din sticlă verticală şi temperaturi de primăvară, şi cea tropical-transpirată. Dar să revin la artă. De la pictură am trecut la arta contemporană de Tokyo, adică plin de digital, cabine telefonice cu căşti şi iPod, căprioare din bule de sticlă, desene manga stilizate, şi tot arsenalul de creaţii japoneze care nu ai cum să le confunzi cu alte tipuri de artă. Între timp, genunchiul trecea prin faze dubioase. Mi se bălăngăneau ligamentele dintr-un colţ într-altul al rotulei de nu aveam curajul nici să merg mai repede, ce să mai fug pe trecerea de pietoni. Atunci m-am hotărît să încerc să ajung la medicul chinez recomandat de onorabila familie Pălămariu care m-au dublu ajutat la ananghie. Şi pentru că nu am nici un simţ al orientării dar mă ajută intuiţia mai bine decît orice GPS, m-am trezit direct în cabinetul medicului. Pentru că eram în sala de aşteptare care mirosea puternic a ierburi tămăduitoare, m-am pus să răsfoiesc un almanah ştiinţific pentru copii, foarte util de altfel. La un moment dat apare o chinezoaică care îmi spune cu un zîmbet superb şi accent asiatic că pot intra. Nimeni nu mă întreabă de asigurări medicale şi alte bătăi de cap la care nu mă pricep deloc. Ca o mică paranteză, pentru cei care mă vor întreba cum am reuşit să mă organizez în excursia asta, le pot spune că am fost total pe dinafară şi că nu recomand nimănui să plece la drum fără asigurare medicală, aşa cum am procedat eu. Dar trecem peste acest amănunt pentru că norocul a fost de partea mea şi de această dată, cînd coarda şi ligamentul erau întinse la maximum. Doctorul chinez, cu calm, mă întreabă de sănătate. Îi explic situaţia mea, cu ligamentul pe care îl tîrăsc după mine de ani de zile. Îmi spune să încercăm acupunctură. Am mai încercat? Nu. Dar pentru că în călătoria asta e timp gîrlă pentru "first time experiences", nu am stat pe gînduri. Şi vine micul doctor chinez şi îmi împlîntă două ace groase de-o parte şi de alta a rotulei. Doare. Dar după un minut, totul pare să se fi calmat. După cinci minute vine din nou însă doctorul şi începe să scobească în genunchi cu acele. Doare, dar suportabil. Mă hotărăsc să nu îmi treacă prin cap să mă uit la ace pentru că probabil şocul imaginii m-ar face să simt durerea mai puternic. Dar nu rezist, aşa că mă uit. Arată total SF genunchiul meu, cu cele două ace împlîntate în picior. Mda, interesantă metodă. Mai tîrziu revine doctorul care între timp avusese o conversaţie aprinsă cu un alt pacient, şi îmi scoate acele spaţiale. Şi eu care credeam că am scăpat. Nici vorbă. Îmi ia rotula şi începe un fel de presopunctură vecină cu urletul de groază. Trag puternic aer în piept, în timp ce îmi văd genunchiul tras în toate direcţiile. Respir şi mai adînc şi îmi încerc terapia de respiraţie Pranayama. Ţine. Chinul e mental. Gata. Piciorul e înapoi pe masă. Mă simt salvată şi uşurată. Afară începuse să plouă. Mă simţeam mult, mult mai bine. Primesc ceva plasturi şi nişte medicamente naturiste, îmi iau rămas bun de la medicina chinezească de Singapore şi o iau la drum, pe bune, pentru că de data asta am genunchiul pus la loc. Nu prea ştiu ce şi cum cu acupunctura şi presopunctura, dar pot sta ca dovadă vie a reuşitei acestei tehnici. După doar o zi, genunchiul mi-a devenit aproape perfect funcţional. Incredibil. Şi, în plus, se pare că nu am nevoie de operaţie, după cum m-au tot bătut la cap medicii de acasă. Doamnelor şi domnilor, acupunctura rules! Cu condiţia să nu încercaţi acasă.

Oraşul leului şi al aerului condiţionat

A urmat o superbă după amiază în cafeneaua universităţii de arte vizuale, unde aproape am îngheţat datorită brizei răcoroase din interior. Dar m-au inspirat clădirea şi puştimea creativo- high tech. Şi pentru că seara se lăsa peste portul transpirat, am luat-o către muzeul lor naţional pentru că după ora şase era free admission. După ce pe drum mă opresc să mai încerc una, alta: un ceai de ghimbir cu bucăţele de aloe vera şi un fel de prăjitură din orez lipicios, ajung şi la muzeu. Aici din nou, nimic surprinzător, o clădire mai SF pe interior decît la exterior, şi plin de galerii cu LCD-uri în loc de tablouri şi proiecţii pe ecrane imense în loc de statui. Impresionant. Adică, chiar şi după atîtea locuri vizitate, încă mă mai lăsa mască tehnologia. Dar asta nu ar fi ceva total neobişnuit la cineva ca mine pentru care telefonul mobil rămîne încă un univers dificil de explorat. Cu toate astea, Oraşul Leului (Singapura înseamnă Oraşul Leului, dar se pare că ceea ce a văzut întemeietorul oraşului cînd i-a dat această denumire nu era deloc un leu ci un tigru), este foarte user friendly, chiar dacă la prima vedere aduce a colos de zgîrie nori şi fîntîni artificiale.

Îmi amintesc că prima singaporeză pe care am cunoscut-o vreodată era o profesoară de yoga din Cusco, despre care celălalt profesor de yoga spunea că "she's a city girl and Cusco seems dull for her." Ei bine, cînd am ajuns în Singapore am înţeles-o pe fata de oraş, obligată să convieţuiască în condiţiile rudimentare peruane. Mă întreb cum ar putea fi altfel decît city people aceşti cetăţeni ai unei ţări care este de fapt o aglomerare urbană, şi încă una super pusă la punct.

Dar cu toate sistemele de aer condiţionat şi clădirile în care puteai face relaxat abstracţie de vremea de afară, căldura era doborîtoare în Singapore. Aveam senzaţia că nu mă trezesc nicicum, în timp ce capul părea să se fi cuibărit într-un ghem de vată. În acest sens, cafeaua cu lapte condensat cumpărat dimineaţa de la gheretele chinezeşti nu avea nici un efect. Somnolenţa cauzată de umiditate şi de temperaturile nebuneşti de tropical rain forest pusese stăpînire pe simţurile care se trezeau în mod bizar doar în jurul imenselor cantine sau hawkers cum le spune în Singapore. Legat de aceste cantine în aer liber sau în spaţii închise, trebuie neapărat încercat experimentul. Este senzaţional. În afară de faptul că ai de ales între mîncăruri de la vietnameze la indiene sau europene, ai parte de toată atmosfera de mix cultural pe bani puţini. Şi asta contează în Singapore, unde nu-i chiar ieftin de trăit. Şi cam atît despre Singapore, oraşul perfect dintr-o lume imperfectă. Peste cîteva luni vom fi din nou acolo pentru că bagajul de iarnă stă bine mersi la doi români de treabă, că nu degeaba ne-a prins 1 decembrie în Singapore. Românul la nevoie se cunoaşte. Şi poate încet, încet mi se face dor de casă. Dar nu foarte repede pentru că acum, în Bangkok, viaţa este un vis, chiar dacă eu tocmai mi-am dat seama că mi-am pierdut cardul. Apropo de ajutor. Fără el, fără ei, n-aveam nici o şansă. Din ţara zîmbetului, somn uşor. Mai ales mie.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Sinteză despre experimentul Călătorie de un an în jurul lumii, Manu Anghelescu (4.4/5 - 23 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Lungul drum către casă, Manu Anghelescu (5.0/5 - 19 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestea cu porterul sucit, Manu Anghelescu (5.0/5 - 18 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Pe insula zeilor în ziua liniştii: Bali, Manu Anghelescu (5.0/5 - 21 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Prin ţinuturi instabile, Manu Anghelescu (4.9/5 - 16 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Jurnal de călătorie


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer