Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Şedinţă de lucru cu Walter Benjamin: tehnica timpului (I)


Bogdan Ghiu

05.12.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Walter Benjamin este un autor dificil de tradus, dar o referinţă inevitabilă pentru o anumite idee profetică, inconsumabilă, de modernitate, o modernitate mereu de venit, care, departe de a putea fi istoricizată, este ea cea care istoricizează şi care, de fapt, constituie "motorul" tiranic şi inefabil al relansării istoriei prin anacronii şi dislocări intime.

Istoria este tehnica "de sine" a timpului, tehnica-timp, tehnica prin care timpul se (re)produce ca istorie, relansîndu-se pentru a se pierde.

Ca în cazul tuturor marilor autori, pentru traducerea lor într-o limbă şi introducerea lor într-o cultură (pentru a face, acolo, "masă critică" şi a "curba" spaţiul public în jurul lor, deci pentru a introduce contra-greutăţi faţă de tendinţele inerţiale interne inerente oricărui sistem, evitîndu-se, astfel, moartea lui vie, transformarea lui într-un cîmp al expresivităţii-zombi) este nevoie de angajament personal, de un proiect editorial propriu, de o adevărată politică (editorială) proprie.

Este recomandarea pe care îmi permit să i-o fac tînărului Andrei Anastasescu, excelentul traducător-editor al uneia dintre nu puţinele texte-icon ale lui Walter Benjamin - Copilărie berlineză la 1900. Ultima versiune şi fragmente din versiunile anterioare, cu un studiu introductiv de Peter Szondi şi o postfaţă de Theodor W. Adorno, Humanitas, 2010: dacă tot s-a apucat să trudească la elaborarea lui Benjamin în limba română şi, pînă la proba contrarie (care nu va veni niciodată: cine să se ocupe de analiza critică a traducerilor într-o "cultură" care nu pare dominată, obsesional, decît de marketing precum cultura română actuală?...), rezultatul pare de calitate, să se specializeze în Benjamin, şi să-l traducă în continuare. Să se lupte, altfel spus, cu editurile, să meargă cu traista benjaminiană în băţ de la una la alta dacă e cazul, să-şi susţină cazul, să propună activ, nu să accepte doar comenzi de la editori. În ciuda a ceea ce se poate crede, nu a doua ipostază reprezintă veritabil profesionalizare ca traducător, ci prima...

*

În ceea ce mă priveşte, vreau să încep să "fişez", astăzi, acest text al lui Benjamin pentru a-l introduce în "dosarul", lansat în articolul de săptămîna trecută, al unui nou mod critic de a aprehenda literatura, din perspectiva unei critici şi a unei poetici a formulei, ca invenţie în acelaşi timp tehnică (de tehnică literară, artistică) şi existenţială, ca soluţie specific literară pentru viaţă.

Este exact ceea ce-şi propune Walter Benjamin în "Cuvîntul înainte" al dificilul său text postum Copilărie berlineză la 1900, "Cuvînt înainte" de numai o pagină, pe care îl voi cita integral.

"În anul 1932, cînd mă aflam în străinătate - începe Benjamin -, a început să-mi devină limpede că în curînd trebuia să-mi iau un rămas-bun îndelungat, poate definitiv, de la oraşul în care m-am născut."

Note funebre, ireparabilul exprimat litotic, fără patetism: practic.

"Avusesem de mai multe ori prilejul să observ că, pentru viaţa mea lăuntrică, vaccinarea fusese un procedeu vindecător; m-am supus lui şi-n situaţia de-atunci, chemîndu-mi înadins în minte imaginile care, în exil, trezesc îndeobşte cea mai intensă nostalgie: imaginile copilăriei. Dorul pe care-l simţeam nu trebuia totuşi să pună stăpînire pe mine mai mult decît vaccinul pe un corp sănătos. Am căutat să-i îngrădesc efectul scrutînd ireparabila pierdere a trecutului - dar nu pierderea accidentală, biografică, ci aceea necesară, socială [revoluţionară? - întrebarea mea, B.G.]."

Sublinierile îmi aparţin.

Vaccinul este ceea ce, medical, se cheamă un auto-vaccin, procedeu artificial, de laborator, de obţinere, de provocare a anticorpilor, deci de creare a unei imunităţi speciale, în plus, faţă de sine însuşi în primul rînd, prin extragerea din acelaşi "sine însuşi" a "viruşilor": auto-imunizare la sine prin auto-infectare cu sine. Sau cum să extragem din "noi înşine" imagini, cum să ne transformăm pe "noi înşine" în imagini pentru a ne "salva" dublu, adică atît trecutul, prin simulacrul imaginilor, prezervînd însă, totodată, energia, potenţialităţile acestui trecut întotdeauna profetic pentru prezent şi viitor. Salvarea "sinelui" prin dislocarea lui de sine, prin disjungerea lui de el însuşi: tehnică de auto-temporalizare prin anacronie la / cu sine, prin ruptură de "sine", prin realizarea conflictuală, agonică a "sinelui" ca proces şi ca timp. Producţie a timpului prin imagini, prin "tehnica" imaginii. Misterioasa legătură imagine-timp: Benjamin trebuie adăugat "schemei" alternative a aşa-numitei "celeilalte metafizici", Bergson-Deleuze.

"Aşa se explică - îşi continuă Benjamin "modul de întrebuinţare" la Copilărie berlineză, atingînd miezul experimentării sale tehnice pe sine - de ce trăsăturile biografice, care prind contur mai degrabă în continuitatea experienţei decît în adîncimea ei, se retrag cu totul din orizontul acestor încercări. Şi, odată cu ele, fizionomiile - ale familiei, ca şi ale companionilor mei. În locul lor, m-am străduit să-mi însuşesc imaginile [sublinierea, aici, pentru o dată, îi aparţine autorului; B.G.] în care se precipită experienţa marelui oraş pentru un copil din clasa burgheză."

De-biografizare, de-personalizare, im-personalizare, de-psihologizare, autoreificare-"tehnicizare" de sine: exploatarea, contra-exploatarea politică, de către adultul pe cale de a (se) pierde, a copilului care e folosit obiectiv - şi politic - pe post de cameră obscură, de cameră fotografică, de placă sensibilă, de revelator, de dispozitiv tehnico-politic "în care se precipită experienţa marelui oraş pentru un copil din clasa burgheză".

"E posibil, cred - îşi încheie, reţinut, aproape ocultant-oracular, în acelaşi regim al litotei, al reţinerii, Benjamin "Cuvîntul înainte" -, ca unor astfel de imagini să le revină un destin al lor. Pe ele nu le-aşteaptă încă forme gata plăsmuite, precum cele ce răspund de multe secole - supunîndu-se unui sentiment al naturii - amintirilor unei copilării petrecute la ţară [Ion Creangă, de pildă; comentariul meu, B.G.]. În schimb, imaginile copilăriei mele citadine au poate darul să prefigureze înăuntrul lor experienţe istorice ulterioare. Sper ca aceste imagini să poată măcar sugera cît de mult i-a lipsit mai tîrziu celui despre care e vorba aici ocrotirea dăruită copilăriei sale."

Benjamin face film - în tehnica lui Bresson (şi a lui Kleist), cu actori-păpuşi, mecanisme.

Tehnică "interioară", existenţială: imagine-timp (cinematograf: Deleuze), timp-imagine (revelaţie, apocalipsă: Benjamin). Şi apariţia unui nou element: oraşul. Combinaţia de-naturalizantă, obiectivantă, artificializantă, auto-tehnicizantă copilărie-citadină, copilărie+oraş.

Tehnicizînd existenţa, depersonalizînd copilăria, oraşul pregăteşte pentru exil, ca semn al necesităţii sub care este experimentată şi elaborată această experienţă, această tehnică: portabilitatea, deja, a tehnicii, a imaginilor.

Salvarea vieţii, re-potenţializarea profetică a trecutului prin transformarea vieţii temporalizator-apocaliptică, profetic-revelatorie, în cinematograf: timp-ca-imagine.

Impresionare a "peliculei", a copilului-maşină, element, mediu pre-psihologic, deci obiectiv, tehnic, impersonal politic.

Azi nu ne mai goneşte, din fericire, nimeni. Iar tehnica nu mai trebuie să ne-o elaborăm singuri, pentru a ne salva. E dată. Cu absolut toate consecinţele care decurg de aici, din automatizarea pacificatoare a modernităţii.

(va urma)

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer