Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Angajamentul lui Radu Beligan coborând din taxi


Manu Anghelescu, Maria Balabas

14.12.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Plec într-o zi de la radio, îndreptându-mă spre bulevardul Pache Protopopescu. Doar o zi obişnuită la locul de muncă, s-ar putea spune. Cobor din troleibuzul încet şi-ncep să număr casele. Intersecţia cu Traian rămâne în urmă şi la degetele mâinilor mele se adaugă şirul locuinţelor. Aici e un magazin pentru ochi, dincolo o patiserie, aici o uşă înaltă, posibil să fi ajuns. Urc scările. La unul dintre etaje mă izbesc de imagini în echilibru fotografic, iar înăuntru, lângă o cană de cafea decofeinizată, un raft cu sticle de vin de colecţie, sertare şi multe sertăraşe şi-o haină bărbătească tradiţională plutind peste cameră - m-aşteaptă fotograful.
Închidem fereastra, deschidem vorba.
Calc pe pământ românesc şi-mi este de ajuns.
Închid uşa în urmă, las soarele să dea lumină camerei înalte.
Renunţ la telefon, la prieteni, la propria casă. Cu jumătate din viaţa-mi pe umăr merg agale de-a lungul străzilor, fără să caut, fără să aştept, fără să tremur şi fără timp.
La una dintre intersecţiile lumii, îmi taie drumul o maşină galben taxi. Dinăuntru mă privesc nişte ochi. Radu Beligan. Înlemnesc.
În urmă cu câţiva ani, aş fi luat-o la goană după maşină, într-un avânt nelămurit de a fi aproape de astfel de oameni. Timpul m-a mai liniştit. Îmi continui mersul... Nu puteam rămâne la colţ de stradă, deşi mă rodea, futu-i, curiozitatea: cum se mişcă, ce face, unde coboară, cum miroase... Ieşeam din reveria mea, legată la inimă de morbul tabloidizării.
Paşii-mi sună singuri pe strada cu linişte. Radu Beligan este undeva în spate. Ştiu că este în spate. Coboară, poate, chiar acum, din taxi. Galben îmi vuia inima.
Cu picioarele-ntr-o direcţie şi ochii întorcându-se, fac un pas fatal.
Durerea am simţit-o instantaneu. Mă lovisem crunt. Am căutat cu privirea motivul. La înălţimea ochilor - strada era pustie de primejdie. La nivelul picioarelor - m-a-ngenunchiat una dintre acele bare de metal care delimitează lumea oamenilor de cea a maşinilor.
Îmi venea să urlu. Radu Beligan deja era amintire pentru stradă... dispăruse.
Piciorul meu, însă, zvâcnea. Şontâc şontâc, am continuat să merg, căutând alinare, căutând o ureche căreia să-i spun fabula.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer