Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ce poţi să faci cu o carte (Scrisoare către Anais)


Bogdan Ghiu

19.12.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Draga mea nepoţică!

Un mare poet, Victor Hugo, a scris cîndva, acum mai bine (sau mai rău?) de o sută de ani, o carte intitulată Arta de a fi bunic (L'art d'être grand-père - literal, "arta de a fi tată-mare"). Încep să mă întreb, mai ales de cînd exişti tu, dacă nu cumva arta de a fi bunic este arta pur şi simplu, arta propriu-zisă. Adică arta de a fi nu doar "tată-mare", ci cu adevărat om mare (ceea ce nu este obligatoriu totuna cu a fi "mare om").
 
Un alt mare poet, asemănător cel puţin prin longevitate şi prin puterea de creaţie cu primul, dar nu francez, ci român de-al nostru, Tudor Arghezi, a scris, ca tată însă, o Carte cu jucării. Stau însă şi mă întreb, şi de data aceasta, dacă o carte nu este prin ea însăşi o jucărie, poate chiar Jucăria supremă.
 
Ca "tată-mare" şi ca om mare, aş vrea să-ţi atrag atenţia, acum cît încă mai este timp, adică atîta timp cît încă nu ai crescut prea mult, cît eşti încă un copil, că mai copii, mai periculos şi mai prosteşte copii decît orice copil, deci şi decît tine încă, sunt, de cele mai multe ori, adulţii înşişi, adică inclusiv părinţii tăi.
 
Ideea ar fi să rămîi, să fii, ca adult, copil altfel decît ajung, de obicei, adulţii să fie copii. O să înţelegi imediat despre ce vorbesc, despre ce simt că este de datoria mea de bunic, adică de om mare, să-ţi spun vîrîndu-mi coada între copiii-copii, ca tine şi ca toţi cei de vîrsta ta, şi adulţii-copii, ca părinţii tăi şi cei, plus-minus, de vîrsta lor.
 
Am ştiut dintotdeauna, dar abia acum, mai tîrziu, am aflat, adică am devenit conştient de faptul că o carte nu este doar o carte. Că, pentru a citi cu adevărat o carte, trebuie s-o scrii.
 
O carte este un obiect în acelaşi timp mai complicat şi mai simplu decît pare. Înseamnă în acelaşi timp mai mult sau mai puţin decît pare.
 
Cînd o să mai vii (cînd o se te mai aducă părinţii tăi) pe la noi, bunicii tăi, adu-mi aminte să-ţi arăt cărţile mele.
 
Te vei mira, pot să pun mîna în foc, să vezi, de exemplu, în cazul anumitor autori, mai multe exemplare, uneori identice, alteori din ediţii diferite, ale aceleiaşi cărţi.
 
De ce să cumperi mai multe exemplare dintr-o carte? Pentru că fiecare lectură e unică, unicat. Tocmai de aceea, marile cărţi ale omenirii, sau, pur şi simplu, cărţile care ne plac (cum au fost de exemplu, pentru generaţia mea de, astăzi, tineri bunici, cele cinci volume ale Cireşarilor lui Constantin Chiriţă), fie arată ca nişte terfeloage de atîta întrebuinţare - căci o bună lectură, o lectură adevărată înseamnă, mai presus de orice, a te folosi de o carte -, fie, ca în cazul meu, există în mai multe exemplare.
 
În biblioteca mea e foarte simplu să vadă cineva ce cărţi am citit şi ce cărţi au rămas necitite, sau pe care n-am reuşit, din motive diverse, din vina mea sau a lor, să le duc pînă la capăt.
 
Pentru că - şi aici, de fapt, voiam să ajung, dragă Anais - întotdeauna am subliniat şi am scris pe, în cărţile pe care le-am citit. Exagerînd şi nu prea, am scris (şi eu) toate cărţile pe care le-am citit.
 
Nu citeşti cu adevărat, adică nu te foloseşti cu adevărat, nu "exploatezi" o carte decît dacă scrii în ea, pe marginile ei. Dacă, altfel spus, citind-o, n-o scrii şi tu, reacţionînd la scrisul autorului ei, lăsîndu-te provocat de el.
 
A citi cu adevărat înseamnă a scrie.
 
Iată de ce detest cărţile meschine, cu margini albe înguste, de neam-prost, pe care nu poţi să scrii, să intervii, să înveţi, să te inventezi.
 
Întotdeauna, indiferent de ce am citit, am subliniat şi am scris pe margini. Am "distrus", altfel spus, toate cărţile pe care le-am citit.
 
Pentru că atunci cînd subliniezi şi scrii într-o carte, cînd înţelegi că orice carte adevărată este făcută pentru a fi la nesfîrşit re-scrisă de către fiecare dintre cititorii ei, noi nu scriem, de fapt, în acea carte, ci în noi înşine, în propriul suflet, în propriul creier.
 
Mai mult: scriind, noi de fapt e ca şi cum ne-am sculpta, ne-am modela, sculptural, cu propriile mîini.
 
Prin intermediul cărţilor, noi suntem făcuţi, ne facem, ne compunem în permanenţă, zi de zi, clipă de clipă, unii din alţii. Tocmai asta înseamnă ceea ce, în traducere, cu alte cuvinte care, uneori, nu mai spun nimic, se cheamă un popor, un oraş, o comunitate, un grup, o familie etc.
 
Bine, bine, vei spune (sfătuită, poate, la ureche de tatăl tău): dar nu numai prin cărţi ne formăm, ci, azi, mult mai bine, mai direct, prin ecrane, jocuri electronice, internet, filme, email etc. Prin comunicare! Prin imagini! Interactiv!
 
Da, Anais (adică Miron), dar pe o carte poţi scrie, cartea oferă o materialitate plastică, modificabilă care este, de fapt, a noastră înşine, a cititorilor înşişi, care, citind-scriind o carte, se scriu, de fapt, pe ei înşişi: se formează.
 
Dacă o carte nu-ţi place, o arunci. Dacă o carte te enervează, dai cu ea de pămînt. Dacă cineva te întrerupe din cititul unei cărţi care-ţi place, arunci cu ea după respectivul, aşa cum mi s-a întîmplat mie, în tinereţe (tatăl tău încă nu se născuse), cu Darul lui Humboldt, cu care am azvîrlit după bunica ta.
 
Dar cu un dispozitiv de citit cărţi electronice, cu un computer, cu un Kindle, cu un iPad nu vei da nicicînd de pămînt, nu vei putea niciodată să te descarci. Fiecare carte trebuie să aibă, la fel ca şi oamenii, propriul ei trup, un corp numai al ei, nu să fie un duh dependent de un singur, unic "trup".
 
Iar a te comporta "interactiv" înseamnă a răspunde imediat, pe loc, fără întîrziere la întrebări, la solicitări, a fi permanent disponibil, dar a nu întreba şi a nu putea să soliciţi, tu, niciodată.
 
O carte este nu doar "cu jucării", adică te poţi juca nu doar, în minte, imaterial, cu conţinutul ei, ci este ea însăşi o jucărie.
 
Iar jucăriile sunt făcute pentru a fi modificate, însuşite, distruse. Transformate în altceva sau în nimic.
 
O adevărată jucărie nu este o unealtă, un instrument, pentru că nimănui nu i-ar putea trece prin minte să-şi distrugă uneltele.
 
Deşi sunt considerate jucării pentru oameni mari, aşa-numitele gadgeturi electronice sunt false jucării, sau sunt nişte jucării pentru nişte falşi copii.
 
Pentru că, de mult, dar tot mai intens, nici jucăriile propriu-zise nu mai sunt ce-au fost. Au ajuns nişte instrumente prin care pruncii sunt "ucişi" din faşă, pentru a fi prefabricaţi ca adulţi-roboţi, ca mame şi taţi prematuri, pentru a fi transformaţi precoce în consumatori, nu în cetăţeni liberi să se auto-inventeze citindu-se unii pe alţii şi scriindu-se fiecare din semenii săi.
 
Adevăratele jucării sunt cele fără formă şi fără rol, cele care nu înseamnă şi care nu reprezintă nimic, care lăsă visele şi dorinţele copiilor să se dezvolte liber, nestingherit.
 
Cărţi nu cu pagini albe, pentru că nimeni nu se poate învăţa singur, ci cărţi cu mari margini albe pe care să ne putem scrie pe noi înşine, "distructiv", cu propriile mîini.
 
Căci oricum copii inteligenţi şi creativi ca tine - şi orice copil este un geniu, copilăria e geniul din om - fac altceva, transformă în altceva jucăriile pe care le primesc, şi care ar putea foarte bine, prin urmare, să fie doar nişte semne, nişte suporturi,doar nişte bucăţi de materie.
 
Copiii îşi fac propriile jucării, transformînd jucăriile existente în altceva, distrugîndu-le şi re-creîndu-le.
 
Un adevărat asalt asupra copilăriei se desfăşoară, însă, azi, cînd jocurile sunt tot mai formalizate, tot mai fascinante, încercînd şi, se pare, începînd să reuşească să ucidă, să pre-formeze - adică să preîntîmpine - dorinţele şi imaginaţia, visele şi libertatea copiilor, a omului-copil.
 
Te rog, dragă Anais, dacă vrei să devii om mare, adică să rămîi copil, să nu-l crezi, prin urmare, pe Miron, tatăl tău, dacă îţi va lăuda, cumva, libertatea pe care ne-o promite, zi de zi, tehnologia. Din copilul care a fost, din copilul care îşi fabrica singur jucăriile din nimic (carton, beţe, pînză etc.), căci pe vremea cînd era el copil ca tine nu ne puteam juca decît în imaginaţie, din copilul care citea cărţile distrugîndu-le, altfel spus re-creîndu-le, bricolîndu-şi propriile cărţi-lectură din cărţile gata scrise, e posibil să fi devenit falsul adult-copil, de fapt adultul infantilizat, făcut să pară copil, al vremurilor noastre, cînd imaginaţia este atacată prin false jocuri şi de false jucării, dar nu poate fi anihilată.
 
Nimic nu se compară cu lectura unei cărţi din hîrtie pe care poţi să subliniezi, pe care poţi să TE scrii, pe care poţi s-o rupi, s-o decupezi, să desenezi ce-ţi închipui citind, o carte din care creşti ca dintr-o glastră, fabricîndu-te cu propriile tale mîini.
 
Lumea virtuală oferă o libertate mai mică, deci falsă, pentru că este o lume intangibilă, nu poţi s-o atingi, poţi cel mult să adaugi, să mergi mai departe, să preiei şi să joci roluri ale căror imagini te atrag, dar pe care, cu cît imaginile sunt mai atrăgătoare, cu atît poţi să le transformi, să le reinventezi mai puţin.
 
Fără distrugere nu există creaţie. Şi este vorba de a te crea pe tine însăţi, pe noi înşine. Orice copil este şi un vandal.
 
Distruge jucăriile, strică jocurile şi rupe cărţile care-ţi oferă roluri şi poveşti prestabilite, gata făcute. Apără-ţi cu arma în mîini, adică cu mîna goală, cu tot trupul, imaginaţia, copilăria, umanitatea.
 
Citeşte ca şi cum ai dansa: cu toate mîinile, cu toate picioarele, din tot corpul, despre care un mare filosof, Spinoza, spunea că noi nici nu bănuim ce poate să facă.
 
Noi nici nu bănuim ce am putea face cu o carte!
 
Nu eşti doar Stăpîna Inelelor dintr-o poveste, oricît de fascinantă, dar deja scrisă, ci Stăpîna tuturor Poveştilor, Stăpîna tuturor Jocurilor şi a tuturor Jucăriilor, a tuturor Desenelor Animate.
 
O carte este o tablă pe care, din care te scrii şi te desenezi. De-asta este esenţial să citeşti, să te scrii din cărţi din hîrtie, dar pe care să le transformi liber. Cărţi care să ofere o materie şi un suport uşor de modelat, o materie din care să poţi să te produci cu propriile tale mîini.
 
Cartea în care scrii eşti tu însăţi.
 
În cartea în care scrii, desenezi, decupezi eşti tu însăţi. Nu trece cu totul şi direct în lumea virtuală, fără să fi trecut înainte şi fără să treci în paralel şi prin materialitatea cărţilor.
 
Numai cine învaţă să se scrie prin lectură în cartea din hîrtie va putea fi stăpîn, nu sclav, în lumea imaginilor fără umbră.
 
Pe curînd, draga mea Anais! Nu te lăsa păcălită!
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • frumos mesaj
    caterina scarlet, 19.08.2011, 10:40

    nimic de comentat doar asentimentul față de ideile expuse.frumos, util, de continuat.

Spacer Spacer