"- Când vine moşul?" îşi spunea băiatul în seara în care toate perdelele-s şifonate într-un colţ, în seara în care colţul fiecărei ferestre e aburit şi dezaburit de şirul respiraţiilor parcă din ce în ce mai rare şi apăsate, pline de suspin. La asta se gândea copilul cu palmele suprapuse sub bărbie şi cu ochii spre lună. La mingea de piele pe care moşul i-o promisese c-o singură condiţie: Să-şi asculte părinţii.
"- E prea firav, mai lăsaţi-l acasă până-n primăvară."
"- Domnule profesor, nu ştiu ce să mă mai fac cu el, ţopăie prin casă toată ziua, sprintează pe tot holul, visează fotbal, o scoate pe maică-sa din minţi."
"- Dacă îi place fotbalul cu adevărat, o să vă tragă de mânecă imediat cum dau ghioceii să-l aduceţi înapoi. Acum e prea devreme."
Şi-aşa s-a hotărât, băiatul a mai stat acasă, deşi imaginaţia şi posterul cu Hagi de lângă pat l-au dus pe toate stadioanele mari, în finalele tuturor campionatelor lumii.
Dimineaţă îşi trezeşte tatăl când soarele abia trecuse de orizont:
"- Tată, tată! A venit moşul, mi-a adus o minge! E de piele, uite!"
"- Vezi dac-ai fost cuminte? Mergi şi mai dormi, copile, e devreme, ai timp s-o baţi mai la amiază."
Da' de unde somn? Mingea aproape luase locul pernei şi urma să devină prietenul cel mai bun. Au bătut împreună toţi pereţii blocurilor şi nervii vecinilor. Au bătut parcuri, terenurile şcolii şi barele bătătoarelor de covoare din cartier. Băiatul a scos-o de sub zeci de maşini, din zeci de tufişuri, de după zeci de garduri inoportune.
"- Unde te-ai julit aşa în cot, băiete? Dar în genunchi? Uite cât eşti de transpirat!" erau replicile pe care mama băiatului nu se mai oprea din a le rosti. Nimic nu conta pentru el decât golurile.
Anii au trecut şi joaca a devenit organizată, alături de alţi bezmetici de vârsta lui care i-au devenit fraţi. A învăţat că unele mingi pasate unde trebuie fac mai mult decât golurile. A învăţat că e mai frumos să câştigi în echipă decât singur, a învăţat că uneori e mai bine să pierzi frumos decât să câştigi urât, a sacrificat de multe ori desenele animate şi jocurile video pentru alergări care înmoaie genunchii. Deşi a avut multe victorii, a acumulat cea mai mare experienţă din înfrângeri. Deşi a primit multe laude, criticile au fost cele ce l-au îndemnat să muncească şi să progreseze.
"- Când simţi că nu mai poţi, atunci trebuie să tragi şi mai tare! Hagi nu s-a născut Hagi, s-a născut un copil, aşa că voi, care a muncit, şi-a muncit, şi-a muncit şi continuă să muncească până-n ziua când va agăţa ghetele-n cui! Fără sacrificii nu se poate face performanţă!" Cuvinte ce răsunau în mintea băiatului tăindu-i din certitudinea falsă pe care un meci reuşit i-o dădea că gloria e aproape.
A venit un alt decembrie, la mulţi ani după. Echipa era mai închegată ca niciodată, rezultatele erau pe măsură, dar şi volumul de muncă era mai ridicat. Miza era alta, mult mai mare, iar moşul l-a răsplătit din nou pe băiatul nostru. Pe-un birou a apărut un start subţire de foi pe care micul fotbalist le-a citit cu atenţie. În dreapta jos un singur spaţiu mai urma să fie completat: Semnătura jucătorului.
Stadioanele pline şi turneele finale erau cu un pas mai aproape.