Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Introducere în gândirea fondatoare. Vitruvius (2)


Augustin Ioan

21.12.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Din perspectiva mesajului din fundal, foarte interesante pentru noi, dezvrăjiţii de astăzi, sunt poveştile vitruviene despre ordinele clasice. Odată cu formarea coloniilor greceşti, se pune problema construirii de la zero a edificiilor importante, a templelor mai cu seamă, în noile aşezări. Legenda spune că un înţelept prezent într-unul din acele grupuri fondatoare, a avut ideea originală de a folosi proporţiile frumoase ale unui tânăr pentru a ridica armonios templul ce trebuia construit. El a "extras simetriile" (ne formulează atât de elegant traducătorii) din corpul uman, pentru că a considerat că proporţiile, în formele lor cele mai reprezentative, cele mai estetice, se regăsesc aici, în corpul uman. Aşa ar fi apărut ordinul doric, cu un aspect simplu, clasic, brut ca un bărbat. Desigur, este doar o legendă, pentru că ştim că exista deja o întreagă arhitectură dorică, a dorienilor adică; dar este interesantă perspectiva pusă asupra esteticii sacre. Apogeul frumuseţii, al proporţiilor perfecte este corpul uman şi, dacă trebuie slăvit zeul, ca apoteoză a lumii, desigur că vor fi activate acele reţete sigure ale frumuseţii apoteotice, arhivate, de la începuturile facerii, în corpul creaţiei celei mai de preţ a zeilor: omul însuşi.

Analog se pune problema naşterii ordinului ionic, realizat pe tiparul feminin, mai graţios, cu proporţii mai elansate şi o decoraţiune bogată, deci, cum altfel? - feminină. Ordinul corintic, pe de altă parte, pleacă de la legenda unei fetiţe care moare, iar doica îi lasă pe mormânt coşul cu jucării (nu un coş oarecare, atenţie! - ci coşul cu jucării). Planta de acant creşte împrejurul mormântului şi îl îmbracă. Arhitectul local vede această imagine: copil mort, jucării uitate pe un mormânt, acant şi deodată străvede simetriile acestui ansamblu tragico-ludic, drept pentru care schiţează pe loc ordinul corintic. Este o poveste complexă, care vorbeşte despre moarte, joc şi natură.

Sunt foarte multe astfel de legende care au născut nenumărate comentarii. Povestea lui Dinocrates de exemplu, arhitect al lui Alexandru cel Mare, căruia îi propune sculptarea muntelui Athos în forma sa, dar la scara muntelui, într-o mână strângând toate râurile din acel munte, iar în cealaltă ţinând aşezarea numită, cum altfel? - Alexandria... Bizareria îi este refuzată de către rege: flatat, desigur, dar cu ceva mai multă priză la realitate, încă, decât arhitectul său (acesta se tăvălise prin miere şi fulgi pentru a fi suficient de bizar spre a fi zărit de rigă şi primit în audienţă). Întotdeauna, când vine vorba despre construcţii faraonice, arhitectură utopică, megalomanică, arhitectul Dinocrates - acest Anca Petrescu fără client - apare ca exemplu, cel dintâi, dat din cărţile lui Vitruviu...





Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer