Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Revista presei  Sageata  Film Menu - revistă de cultură cinematografică

Film Menu - Nr. 8, decembrie 2010


Autori diverşi

19.12.2010
Film Menu, decembrie 2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Este foarte complicat să te raportezi la un artist ca la o entitate supraevaluată. Primele întrebări care apar atunci când pui problema în aceşti termeni sunt următoarele: 1. ce înseamnă termenul de "supraevaluat"? 2. de ce consider că artistul e supraevaluat, ce dovezi am? 3. (în caz că ajung la concluzia că respectivul artist e supraevaluat) : e supraevaluat în general sau doar pe plan local? Apar numeroase alte seturi de întrebări după ce porneşti la drum, în încercarea de a-ţi construi o argumentaţie cât mai temeinică. S-ar putea ca totul să se rezume, însă, la o premisă simplistă de tipul "îmi place /  nu îmi place acel artist" sau "îl admir /  nu îl admir pe acel artist" etc. E onest, în aceste condiţii, să încerci să solidifici prin dovezi culese din diverse surse o astfel de premisă? Nu vei alege oare exact acele materiale care vor servi prejudecăţii tale iniţiale?
 
La început am ales titlul de "Supraevaluaţi" pentru dosarul acestui număr, deoarece marea majoritate a celor care contribuie cu articole la revistă (e inclus aici şi semnatarul acestui editorial) au cel puţin câte un cineast cu a cărui operă simt nevoia să se "războiască" în scris. Ne-am întâlnit la un moment dat într-un loc din Bucureşti şi am enumerat diferite nume de regizori care, deşi apreciaţi de o mare parte a criticilor de cinema şi a cinefililor, pe unii dintre noi îi impresionează mai puţin. Au fost rostite atunci nume precum Fatih Akin, Kim Ki-duk, Nikita Mihalkov, Lars Von Trier, Wong Kar-wai, Michael Haneke, Billy Wilder, Ingmar Bergman, Wim Wenders, Federico Fellini, Michelangelo Antonioni. Pe primii trei cineaşti enumeraţi mai sus nu ţin minte să îi fi apărat cu convingere cineva dintre cei prezenţi atunci la întâlnire, ceea ce din start ne-a determinat să îi excludem din cuprinsul dosarului viitorului număr. Ceilalţi au avut, însă, un număr sensibil egal de apărători şi de detractori.
 
Aveam un punct de pornire, aşadar, deoarece acei redactori care urmau să scrie despre unul dintre aceşti cineaşti puteau dialoga oricând ar fi simţit nevoia cu persoane din vecinătate, iar nu exclusiv cu texte şi filme relevante pentru susţinerea tezei lor. În momentul în care am început să revedem filmele celor pe care doream să îi denunţăm iniţial ca artişti, lucrurile s-au complicat. Mintea aşează noţiunile şi impresiile în sertărele bine delimitate, edulcorând asperităţile. Ceea ce părea un parcurs mai degrabă mecanic, uşor de controlat, s-a dovedit a fi plin de obstacole. Atunci când permiţi centrilor tăi de receptare să se deschidă pentru a capta informaţiile în adevărata lor complexitate, întrebările cu privire la justeţea premisei transformă impresia iniţială într-o incertitudine. Analiza materialelor scrise anterior de către alţi critici de cinema nu face decât să complice parcursul celui care încearcă să susţină o teză. Textele dedicate cinemaului celor pe care îi consideram "supraevaluaţi" la început nu numai că sunt numeroase (semn că nu am fost deloc modeşti atunci când am ales viitoarele subiecte supuse contestării critice), dar o bună parte a lor atacă filmografia respectivilor regizori din exact aceleaşi perspective cu cele pe care noi urma să ne bazăm tezele. Şi, nu de puţine ori, respectivele argumentaţii lăsau loc interpretărilor, putând fi suspectate de prea mult subiectivism.
 
A fost nevoie să ne redresăm şi să modificăm conceptul iniţial al dosarului, pentru ca acesta să reflecte traiectoria căutărilor noastre. Am adăugat, aşadar, un semn de întrebare afirmaţiei sugerate de titlul iniţial, acesta devenind "Supraevaluaţi?", deoarece şi textele cuprinse în dosar funcţionează mai curând ca o mărturie a evoluţiei reflecţiilor celor care le-au redactat, decât ca o teză clară cu privire la statutul cineastului supus analizei. Unii dintre noi am renunţat pe parcurs la redactarea articolelor, pierzând controlul asupra subiectelor alese. Cei care au mers până la capăt cu demersul lor s-au dovedit a fi mult mai temperaţi decât ar putea-o sugera titlul dosarului. Până la urmă, premisa acestuia le-a permis să repună în discuţie opera unor cineaşti prea des ridicaţi pe un piedestal, fără argumente solide, fapt care riscă să îi fosilizeze şi să îi transforme în "monştri sacri". Şi asta e tot; dar nu cred că e lipsit de importanţă.

(Andrei Rus)

Descarcă numărul 8 din Revista Film Menu, decembrie 2010 aici..
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer