Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Proaspăt vopsit


Ioana Bâldea Constantinescu

28.12.2010
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În copilărie, trăiam, periodic, o stare de confuzie casnică atunci când se făcea curăţenie: iubeam mirosul de parchet proaspăt lustruit, dar uram cu patimă momentul în care se mutau mobilele. Haosul, fie el şi temporar, îmi dădea o stare de angoasă al cărei efect era, invariabil, acelaşi: mă încrâncenam în câte un fotoliu din care nu mă mai dădeam jos pentru nimic în lume, să mă asigur că măcar el va rămâne locului.
 
Ţi-ai găsit! Cum adormeam (ceea ce se cam întâmpla după două, trei ore pe post de Cerber), cum se muta şi ultimul bastion al stabilităţii mele. Partea bună, însă, era că, de cele mai multe ori, când mă trezeam, mobilele erau deja cuminţite în colţurile lor, eu repatriată la mine în cameră, iar parchetul, cu mirosul lui înţepător, era unica dovadă lucioasă a aventurii lustruitului.
 
Cu timpul, am învăţat că există şi calamităţi mai mari decât curăţenia generală. Mutatul, de exemplu. Pentru mine, acesta este al treilea. Ca şi în cele de până acum, se lasă cu tevatură, lucruri răspândite în cele patru puncte cardinale şi o stare de tranziţie care va dura ceva mai mult ca un somn de după-amiază. Partea bună şi net evolutivă, în ceea ce mă priveşte, e lipsa totală de empatie cu oricare dintre fotolii. Sper să le revăd în bună stare şi... cam atât.

Nu acelaşi lucru se întâmplă cu obiectele cele mai problematice, când vine vorba de schimbat domiciliul cu tot harnaşamentul de rigoare: cărţile. În cutii, pachete şi, ocazional, saci, ele devin, toate, complet inaccesibile pe durata tranziţiei - răspunsuri inutile la şi mai inutila întrebare "Unde este...?". De obicei, nu e nicăieri la îndemână.
 
Preţioase sau nu, la fel de adevărat e că ele se califică arareori în seria obiectelor de strictă necesitate. În fond şi la urma urmei, într-un fel cauţi, dimineaţa, să zicem, un volum de William Faulkner şi în cu totul alt fel o periuţă de dinţi. Dacă absenţa volumului poate fi tratată stoic - "Asta este!"...- sunt şi lucruri de care chiar ai nevoie mai mare şi cărora, de ce să ocolim adevărul, le vei simţi întotdeauna lipsa mai acut.
 
Experimentul "Cum să trăim fără bibliotecă" sau, şi mai specific, "Cum să trăim, pentru o perioadă limitată, fără biblioteca noastră" e unul căruia, de când veacul, toţi subiecţii implicaţi i-au supravieţuit cu succes. Nu am nicio îndoială că nici pe mine nu mă paşte vreun pericol major în lipsa cărţilor cu care m-am obişnuit. Aş fi ipocrită să nu recunosc, însă, că dincolo de doruri subite şi 100% controlabile de o scriere sau alta, ce mă bântuie e, pur şi simplu, că nu sunt cu mine. Că nu le văd, că nu pot să le iau din raft când vreau. Retrospectiv, ştiu exact din ce cutie să dezgrop senzaţia - e fotoliul mutat de la locul lui. Reperul care se destabilizează. Nevoia de a avea mereu lucruri accesibile, care, cu toate amintirile circumscrise lor, îţi conturează spaţiul interior şi exterior prin simplul fapt că "sunt acolo".

Ştiu. Cărţile citite sunt întotdeauna cu tine. E aproape o maximă la care au aderat o mulţime de oameni mult mai inteligenţi ca mine. Eu nu cred în ea. Cărţile, ca şi oamenii apropiaţi, sunt chipuri pe care simţi nevoia să le revezi, poveşti care se înviorează cu fiecare nouă recitire, iubiri concrete, durabile, care nu pot trăi doar din trecut, fie el oricât de frumos. Aşa funcţionează lucrurile în cazul meu.
 
Despărţirile sunt întotdeauna grele. Chiar şi când sunt temporare. Hrănesc nostalgii. Anulează confortul. Sunt haotice ca reconfigurarea unei încăperi sau ca pierderea stabilităţii unei adrese cunoscute.
 
Ce-ţi rămâne, când reperele trebuie recalibrate într-un alt loc cu chei, bibliotecă şi, eventual, poveste, e credinţa în mirosul de petrosin al zilei de mâine, valabil şi-n trecuta mea copilărie, şi-n epoca mult mai lucioasă a parchetului laminat.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer