11.01.2011
Ceaţă. Oamenii suprapuşi din jurul meu au închis ferestrele.
 
Ceaţă. Picur de trei ori. Îmi ascund faţa în spumă şi aştept să treacă momentul de panică. Una dintre lumini pâlpâie. Fulgii troznesc cabluri şi geamuri. Firimituri.
 
Ceaţă. Îmi scutur mâinile. Trec pe lângă dughenele cu nimicuri, cu feţe, cu căldură sintetică. Respir aerul de tramvai îndelung aşteptat. Miroase a nerăbdare şi frig în oase în jurul meu. Şi-aştept. Mă afund şi eu într-un praf translucid, prin care cad, prin care pătrund. Cad.
 
Cad în gol. În goliciunea mea. În lipsa mea. Cad groaznic de mult. Pe deal, dintre geamuri, mă privesc ochii. Culori alunecă. Era doar.
 
Pe zăpadă, sucurile din corp se văd mai clar. Om sau animal. Cetatea purta numele oamenilor morţi, şiruri ordonate, suprapuse, pietre în cercuri concentrice, ascunzând.
 
Ceara acoperă focul. Ceaţa-mi absoarbe mişcarea. Respir inegal şi imperfect ridic braţele, văd umbra pe tavan, nu-mi aparţine, eu plec mai departe, oraşul în urma mea şi-un tramvai care huruie.
 
Guguştiuc.
 

***


Praf pe stîncă. Amintiri de perete. Mişcări adolescentine. Pic şi eu. În visul de magneziu. Dar pic în siguranţă. Îmi întorc o gleznă dar o pun înapoi pe drumul cel bun. Praful alb îneacă fumul negru. Mă transport în iluzia momentului dîndu-i importanţa impusă. Şi asta e o etapă pregătitoare. Pregătitoare pentru tot ceea ce va urma, la umbra confortului muscular. Statuile din iarbă îmi prevăd un viitor liniştit. La umbra foii din carte îmi dau seama de lejeritatea sufletului. Supravieţuirea este necesară. Curge. Vine de la sine. În vîltoarea secundei minunate de propria frumuseţe, arunc un corp în apă. Se întoarce sub formă de picătură de transpiraţie. Îmi ling rănile. Seara se lasă. Lumea apune. Lenea pune stăpânire pe fumul care transcede timp şi spaţiu. Drumul printre lanurile de orez, zîmbetul printre braţele scrutătoare, tensiunea se transformă în puţinele resurse de hărnicie care mă apucă fix pe stîncă. Acolo, peste somnul prăfuit de timp, se aşternea viitorul omenirii. Eram deasupra posesiunilor cu cerceii spiralaţi, manipulînd clapele pianului îndepărtat de casă, după o memorie a stîncii, lîngă apele de jad. Somn de cristal. Ştiu. Asta va urma.

0 comentarii

Publicitate

Sus