Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Introducere în tema originii arhitecturii


Augustin Ioan

11.01.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În perioadele în care se termină un stil, se manifestă două fenomene:
 
1. apar foarte multe antologii în toate domeniile, încercându-se astfel realizarea unei recapitulări culturale;
2. apar foarte multe cărţi referitoare la originea arhitecturii şi artei
 
Observăm că în anii '90 au apărut multe antologii şi cărţi despre originile arhitecturii - ceea ce ne face să ne punem întrebarea dacă nu cumva ne aflăm într-o epocă de tranziţie culturală, dacă nu cumva, în curând, se va schimba paradigma, din nou?
 
La începutul secolului XX s-a manifestat un fenomen similar, urmat, într-adevăr, de o schimbare de paradigmă: fenomenul avangardelor a dat naştere artei şi arhitecturii moderne. Atunci, pe lângă antologii, au apărut şi importante cărţi de arhitectură - tratate - în care se punea problema originilor arhitecturii. Una din ideile fundamentale susţinute în aceste lucrări afirma că arhitectura modernă constituie o întoarcere la originile arhitecturii.
 
Kagis McFiven susţine, în cartea sa Strămoşul lui Socrate, că originea filosofiei este în arhitectură - aceasta nu în ultimul rând pentru că, prin arhitectură, omul poate manipula şi prelucra materia din jurul său, lumea dată.
 
Filosofia este disciplina care îşi pune întrebările fundamentale, esenţiale. Întrebări precum "Ce este fiinţa?", de exemplu. Potrivit lui Heidegger, întrebarea fundamentală este "De ce există ceva mai degrabă decât nimic?"
 
Etimologia cuvântului "arhitect" este aceasta: arché = înseamnă, în limba greacă, "bătrân", sau "principiu", "temei ultim"; tekton = înseamnă "făuritor", dar şi şeful echipei de constructori. Termenul de "tekton" îşi are originile etimologice în cuvântul indo-european "taksan" - cu referire la lemnar şi la uneltele muncii sale, toporul în primul rând. Toporul este unealta cu care lucrau (şi lucrează) tâmplarii, dulgherii, meseria antică de dulgher fiind cel mai apropiat corespondent arhaic al profesiei moderne de arhitect. Este poate, locul aici să ne reamintim că Sf. Iosif şi, foarte probabil, Iisus până la vârsta de 30 de ani, au fost dulgheri. Tectonica este ştiinţa edificării prin aducerea împreună a unor subansamble altminteri disparate, astfel încât ele să dea seama despre distribuţia corectă, armonioasă, a forţelor, a tensiunilor spre pământ. Arhitektonul este bătrânul, şeful echipei de tektoni, singurul care ştie de la început cum va arăta clădirea, edificiul încă neterminat.
 
Arhitectura a fost, până la postmodernism, mult mai conservatoare decât celelalte arte. Postmodernismul este singurul curent artistic care s-a născut din arhitectură, aşadar, în cazul curentului postmodern, schimbarea, inovaţia, ruptura cu tradiţia începe tocmai în arhitectură. Cred că este de gândit o analogie între caracterul păstrător al arhitecturii şi conservatorismul care ţine de esenţa postmodernităţii în arhitectură.
 
Clasificarea originilor arhitecturii
 
1. Originea istorică:
 
Originea istorică a arhitecturii se referă la momentul concret, istoric, în care se naşte arhitectura. Nu se cunoaşte (şi nici nu se va putea cunoaşte vreodată) momentul exact în care a luat naştere arhitectura. S-ar putea susţine că arhitectura a apărut odată cu omul, odată cu primele adăposturi rudimentare, improvizate de om. S-ar putea chiar afirma că arhitectura este anterioară apariţiei omului, din moment ce există şi unele animale "arhitecte", care îşi construiesc adăposturile - spre exemplu pasărea-ţesător, caracatiţa sau albina. S-ar putea, însă, la fel de bine argumenta că arhitectura apare ulterior apariţiei omului - argumentul ar fi că adăposturile improvizate de primii hominizi nu sunt manifestări de arhitectură, şi că arhitectura propriu-zisă se naşte abia o dată cu primele adăposturi complexe, elaborate făurite de om - odată cu primele case. Aşadar, potrivit acestui punct de vedere, dacă pe axa timpului momentul T0 este momentul apariţiei omului şi al primelor adăposturi ad-hoc, atunci arhitectura se naşte mai târziu, în momentul T1 - momentul primelor edificii complexe.
 
Cel mai vechi tratat de arhitectură ce s-a păstrat, ajungând până la noi, în contemporaneitate, este cel scris de Vitruvius, în secolul I d. Hr. Tratatul lui Vitruvius este compus din zece cărţi (zece volume), el cuprinzând, printre altele, şi o expunere a celor trei ordine arhitectonice greceşti, inclusiv legendele de creare ale celor trei stiluri. Am scris separat, în această rubrică, despre tratatul vitruvian, aşa că trimit la aceste texte. Dar, mult mai aproape de noi, Robert Venturi spune că arhitectura este un adăpost decorat cu simboluri. Cu alte cuvinte, există o evoluţie de la simpla adăpostire la adăpostirea decorată şi, în fine, la adăpostirea împodobită nu cu orice fel de decoraţii superflue, ci cu simboluri, adică forma cea mai sofisticată de semne.
 
2. Originea arhetipală:
 
Originea arhetipală a arhitecturii se referă la faptul că arhitectura se manifestă de câte ori este aplicat un arhetip. Arhetipurile sunt tipurile recurente istoric, ce se perpetuează prin tradiţie. Psihologul Karl Gustav Jung introduce noţiunea de inconştient colectiv, afirmând că inconştientul colectiv este sediul arhetipurilor. Exemple de arhetipuri arhitectonice sunt tumulul (mormântul marcat) şi turnul (donjon, clopotniţă, zgârie nor etc.).
 
În 1966, în cartea sa Architettura della citá, Aldo Rossi afirmă că nu trebuie să ne lăsăm înşelaţi de aspectul exterior al arhitecturii, arhetipurile pe care ea le încorporează - de fiecare dată în altă "haină formală" - fiind singurele cu adevărat importante. Anul 1966, în paranteză fie spus, este un an foarte important pentru arhitectură - acest an marchează convenţional sfârşitul modernismului şi începutul postmodernismului în arhitectură.
 
În anii '80, C. Alexander scrie A Pattern Language, o "biblie arhitecturală" pentru studenţii americani încă şi astăzi, ce oferă o compilaţie de modele recurente, patterns, în arhitectură, care pot fi actualizate în funcţie de contextul specific al locului şi timpului în care sunt "resuscitate". Oraşele sunt adesea structurate pe baza unei imagini mandalice. Mandala este o imagine centrată folosită în hinduism, în meditaţie, pentru fixarea conştiinţei, pentru concentrare. Jung, observând că persoanele cu probleme psihice pe care îi studia desenau mandale, trage concluzia că mandala este o reprezentare, o imagine a conştiinţei. Zilele acestea chiar, puteţi vedea pe un post de televiziune clipuri cu Jaipur. Or, oraşul Jaipur, pe care clipul îl descrie ca proiectat ca o tablă de şah, are la bază mandala Pithapada, cu noua pătrate, având în centru o piaţă-grădină.
 
3. Originea revelată:
 
Concepţia privind originea revelată a arhitecturii are la bază ideea conform căreia imaginile arhetipale, inclusiv cele folosite de arhitectură (în special cele folosite de arhitectura sacră), sunt imagini revelate - primite prin revelaţie de la divinitate. În Vechiul Testament se spune că structura şi proporţiile templului din Ierusalim au fost revelate, primite de la Dumnezeu. De aceea, nimănui nu îi era îngăduit să modifice proporţiile (revelate) ale templului, ceea ce nu înseamnă, fireşte, că ele nu s-au modificat, atât în textul biblic, cât şi în realitate, la reconstruirea Templului solomonic.
 
Proporţiile revelate nu trebuie alterate sau schimbate niciodată - acesta este un principiu fundamental al arhitecturii sacre a oricărei religii. Orice religie are propria arhitectură sacră, care este întotdeauna considerată ca fiind revelată, ea cuprinzând în sine, în chip fractalic, sau holografic, cunoştinţele religiei respective. Este lecţia pe care am primit-o, la Marea Meteoră, de la un călugăr de origine engleză. Sfinţia Sa ne-a spus, aflând că suntem arhitecţi, că, dacă, printr-o catastrofă, ar dispărea toate exemplarele Bibliei, din modul cum este alcătuită, decorată şi, mai ales, pictată, orice biserică ortodoxă ar putea reconstitui, pentru cei rămaşi fără text-suport, o bună aproximare a "ideilor principale" ale Cărţii.
 
4. Originea eidală:
 
Originea eidală a arhitecturii este o idee ce precede creştinismul. Termenul vine de la grecescul "eidos" - idee. În dialogul Timaios, de Platon, apare conceptul de khora. În concepţia lui Platon, chora cuprinde, îngăduie să rezide, sau odihneşte în sine două lumi antagonice: lumea ideilor şi lumea materială.
 
- lumea ideilor - este transcendentă, "ideiformele" fiind esenţiale şi perfecte. Este singura lume care există cu adevărat, o lume în care nimic nu se naşte, nimic nu moare, nimic nu se schimbă. Lumea ideilor îi este accesibilă omului doar prin intermediul intelectului, şi al geometriei (geometria exprimă perfecţiunea lumii ideilor la nivel senzorial, şi, ca atare, ea constituie o interfaţă între lumea ideilor şi lumea materială).
- lumea aprehendabilă empiric, prin intermediul simţurilor, materială - este "negativul" lumii ideilor, "imprimarea" lumii ideilor în materie. Este o lume coruptibilă, în care totul se naşte, moare, se transformă.
 
Dar pentru ca ceva să existe, să fiinţeze, acest ceva trebuie să ocupe un loc, trebuie să răspundă la întrebarea "unde?" Aşadar, unde este lumea ideilor? Lumea ideilor împacă în sine toate forţele contradictorii ale Universului, aşadar pentru ca ceva să poată conţine lumea ideilor, acest ceva trebuie să fie perfect neutru şi lipsit de orice fel de atribut. Acest ceva este khora - khora nu are exterior, este neutră şi lipsită de orice însuşire concretă, ea fiind astfel aptă să cuprindă în sine lumea ideilor. Aşadar, locul lumii ideilor este în khora. Khora este astăzi încă o metaforă pentru spaţiul public, care, asemenea khorei, este, sau mai degrabă ar trebui să fie neutru, en meso (în mijloc), împăcând în sine toate forţele sociale contrare.




Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer