Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Aşteptând-o pe Amalia


Simona Cratel

15.01.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Am aşteptat-o într-o intersecţie pe data de 18 decembrie, în jurul orei opt dimineaţa. În fine, adevărul este că întârziasem vreo zece minute, dar ştiam că nu e cu adevărat o problemă. Nu era ora mea obişnuită de trezire.

Am aşteptat-o la Râul Ialomiţei, cu un bagaj uşor de mână. Nu îmi luasem multe cu mine, n-aveam chef nici să car şi nici să am grijă de o groază de lucruri. Periuţa de dinţi, prosop, pijama, o bluză-două şi o pereche de pantaloni de schimb. Nu sînt nici mare alpinist, de ce să mint, susţinând altceva?

Norocul meu a fost că Amalia a întârziat şi ea în ziua aceea. Este o persoană cu care nu-ţi vine să glumeşti, cu atât mai puţin îţi vine să întârzii dacă aţi fixat o întâlnire. Nu e masculină, nimic de genul ăsta, dar este foarte serioasă. Plus că este iubita lui Sorin. Toată lumea îl ştie pe Sorin, iar Sorin este de temut. Are o gură mare şi multă influenţă asupra directorilor din firmă. Cu Sorin trebuie să fii prieten. Trebuie să înveţi să-i fii prieten. Măcar să te străduieşti...

O văd de parcă ar fi fost azi, căci probabil ceea ce s-a întâmplat ulterior a avut efectul să îmi imprime în memorie fiecare detaliu care a avut legătură cu ea. Deci în ziua aceea a oprit uşor lângă bordură şi mi-a făcut semn cu mâna. Apucase să înveţe să conducă. În jumătate de an de când călătorisem la ea în maşină ultima oară, se vedeau îmbunătăţiri. Ultima oară îmi jurasem că nu mă mai urc cu ea la volan niciodată. La Răzoare fusese cât pe ce să ne bage într-un stâlp, n-a fost deloc amuzant. Chiar ea a zis: "Măi, Andrei, cred că e mai bine pentru tine dacă mergi cu autobuzul. Eşti mai în siguranţă."

Am deschis uşa dinspre stradă, cea de pe partea dreaptă era îngheţată şi nu putea fi deschisă. Cristi a ieşit din spate şi m-a ajutat să-mi pun bagajul în portbagaj, deşi nu era nevoie. Văzuse şi singur că n-am mai nimic, dar s-a auzit de o eventuală promovare a mea ca director de creaţie.
"Mort de frig?", m-a întrebat Amalia.
"Aşa şi aşa", am zis.

Lângă Amalia, în faţă, stătea fătuca asta, Adriana, cea cu care şi-a petrecut mare parte din timp la munte. Părea o prietenie răsărită cam din pământ aşa, dar am pus-o pe seama neînţelegerilor ei cu Sorin, de care auzisem cu toţii şi eventual pe vreun interes personal de-al fătucii, căci nu era deloc bine văzută în firmă, era un soi de paria, se certa cu toată lumea şi probabil se gândise să se dea bine pe lângă şefa ei. Certurile cu Sorin? Da sigur, ştiam cu toţii, căci dacă-i apuca, se certau pe holurile agenţiei ca sălbaticii. Răcneau unul la altul fără jenă. Ne era groază de ei.
"Scuze c-am întârziat", a spus Amalia.
"Nici o problemă."
"Stai bine acolo?"
"Îhî."

Cristi şi-a aprins o ţigară, în timp ce noi o luasem deja pe şosea.
"Toată lumea e bine?", a repetat aiurea Amalia, de parcă ţelul acelei zile era confortul altora.

Nu s-a vorbit prea mult, era devreme, şi nu eram nici unul din noi treji cu adevărat. Moţăiam cu toţii, scufundaţi fiecare în ale sale. La un moment dat am cerut o aspirină, v-am spus, totul cât se poate de banal.

Adriana şi-a căutat în geantă şi mi-a întins o pastilă într-un înveliş pătat.
"Mi s-a vărsat cafeaua în geantă. Dar e ok", mi-a explicat ea, văzându-mi privirea.
Cristi mi-a dat termosul lui să înghit aspirina.

Era foarte aglomerat şi am prins toate semafoarele posibile. Se aştepta mult la fiecare, pe unele le-am prins chiar de două ori. Amalia rămăsese un şofer imprudent. Călca acceleraţia cu putere, se băga în faţa altora, depăşea unde nu trebuia, făcea tot felul de manevre îndoielnice.

Nimeni nu a spus nimic interesant. Am călătorit aşa, în tăcere, ore în şir, privind pe geam, spre viaţa plată. Cristi a fumat foarte mult, iar eu am cerut din când în când să se deschidă un geam. Amalia însă fusese bolnavă cu două săptămâni în urmă, şi cerea imediat să fie închis la loc. Nostim.

Pensiunea se afla la mama naibii, în creierii munţilor. Aproape că am vărsat din cauza serpentinelor. "Să nu îmi murdăreşti maşina", m-a atenţionat Amalia de câteva ori.

Când am ajuns, am privit în jur, şi într-o fracţiune de secundă am ajuns la convingerea că nu vine nici dracu' acolo de obicei. Era prea departe, prea greu de ajuns, prea sus. Drumul care ducea până la uşa din faţă era o potecă nenorocită şi nu se vedea în jur nici măcar o lumină, restul civilizaţiei trebuie că se afla la trilioane de kilometri distanţă. Primul pas afară din maşină şi m-am afundat în zăpadă până la genunchi.
"Frumooos!", a exclamat Amalia, la rândul ei afundată în zăpadă.

Ne-am luat fiecare bagajul, şi-am intrat. Camera mea era foarte mică, dar am fost mulţumit. Era okay. Totul din lemn natur, într-un colţ, o mică sobă. În schimb duşul era ruginit, iar cearşafurile nu păreau curate. Aşternutul era pline de pete suspecte, când am dat la o parte pătura să mă întind. De la geam se vedeau munţii, aşa că m-am împăcat repede cu situaţia şi asta a fost. M-am făcut comod, am despachetat şi am făcut un duş. Totul banal, cum am zis.

A, când am făcut pipi, m-am încheiat la pantaloni şi am dat să mă îndrept spre chiuvetă să mă spăl pe mâini. Dar m-a luat cu ameţeală, m-am dezechilibrat, m-am aplecat peste toaletă să mă sprijin de perete. Telefonul mobil mi-a căzut din buzunarul de la piept drept în closet. La naiba! Costase cinci sute de dolari. L-am scos repede. L-am şters, am încercat să-l curăţ şi pe dinăuntru cu prosopul. L-am desfăcut, i-am scos bateria. Am încercat să-l repornesc. Degeaba. Se terminase cu el.

M-am ras încet, fără să mă grăbesc. Când am apucat sticla cu balsam, mi-a scăpat din mână în chiuvetă. N-am putut decât să sper că n-o să vadă nimeni că s-a crăpat, şi n-o să fiu pus s-o plătesc. N-a observat nimeni.

A, Amalia. Da, sigur, aici este despre Amalia.

Abia peste câteva zile am mai avut personal de-a face cu ea, ştiţi, era aşa nebunie acolo şi multă lume, pensiunea era plină de noi, ăştia din agenţie, nimeni altcineva, dar eram toţi acolo, claie peste grămadă, era greu să îi ţin urma, mai ales că nu ăsta era scopul sosirii mele acolo. Aveam chef, la fel ca şi ceilalţi să mă distrez, să mai solidific nişte prietenii care deveniseră şubrede între timp, să-mi asigur locul meu în agenţie, cu alte cuvinte. Mai ales cu aşteptata mea promovare ca director de creaţie, cu toată munca depusă de mine... Muncisem şi meritam. Norocul meu fusese că se cărase fostul director de creaţie, un individ care călcase pe toată lumea pe coadă cu aroganţa sa. Nu se înţelesese cu nimeni. Aici e nevoie şi de ceva calităţi umane.

A, da, deci Amalia mi-a bătut la uşă, în mod surprinzător, că altfel n-aş putea să povestesc absolut nimic personal despre ea din această vacanţă nefericită. Era în toane bune. Asta m-a mirat, ea nu era în toane bune niciodată. Ea era mereu gravă, serioasă. M-a invitat să facem o mică plimbare. Am fost surprins de iniţiativa ei, dar imediat am făcut conexiunile de rigoare. Ca viitor director de creaţie, aveam să lucrăm împreună, ori noi doi nu avusesem drumuri comune până în momentul acela. Fiecare lucrase pentru alţi clienţi. Acum aveam să răspund şi de clientul ei principal. Am aruncat ceva pe mine, şi-am însoţit-o.

Am mers unul lângă altul. Drumul părea să se termine undeva în depărtare, sau poate ocolea pâlcul de brazi şi continua undeva neprecizat. Pe jos, lucrurile se prezentau astfel: un strat de gheaţă, unul de zăpadă, încă unul de gheaţă, iar eu nu eram echipat pentru munte.

Ea arăta fericită şi obosită, avea o privire absentă. Îşi ţinea mâinile în buzunare. Privea mereu în jos.

Despre ce-am vorbit?! Numai tâmpenii. Nu aveam nimic în comun.

La un moment dat am întrebat-o: "Cum îţi merge?", iar ea mi-a răspuns că bine. "Nimic nou?", am insistat eu ca boul. "Nu."

Ne-am întors pe alt drum, şi-am intram într-un bar. Mâncarea a fost mizerabilă, conversaţia, săracă. Amândoi păream nerăbdători să se termine totul. Şi ce m-a enervat cel mai rău, a fost că s-a uitat la Miss Univers peste umărul meu.

Restul drumului de întoarcere a avut loc într-o tăcere totală, după cum vă puteţi închipui. Apoi ne-am despărţit iritaţi. Ei, ăsta-i adevărul. Dar asta nu înseamnă că nu mi-a părut rău pentru ea şi Sorin, fie-le ţărâna uşoară.

Tot restul zilei a decurs parcă special ca să mă simt eu şi mai de rahat, şi mai de doi lei, până la prăbuşirea finală, pe la vreo 11 noaptea, când am realizat că am ajuns în pragul cel mai de jos al depresiei şi al urii faţă de mine...

Dar după doişpe' a început petrecerea. Staţi puţin, cred că atunci de fapt a avut loc ultima conversaţie personală pe care am avut-o cu Amalia. S-a aşezat lângă mine şi a început să vorbească. Nu ne puteam auzi unul pe altul prea bine, muzica era prea tare, petrecerea prea gălăgioasă. Mi-a spus că m-a apreciat mereu pentru felul meu de a fi, deloc abuziv, şi pentru seninătatea mea. Am făcut ochii mari, întrebându-mă dacă se dă cumva la mine. Nu aş fi ştiut cum s-o refuz, cu Sorin nu te apuci să ai conflicte ori să-i furi iubita, zbori imediat din firmă.

După a patra bere, a dispărut fără să observ. Am continuat să beau şi să privesc spre cei care dansau. A cincea bere este întotdeauna plăcută. Locul era decorat ca pentru Crăciun, cu beteală, globuri şi ramuri de brad prinse peste tot. Deloc rău. Tot mobilierul era de lemn, iar tapiţeria, verde. Jumătate din spaţiu era de fapt o terasă uriaşă cu geamuri de sus până jos. Afară ningea calm.

A, îmi mai amintesc ceva. Era spre ora trei dimineaţa, iar eu mă îndreptam spre camera mea. Mi-a fost imposibil să găsesc întrerupătorul. Holul era lung şi doar uşor luminat de casa scărilor. Nu se auzea mare lucru, probabil că toată lumea se dusese la culcare. La etajul următor, la câteva uşi de uşa mea, am zărit două siluete. Am reuşit repede să disting vocile. Una era a Amaliei, cealaltă a lui Sorin. Nu am auzit despre ce vorbeau, dar am văzut că se ţin de mână. M-am oprit, n-am ştiu ce să fac. Apoi am distins ce spun.
"Hai", a zis Sorin. "Hai te rog."

Nici unul nu vedea că mai e cineva pe hol, şi nici nu s-a deranjat să verifice. Nici măcar nu înţelegeam cum ajunsese Sorin acolo, parcă mai devreme îl văzusem călare peste una din secretare, încercând s-o înghesuie într-un colţ. Cred că era singura din firmă cu care încă nu o făcuse.
"Nu ştiu", a spus Amalia.

Dacă ezita cu adevărat sau doar juca teatru, n-am cum să ştiu. Îşi ţinea mâna în a lui. În momentul acela m-am gândit că a slăbit foarte tare în ultima vreme, deşi arăta şi înainte de parcă n-ar avea ce să mănânce. Era scheletică pur şi simplu, îi numărai coastele prin bluză, iar picioarele ei slăbănoage n-ar fi excitat nici un disperat. Pardon, îmi cer scuze, nu se vorbeşte aşa despre cineva care a murit. Nu se cuvine. Tot respectul. Amalia era o femeie foarte frumoasă. A, dar cum cei doi nu păreau să ajungă la vreo concluzie şi era clar că or s-o tot lălăie aşa o vreme, "Hai să facem sex", "Nu, nu. Sînt o adeptă a iubirii adevărate, iar tu eşti un porc", mi-am pierdut răbdarea şi m-am întors la bar.

Am mai turnat în mine nişte Johnny Walker şi totul a fost okay.

A doua zi au fost găsiţi morţi în cameră.
Nu lăsaseră nici un bilet de adio.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer