Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Geamandura


Ioana Bâldea Constantinescu

25.01.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Câteodată e tăcerea.

Cu o carte bună în mână, se întâmplă ca şi vocile din pagină să fie, uneori, prea zgomotoase.

"De ce citim?" Uite o întrebare pe care o aud din copilărie. Şi tot de-atunci am aflat că citim ca să învăţăm lucruri noi, să ne facem mai deştepţi, să ne lărgim vocabularul, să nu ne plictisim, să avem despre ce vorbi, să ne amuzăm, să ne cunoaştem mai bine, să înţelegem mai multe, să nu zică lumea că suntem inculţi, să fim la curent cu ce citesc alţii, să avem o ocupaţie, să nu murim de curiozitate, să luăm pauză de la lumea reală şi să nu mai întoarcem aceleaşi gânduri pe toate părţile.

În timp, am mai pus câteva răspunsuri de la mine, pe lista asta. Cum ar fi faptul că orice consum de produs artistic e şi o variantă de experimentare a ceea ce, în afara ficţiunii, ne este inaccesibil. Aşa s-ar explica, de exemplu, faptul că romanele de dragoste au cu precădere priză la oamenii singuri. Nu ştiu în ce măsură stă în picioare teoria asta, dar îmi dă satisfacţia unei minime contribuţii personale la dezbaterea unui subiect care, în viaţa mea, e ca o geamandură. Ceea ce mă face să trag o altă concluzie: citim (şi) din nevoia de stabilitate.

E anost, vag ridicol şi, în mod clar, puţin patetic, dar, în mod clar, adevărat. Cine erau, tot în copilărie, cei mai fideli, deşi tăcuţi, prieteni ai omului? Cărţile şi câinii, nu? Dixit cartea de citire. Şi eu o cred, chiar şi în varianta mea adultă, muşcată, la viaţa ei, de câteva exemplare canine.

Citim, prin urmare (şi) ca să ne întâlnim cu cineva, într-un spaţiu virtual, ca să avem, mereu, unde ne duce, când afară ninge.

"Nu te mai gândi. Citeşte o carte, uită-te la un film..." Aşa sună mantra amicală, când corăbiile tale n-o duc foarte bine. Aşa zice lumea. Să-ţi iei două ore de vacanţă de la mintea ta şi să-ţi laşi flota jefuită de piraţi. Vezi tu mai târziu care sunt pagubele. Important e să te retragi într-un port paşnic, cu o carte, cu un film. Să-ţi asumi alte griji, care nu sunt ale tale.

Cartea-medicament, cu virtuţi de aspirină îmbunătăţită, e tot o formă de stabilitate. Eu nu o practic. Nu citesc nici ca să-mi variez gândurile, nici ca să mă consolez, cum nu citesc seara ca să adorm.

Foarte des, citesc ca să mă întâlnesc cu mine. Ca să ne reîmprietenim, ca să-mi exersez o plăcere mai veche.

De fapt, mă împac din ce în ce mai puţin cu ideea cărţii efervescente ca vitaminele. Poate pentru că nu mi-au plăcut niciodată vitaminele efervescente. Cred că şi cititul e o formă de proces creativ. Pentru care-ţi trebuie... stare. Şi pe care, pe cât posibil, e bine să încerci să-l păstrezi prieten şi nu antidot la cotidian.

Aşa simt eu. În zilele când e furtună pe marea ta, n-are rost să navighezi într-o carte. Poţi s-o păstrezi pentru clipe mai bune.

Învăţăm, în fond, de mici să ne umplem tăcerile cu filme, muzică, poveşti, plimbări. Şi ne umplem. Timpul. Pentru că aşa face toată lumea.

O fi nesănătos, dar eu cred în povestea savurată. Altfel, cărţile citite "ca să nu te gândeşti" mi se par a avea ceva de căsătorie de complezenţă, ca să ai cu cine-ţi bea ceaiul dimineaţa. Sunt cărţi în care fugi de o existenţă lâncedă. Cumva, aşa le sărăceşti înainte de a le deschide.

Şi, oricât de greu ar fi de recunoscut, cred că timpul nu e un sac fără fund, de umplut cu lecturi pe care să le bifezi.

"De ce citim?". Şi pentru că nu putem sta locului. Pentru că ne trebuie, urgent, o poveste care să umple camera. Pentru că acolo, camuflată de o lăudabilă sete de cunoaştere, dospeşte o singurătate de hidră. Citim (şi) ca să nu fim singuri. E trist, dar se întâmplă. Câteodată, nu interesul e cel care ne urcă pe un vârf de munte, ne lasă să privim pe gaura cheii în camera unui student sau ne trimite hoinari printr-o lume de cerneală tipografică. Nu. Câteodată, e tăcerea.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer