Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Rică - Ultimul asediu (II)


Bogdan Ghiu

06.02.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică

"Potrivnice epoci mă despicară"
Omer
 

Într-o adevărată democraţie nu doar a spiritului, ci şi a sufletului colectiv, există, adică trebuie formulat, revendicat şi recunoscut, nu numai un drept la poezie (consum al unor valori produse de profesionişti), ci şi un drept la auto-poetizare (în care subiectul să-şi poată satisface nevoile existenţial-expresive nu doar în calitate de consumator, ci şi de producător).
 
Din acest punct de vedere, Cânticele ţigăneşti împărtăşesc exact statutul siglei MRP: sînt o marcă, o individualizare ne-personală, un stil expresiv social. MRP şi Cânticele ţigăneşti s-au salvat, persistă, continuă să existe tocmai dispărînd, adică resorbindu-se în anonimatul unui stil cultural funcţional. Atîta timp cît urbanizarea şi modernizarea noastră vor continua să rămînă, ca reflex, poate, de inconştientă rezistenţă colectivă, incomplete, Cânticele ţigăneşti ne vor veni spontan pe buze, ca soluţie în acelaşi timp sentimentală şi ironică, auto-parodică, de expresie, de auto-înnobilare lirică virtuoz-umilă.

 
Deoarece mahalaua, ca stil colectiv aflat la îndemîna nevoilor expresive curente, "minore", ale societăţii, dincolo de ambiguitatea ei tipologică şi topologică, are şi o structură ambiguă inefabilă de pharmakon autentic: este şi tînguire sentimentală, elegie erotică, dar şi ironie, umor. Altfel spus, o soluţie practică pur şi simplu completă, funcţională tocmai prin caracterul ei minor, anonim, gratuit, la îndemînă. Nu numai MRP este duplicitar, aşa cum îl înfierează Marian Popa, ci însăşi "mahalaua" e duplicitară. Şi tocmai acest balcanism duplicitar ne salvează, cu preţul, însă, al pierderii numelui. Poate ca doar devenind, dintr-un "Miron Radu Paraschivescu" un "MRP", ajungi să rămîi. Poate că tocmai pierderea numelui, anonimatul folcloric, funcţional, de soluţie colectiv-stilistică, asigură o nemurire practică, de "unealtă" existenţială invizibilă, dominată de propria ei "ustensilitate".
 
Căci ar trebui să ne obişnuim cu ideea că, pe lîngă paradigma "nobilă", cultă, dominantă, a supra-numelor, a maeştrilor, există şi paradigma "minoră", dominată, secundă, populară, a "pastişorilor" nedeclaraţi, a autorilor "premoderni", "folclorici", dar urbani. Este şi aceasta o strategie de supravieţuire, care, deşi declasată axiologic de canonul modern, a funcţionat şi continuă să funcţioneze. MRP o ilustrează la perfecţiune. Dînd cu tifla aerelor şi ţîfnelor noastre, de multe ori nişte bieţi parveniţi depresivi tocmai pentru că ne renegăm "mahalaua", "ţigănismul" ca soluţie social-stilistică spontană completă, altfel spun ca "farmacologie" culturală tradiţională eficientă, va continua să funcţioneze şi să se reinventeze.
 
Succesul Cânticelor ţigăneşti se bazează, deci, tocmai pe marginalitatea, pe "folclorismul" lor mimat, cult, livresc: artificial, fabricat. La fel de "fals" însă ca "mahalaua" însăşi, care se salvează umoristic tocmai exagerîndu-se, stilizîndu-se prin excese contrare.
 
Poet de stînga, poet comunist, MRP prefigurează deja "evul media", postmodernitatea media în care s-a ajuns ca tocmai caracterul secund, derivat, împărtăşit, uşor accesibil al produselor culturale să le confere valoare. Marxist, adică în termeni apropriaţi, vorbind, valoarea culturală a ajuns să fie şi ea dată de "valoarea de întrebuinţare". Cu toţii trebuie să învăţăm, mai nou, să devenim minori, populari, accesibili.
 
Din (ultim) punct de vedere, se poate considera că MRP face trecerea de la sensul tradiţional, rural, la cel deja post-modern, urban, al culturii populare. Oralismul Cânticelor ţigăneşti este livresc atît la origine, cît şi ca efect, ca utilizare: o practică culturală urbană, cultă. Variaţiile micului romantism de romanţă nu vor avea nicicînd moarte, sînt poezie populară, de succes, prin excelenţă. Or, repet, în postmodernism (chiar dacă postmodernitatea lui MRP e pur exegetică, simplu efect, "expresivitate involuntară") am învăţat ca astfel de "populisme", tocmai prin minoratul şi prin minoritatea lor, ar trebui mai curînd încurajate...
 
Constituirea "corelativului obiectiv" (înscenarea intimă de sine). Un manierism de stînga

Dar şi din alt punct de vedere este MRP un poet accesibil, un poet popular, un poet frecventabil şi de posibil succes inevitabil minor (ca orice succes), în cheie postmodernă: ca poet, ca să-i spunem aşa, bazic, de primă treaptă, de "şcoală".
 
Cu excepţia Cânticelor ţigăneşti, majoritatea poemelor din selecţia de faţă - care poate fi considerată drept reprezentativă tocmai pentru disponibilitatea sau pentru "cameleonismul" poetic al lui MRP (poet-"lăutar"), capabil să îmbrăţişeze formule poetice diverse, deci să malaxeze, lăsîndu-se influenţat şi "dînd mai departe", un repertoriu cultural poetic extins - prezintă, cu cîteva minime excepţii la care mă voi referi ceva mai jos, piese lirice intimiste, cult-minore, nu folcloric-minore, înscenări incipiente ale eului în special în registru post-simbolist. În aceste poeme încă o dată asumat, explicit minore, asistăm la constituirea a ceea ce T.S. Eliot considera ca baza poeziei: "corelativul obiectiv".   
 
În poeme precum "Cântic de lampă", de pildă, romantismul "inimii" şi domnia "sufleţelului", cu care actantul liric, pentru a se pune în scenă, dialoghează invocativ, conturează, de fapt, în sens larg, un manierism, care este însă un manierism popular, folcloric-livresc. În ciuda aparenţei de simplitate şi chiar de frusteţe, eul liric se constituie ritualizîndu-se, dez-imediatizîndu-se, elaborîndu-se, din simple diade, în triungulaţii semnificante.
 
Ca orice minorat, minoratul (şi în sensul de popular, de ne-dominant, de ne-nobil, de "mahala" dominată, care nu-şi permite decît valorile comune ale "inimii") lui MRP este (şi) acela al oricărui manierism.
 
Şi iată, deci, o nouă posibilă linie de rezistenţă, de salvare postumă a poetului MRP: calofilismul manierist. Care, ca umbră, are şi meritul de a salva lumea rămasă în umbră a mahalalei, a pasiunilor sentimentale descalificate de nişte "elite" urbane care le frecventau doar mascat, denegat transgresiv. Un adevărat poet de stînga, deci, MRP. În sensul, politic şi literar, cel mai actual cu putinţă.
 
În această a doua cheie, de constituire imediată a "corelativului obiectiv", de înscenare a situaţiei lirice prin apel la obiecte minore, la îndemînă, de încifrare prin simboluri curente, trebuie citite poeme precum "Unei flori", "Album", "Cartea" sau "Toamna".
 
Schiţarea unui stoicism abstract. Pentru un ermetism revoluţionar

Aceste poeme intimiste, mărunte, de imediată încifrare - sentimentală - de sine trimit însă la un al treilea, ultim, suprem, cel puţin conform selecţiei de faţă, Miron Radu Paraschivescu: încifrarea sentimental-elementară tinde să devină un fel de inedită combinaţie Ion Barbu-Nicolae Labiş, adică o specie de eroism rece, stăpînit, împietrit înainte de a fi fost consumat, practicat, fals evocativ, tocmai prin elaborarea gravă, esopică, a dicţiei: ermetism "revoluţionar".
 
Prin această formulă, nedusă pînă la capăt şi obţinută doar graţie retortelor constrîngerilor ideologic-cenzoriale unice ale epocii, poetul, scindîndu-se interior, devenind nu burghez-anticomunist, ci comunist-anticomunist (specie extrem de preţioasă, dar care la noi nici măcar liric, darmite filosofic şi politic, nu a fost dezvoltată), trece, de la proiectarea de sine umil-postsimbolistă în obiecte apropiate, la o proiecţie (nedesăvârşită, abia schiţată, pur incipientă) în mit ("Sisif" I şi II).
 
Prevestirea acestei înălţări politice spre metafizic prin mitografic sînt, în selecţia de faţă, două fulgurante, foarte frumoase evocări ale golului (productiv/care trebuie practicat): "Ci mândră sta, ca o grădină-n vântul / Din golul cărui s-ar împrospăta" ["Cântăreaţa de Jazz (Ella Fitzgerald)"], "Lespezi fluide ce-n goluri se-aud" ("Sfârşit de odisee") şi "Corabia îndată va să plece / Spre ţări senine, goluri ce-au s-o-nece" ("Corabia").

 
Deşi nu a ajuns la o mitologizare-mitografiere de sine, care i-ar fi asigurat statutul de clasic, de mare poet, MRP a tins spre această formulă de autosacralizare tragică. La el nu este perceptibil decît stratul dramei, al unei bine ţinute în frîu încleştări cu epoca la a cărei făurire luase el însuşi parte, deci la un început de încleştare cu sine însuşi.
 
Capodopera acestei ultime mişcări lirice a lui MRP, rămase însă într-un stadiu penultim, este poemul "Ultimul asediu". Pe care vă rog să-l citiţi şi să-l ascultaţi cu mare atenţie, pentru arta imposibilă, torturată, a "esopismului" său, şi pentru schiţa stoică.
 
Aş putea şi mi-ar face plăcere să analizez îndelung, în lung, în lat şi-n adînc, dar mai ales pentru dinamica autocenzurării producătoare de lirism dramatic, acest poem. Ar fi mult, şi cu folos, de glosat pe marginea constrîngerilor politic-contextuale producătoare de lirism elaborat versus libertate expresivă imediată.
 
Miron Radu Paraschivescu rămîne de descoperit de sub platoşa şi lespedea grea a lui MRP dincolo de Cântice ţigăneşti, printr-o relectură a raţiunilor, socio-literare, încă active ale succesului folcloric ale acestui ciclu, dar şi printr-o deplasare a accentului spre poeme din orbita "Ultimului asediu", a ceea ce am numit ermetismul revoluţionar (fără ghilimele, de data aceasta).
 
Poet asumat minor, Miron Radu Paraschivescu este, tocmai de aceea, un poet popular, deci de viitor. Un poet care poate fi însă relansat literar şi pe latura sa, nedusă pînă la capăt şi poate tocmai de aceea încă nefrecventată, dramatică, de încercare de încifrare a înfruntării cu epoca.
 
Vă invit la această aventură.
 
Fragment din introducerea la audiobook-ul (CD + text): Miron Radu Paraschivescu, Şase cântice ţigăneşti şi alte poeme rostite la Radio (1964-1968) de către autorul însuşi, ilustraţii de Tudor Jebeleanu, Editura Casa Radio, Seria "Colecţionarul de voci", în curs de apariţie.

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer