Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  oameni pe care îi admir, oameni pe care îi iubesc

Nick Bollettieri al nostru


Cristian Geambaşu, un interviu cu Tomai Firicel

09.02.2011
Gazeta Sporturilor, februarie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Tomai Firicel l-a descoperit pe Victor Hănescu şi a redescoperit-o pe Simona Halep. E antrenorul care a înţeles înaintea altora că tenisul e, totuşi, un pic altfel decît cel de pe vremea lui Năstase şi Ţiriac. Mai rapid, mai agresiv, mai tehnic.

Are 38 de ani şi a intrat în meserie de 18, de cînd era student. A plecat de la Baia Mare spre lumea largă, încredinţat că va deveni campion de tenis. La 12 ani şi-a descoperit o afecţiune la inimă, care l-a obligat pe copilul de atunci să îşi propună să devină antrenor de campioni. Firicel Tomai l-a descoperit şi l-a pregătit pe Victor Hănescu, iar acum se ocupă de Simona Halep. Se defineşte ca autodidact şi e convins că paşaportul care îţi deschide toate graniţele este respectul pe care îl impui prin ceea ce faci. O perspectivă maramureşeană asupra vieţii şi a tenisului.

Cristian Geambaşu: De ce are nevoie de un antrenor un mare jucător?
Tomai Firicel: Un jucător ajunge sus în urma colaborării cu cineva. Oricît de bun ai fi, nu poţi răzbi de unul singur.

C.G.: Lui Federer îi trebuie un antrenor?
T.F.: Da, deşi e un tenismen perfect. El a încercat şi de unul singur, chiar a reuşit. Din cîte ştiu acum colaborează foarte discret cu căpitanul echipei de Cupă Davis a Elveţiei.

C.G.: Nadal?
T.F.: Rafa a schimbat multe lovituri, şi-a îmbunătăţit serviciul, a colaborat cu mai mulţi specialişti. De exemplu, ei îţi fac planul de joc în funcţie de adversari, lucru esenţial.

C.G.: Care e rolul lui Toni Nadal?
T.F.: Nu vreau să mă dau mare cunoscător, dar cred că legătura lui Rafa cu unchiul Toni este mai mult o relaţie de natură sentimental-familială.

Antrenor made in Romania

C.G.: De ce antrenor? De ce antrenor în România? Nu aţi avut oferte şi de afară?
T.F.: Ba da, dar eu mi-am dorit să lucrez în România.

C.G.: Poftim?
T.F.: Nu fac paradă de patriotism, nu mă înţelegeţi greşit. Îmi place meseria asta şi vreau să ajut jucătorii români. Mulţi din cei care ar fi putut să o facă şi care au avut o carieră în tenis au preferat să plece din ţară.

C.G.: De ce Simona Halep acum?
T.F.: Pentru că e tînără şi pentru că întotdeauna am preferat să iau copii cu greutăţi, care nu mai văd soluţii.

C.G.: A fost şi cazul ei?
T.F.: Cu ea am început exact atunci cînd şi-a pierdut colaborarea cu sponsorul. La fel ca în cazul lui Victor Hănescu, acum 15 ani, fără nici o obligaţie financiară.

C.G.: Tocmai voiam să vă întreb dacă sînteţi un antrenor scump?
T.F.: V-am dat deja răspunsul. Nu, nu sînt un antrenor scump, mi s-a mai pus întrebarea.

De pe 400 în Top 10!

C.G.: Cînd aţi început să o antrenaţi pe Simona pe ce loc era în clasamentul mondial?
T.F.: 400.

C.G.: Şi acum?
T.F.: Pe 63.

C.G.: Unde credeţi că poate ajunge?
T.F.: Pe Simona aş vrea să o duc în Top 10. Cam într-un an va fi gata să urce vertiginos, ar trebui să fie în primele 30-40 la sfîrşitul acestui an.

C.G.: Şi mai departe?
T.F.: Cum v-am spus, Top 10. Apoi, eu o văd în primele 3-4 jucătoare din lume.

C.G.: Ce lovituri i-aţi schimbat?
T.F.: Haideţi să vă spun ceva. Cînd am început să lucrăm, nu dăduse niciodată slaisul. Cîştigase Roland Garros la junioare, dar nu ştia să lovească slais.

C.G.: Nu pot să cred...
T.F.: Nu vă miraţi, se întîmplă şi la case mai mari. Brad Gilbert l-a învăţat slaisul pe Roddick. I-a făcut reversul mai apăsat, l-a deprins să culce mingea cu efect.

C.G.: Rămăsesem la schimbările din jocul Simonei.
T.F.: Cam totul. Are un stil mai agresiv. Lovitura de dreapta este mai ofensivă. A trebuit să umblăm şi la mentalitate puţin. Credea că o să meargă la fel de uşor ca la juniori unde bătea pe toată lumea.

C.G.: Ea cum a reacţionat?
T.F.: E talentată şi inteligentă şi a asimilat foarte bine. Mulţi îi spuneau că e riscant. Şi ea avea îndoieli la început, nu ştia dacă facem bine.

"Victor e încă vulnerabil fizic"

C.G.: Cu Victor Hănescu de ce aţi încetat colaborarea?
T.F.: Aproape doi ani am lucrat în paralel, am încercat să îi ajut pe amîndoi. Treptat, ne-am depărtat, fiecare a înţeles cum a vrut.

C.G.: Adică?
T.F.: Am pus în cumpănă şi am decis să o ajut mai mult pe Simona. E foarte tînără, are doar 19 ani, trebuie să fiu mereu lîngă ea. Dar asta nu excludea un ajutor pentru Victor.

C.G.: Cînd aţi avut discuţia?
T.F.: După US Open 2010, i-am spus cum văd eu lucrurile, ce aş dori. El a ajuns la un anumit nivel. Ideea este că în acest moment Victor ar avea nevoie de un specialist în pregătirea fizică.

C.G.: De cînd eraţi împreună?
T.F.: De 15 ani. Cînd am început i-am promis că intră în primii 20 din lume. A ajuns pînă pe 26 în 2009. Eu mă simt împăcat. Victor ştie bine cît şi cum l-am ajutat.

C.G.: De ce dă Victor senzaţia de vulnerabilitate psihică?
T.F.: Victor e foarte tare mental, el este vulnerabil fizic. Acolo are o deficienţă, din cauza asta pierde meciuri ca şi cîştigate. Eu nu puteam să întrezăresc altceva cu el atît timp cît nu era pus la punct cu pregătirea fizică.

Tenisul versatil şi tehnic

C.G.: Cît lipsiţi de acasă într-un an?
T.F.: 8-9 luni în total.

C.G.: Familia ce zice?
T.F.: Soţia mă înţelege. Copiii sînt încă mici, dar mă întreabă din ce în ce mai des de ce plec aşa des. Vreau să fiu alături de ei cînd vor creşte şi cînd îi voi putea ajuta cu adevărat.

C.G.: Cum s-a schimbat tenisul în ultimii ani?
T.F.: Acum 10 ani era mult mai dificil să ajungi în top. S-a schimbat felul în care se alcătuieşte clasamentul, au apărut mai multe turnee. S-a lărgit baza. Tenisul s-a dispersat. Cei mari au început să tremure pentru locul lor, au pătruns mulţi jucători din spate.

C.G.: În jocul propriu-zis ce s-a schimbat?
T.F.: Au crescut viteza, agresivitatea. A început iar să se pună accent pe tehnică în ultima vreme. A mai crescut versatilitatea tenismenilor, capacitatea de a îţi adapta tactica la adversar, la momentele unui meci.

C.G.: Materialul a evoluat?
T.F.: Nu foarte mult. Mulţi dintre marii jucători folosesc modele de rachete vechi, vopsite după modelul celor de ultimă generaţie. Aş spune că s-a îmbunătăţit tehnica de preparare a rachetei. Acum e moda rachetelor personalizate.

C.G.: Ce înseamnă să dai tare în minge, e o chestiune de muşchi în primul rînd?
T.F.: Nu numai. E o problemă de tehnică a lovirii mingii. Îţi rupi mîna dacă dai tare şi nu ştii cum. Să luăm cazul lui Murray.

C.G.: Chiar aşa, exemplele sînt cele mai bune!
T.F.: Faptul că el nu loveşte constant puternic mingea pleacă din două motive. Jumătate ţine de mental, jumătate de tehnică. Dacă eşti atent, descoperi deficienţe micuţe, dar care o dată remediate prin însuşirea unor gesturi reflex dau rezultate spectaculoase.

C.G.: Djokovici vă place?
T.F.: Îl ştiu de cînd era un adolescent şi a jucat la Openul bucureştean. Şi el şi-a schimbat serviciul şi a crescut mult la capitolul tehnică. Deşi am auzit tot felul de păreri, sînt convins că din colaborarea cu Todd Martin a rămas cu acest serviciu mult mai puternic şi mai sigur.

C.G.: Cum ar fi dacă aţi primi propunerea să antrenaţi pe cineva din top, de acolo de sus?
T.F.: Nu mă interesează asta, dacă mă puteţi crede. Mie tenisul îmi dă linişte, pace sufletească. E o meserie pe care o fac din plăcere. Vreau să reuşesc cu Simona, în doi-trei ani să ajungem acolo unde doresc eu.

Mă roagă să nu îl prezint, Doamne fereşte!, ca pe o vedetă atunci cînd scriu interviul. Mi-l închipui sculptînd cu migală porţi maramureşene, într-o viaţă fără tenis şi fără Bucureşti. În viaţa cu tenis se pregăteşte să plece împreună cu Simona Halep spre Bogota, Monterrey şi Acapulco. Nu la plajă, pentru nişte turnee pe zgură. E drumul prin Lumea Nouă spre vîrful clasamentului.

"Nu sînt genul de om care păcăleşte. Să profit stînd lîngă un sportiv doar pentru că a ajuns pe un loc bun"
"Am rămas cu durerea că n-am putut să mă împlinesc ca jucător"
"Eu sînt antrenor care antrenează, nu antrenor de companie"
"Îmi doresc să am unde să dorm, să am o bucată de pîine, dar în doi-trei ani să-mi duc elevul acolo unde vreau eu"
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer