Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Solo în Pianobar


Simona Cratel

05.03.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În ziua în care trebuia să merg la Jasmine nu dormisem bine peste noapte, mă trezisem des, mă tot răsucisem de pe o parte pe alta. Fusese una din acele nopţi care răsăreau din timp în timp şi care mă transformau într-o fantomă, în propria umbră. Fantoma unei fantome. Începeau la fel: de când mă lungeam în pat simţeam o apăsare în piept, de parcă aş fi cărat ceva greu, care mă strivea. Ştiam din primele clipe, imediat ce mă băgam sub pătură, că în acea noapte nu voi dormi. Mă voi învârti de colo-colo, fără să pot să respir, întrebându-mă într-una care ar putea fi cauza care îmi declanşau astmul. Poate ar trebui să spăl perdelele din nou, poate s-a strâns praf pe sub dulapuri, poate am omis vreo pătură la ultima spălare, poate de la gătit, când mirosul de prăjeală s-a întins în toată casa. Cauza rămânea însă mereu necunoscută.

Când mi-a zis la telefon să vin cu o jumătate de oră mai târziu decât stabilisem, m-am bucurat. Îmi fusese greu să mă adun, să mă concentrez, să îmi calc pantalonii şi să găsesc o bluză care să mă facă să par mai puţin palidă şi dărâmată. Aveam nişte pungi umflate şi roşii sub ochi, iar culorile vii ale hainelor în loc să mă facă să par mai odihnită, mă făceau să par o stafie, aveam ochii injectaţi, pielea îmi arăta rău.

Am sunat la uşă cu punga roşie de cadou într-o mână şi micul cozonac italienesc în cealaltă. Mă simţeam ameţită şi funcţionam într-o stare de semi-trezie, totuşi m-am achitat onorabil de îndatoririle de musafir, zâmbetul mi-a fost deschis, urările decente, am reuşit să păstrez o balanţă între dorinţa mea de a mă întinde pe jos şi a adormi instantaneu, şi bucuria de a mă afla acolo pentru a-i vedea băieţelul care împlinea o lună.

Noul născut se afla în sufragerie într-un pătuţ. Era doar o mică păpuşă nemişcată şi nu s-a trezit nici măcar o dată. Nici când l-am atins pe burtică sau mânuţă nu a schiţat nici o mişcare. Nici nu părea să respire. Vocea mea nu l-a tulburat din lumea în care era plecat, vocea mea care rostea laude la adresa lui.

Ne-am aşezat la masă. Împotriva propriei experienţe, am acceptat un esspreso. Nu am apucat să beau decât câteva guri şi efectele erau vizibile. Obrajii îmi luaseră foc, simţeam o tremurătură în corp alarmantă, iar debitul meu verbal se accelerase peste norma obişnuită.

Am început să discutăm despre profesorul de pian al copiilor noştri. Băiatul meu şi fata ei mergeau la acelaşi profesor de pian, domnul Wolf. De statură medie, păr blond lung prins în coadă, iar asta în ciuda calviţiei care săpa în fizionomia lui noi graniţe, domnul Wolf se afla în acest punct al vieţii undeva în jurul vârstei de cincizeci. Se prezenta cu un nume care nu îi stătea în buletin şi susţinea că este italian, deşi arăta ca un neamţ.

Din conversaţia noastră a devenit clar că Jasmine era nemulţumită de el ca profesor. Susţinea că fata ei îşi pierduse interesul pentru pian. Nu mai ştia să cânte piesele corect, ceea nu se întâmplase niciodată pe vremea profesoarei de dinainte. Acea doamnă folosise o cu totul altă metodă de lucru şi pusese foarte mult accent pe exactitate. Pe vremea aceea, cântau aceeaşi piesă din nou şi din nou, până când aceasta era executată cu perfecţiune matematică.

Experienţa mea era exact opusă. Băiatul meu, la sfârşitul anului, dorise să-l scot de la cursul de pian de la respectiva profesoară, în vreme ce acum îşi regăsise entuziasmul. Cânta singur ore în şir şi asculta CD-uri cu concerte din proprie iniţiativă. Observasem cu jumătate de an înainte de sfârşitul anului că trebuie să-l forţez să repete acasă, că nu mai merge cu plăcere, iar profesoara se plângea de el la rândul său. Îi găsise şi boli pe care le-ar fi putut avea şi îmi dăduse adresa unui medic "foarte bun" pentru sindromul deficitului de atenţie. Zâmbindu-mi cu toată încrederea, mi-a recomandat acest doctor care îi "făcuse" bine şi nepotul. Nepotul ei suferise de aceeaşi boală, mă asigurase. Dacă aveam să merg la acest doctor, pentru terapie şi medicamente, fiul meu avea să cânte din nou bine. Avea să se concentreze din nou în ora de curs. Toată lumea avea să fie mulţumită.

Apoi ea a plecat la sfârşitul anului. Nu ştiu ce curs foarte important care avea să-i schimbe cariera în bine şi s-o promoveze pe mai departe, nu am înţeles unde. Aici a fost momentul în care a intrat în scenă domnul Wolf. Delicat, cu o voce mică, nesigură, cu tonul lui moale care parcă îţi cerea să confirmi dacă ceea ce spune e okay, cu o strălucire personală potolită, a luat locul pe scaunul de lângă pianul centrului de muzică.

Jasmine a repetat că ea o va scoate pe fata sa de la curs, pentru că nu mai cântă exact, nu mai ştie cântecele ca lumea, că domul Wolf e prea haotic şi pe altă lume, într-un cuvânt e neserios.
"Nu, nu e neserios, e artist", am încercat eu să o fac să vadă. "E un pianist adevărat."

A părut interesată de afirmaţia mea, aşa că i-am explicat:
"Când îl duc pe N. la curs, nu mai am timp să mă întorc acasă, aşa că aştept jos în hol. În timpul cursului, domnul Wolf le cântă elevilor. Este un mare pianist."

Fata ei, care era de faţă, tolănită pe canapea, cu capul atârnându-i neglijent pe margine şi ambele picioare urcate pe marginea canapelei, cu aerul ei leneş, mi-a întărit spusele zicând că a primit un prospect cu o invitaţie la concertele lui. A sărit de pe canapea, l-a scos din rucsac şi i l-a întins mamei ei. Jasmine a privit atentă prospectul. I-am propus să mergem împreună la concertul pe care domnul Wolf îl încercuise cu roşu.

În timp ce Jasmine încerca să-şi dea seama unde este cafeneaua în care avea loc concertul, prin care cartier din München, mi-am răsărit în minte ziua în care domnul Wolf îmi ţinuse mâna într-a sa exagerat de mult, iar eu nu mi-o retrăsesem. Îmi lăsasem mâna într-a lui şi-l lăsasem să vorbească. Nu pentru că îl plăceam ca bărbat, ci pentru că aveam sentimentul straniu că este printre foarte puţinele atingeri umane de care are parte. Că nevoia lui de apropiere umană era dureroasă.

Cu o altă ocazie a venit spre mine cu căldura aceea fragilă a lui şi nesiguranţa sa delicată şi l-am văzut cum se opreşte brusc la distanţă, ca şi cum ar fost respins de ceva. Ca şi cum un fapt abominabil îi retezase entuziasmul. Mi-am dat seama că e ceva în neregulă în înfăţişarea mea. Am rămas stăpână pe mine, fără să mă supăr de oroarea pe care i-o citeam în ochi. Ceva îi repugna. Ceva îl tulbura în imperfecţiunea şi greşeala sa. Era absolut dezgustat. Scârbit.

Când am plecat, l-am întrebat pe fi-miu: am ceva pe faţă? El a zis "nu" după o privire fugară. Dar n-am renunţat la cercetările mele, am fost convinsă că e aşa cum cred. M-am privit pe haine, dar n-aveam pete sau nimic care să-i fi putut trezi repulsie domnului Wolf. Atunci mi-am scos ochelarii şi când i-am privit, am descoperit un mic colţ de la hârtia specială de şters ochelarii prins în şeaua ochelarilor. Mi-am zâmbit.

Între timp, Jasmine nu reuşea să îşi dea seama unde era localizată cafeneaua, nu credea să fi fost vreodată acolo. Răsfoia prospectul stând în faţa mea, cu un aer concentrat. Nici nu era aşa sigură că vrea să meargă, ori că poate în ziua respectivă. Nu aveam cum să descriu în cuvinte cum cânta domnul Wolf, cum poţi să descrii în cuvinte? Am avut brusc în minte doar imaginea mea ca a cuiva străin, eu - acea femeie - stând pe holul întunecat, trăind cu intensitate pianul domnului Wolf, care îi cânta lui fi-miu. Blocată de surpriză şi smulsă de pe picioare. Aşa ceva nu încăpea în cuvinte. Un mare pianist.

I-am povestit lui Jasmine ce ştiam despre el, ce citisem pe internet sau îmi spusese personal, că abandonase la un moment dat pianul din dorinţa de a câştiga bani şi a duce o viaţă normală. Dorise o casă, o maşină, o familie cu câţiva copii şi tot ce au ceilalţi oameni. Dorise să fie ca ceilalţi. Nu dorise să se ocupe de ceva de care nu are nevoie nimeni, care nu-i aduce nimic şi care nu face decât să-l îndepărteze de oameni. Să-l însingureze. Studiase medicina şi profesase câţiva ani ca doctor. Dar nu rezistase. Se reîntorsese la pasiunea sa. I-am povestit că trăieşte singur, foarte modest, din bani foarte puţini. Cântă în baruri, în săli de concerte, oriunde se poate, oriunde are ocazia. Totul fusese în viaţa lui planificat în aşa fel ca el să nu poată face altceva decât să cânte, chiar şi împotriva voinţei sale. Întreg universul complotase ca el să fie condamnat la ceea ce putea să facă mai bine: să atingă clapele.

Când am plecat de la Jasmine, mă simţeam epuizată din cauza cafelei care îmi făcuse rău, adăugase considerabil la starea mea deplorabilă de dinainte, aşa că m-am întins pe pat îmbrăcată. Simţeam iarăşi piatra aceea care mă strivea stând pe pieptul meu, care mă îngropa sub ea, ameţeala îmi rotea totul în jur. Eram stoarsă, drenată...

În minte cu imaginea domnului Wolf în pardesiu negru peste cămaşa roşu aprins, cu micul lui geamantan roşu pe care-l trage pe rotiţe după sine, în faţa gării, seara, când pleacă spre casă, aşa cum l-am întâlnit de multe ori. Vertijul moale al cuvintelor lui mi-a răsunat în urechi, zâmbetul lui nesigur. Ochii lui timizi cu gene lungi întoarse, ochi de femeie. Deodată i-am simţit singurătatea, l-am simţit pe dinăuntru, fizic, atomic, în disperarea sa existenţială, criza aceea în care trăia în fiecare moment, ca şi cum am fi schimbat rolurile pentru o secundă... şi mi-am dat seama că nu i-aş putea suporta nici măcar o clipă suferinţa.

Fi-miu a apărut în cameră să mă întrebe cum a fost.
"De ce nu mi-ai spus că domnul Wolf are diabet?", l-am întrebat intrigată, indignată că a putut omite ceva atât de important iar eu a trebuit să aflu atât de târziu de la Jasmine...

A stat o clipă, apoi a confirmat:
"Aaaaaa, daaaa, sigur, domnul Wolf are diabet. Nu ţi-am zis? Îşi injectează insulină în timpul orei. Face asta foarte des. Îşi măsoară zahărul în sânge tot timpul." Apoi a încercat să-mi explice boala cu înţelegerea lui de copil, încercând să imite felul în care domnul Wolf îi explicase pe înţelesul lui această boală. L-am ascultat cu ochii închişi, aproape adormită, până când vocea i s-a stins undeva departe. Am simţit cum îmi scoate pantofii încet.

Am visat că urcam trepte, că am intrat într-o grădină, iar în grădină mă aştepta un băieţel îmbrăcat în alb care ţinea în braţe o cutie pe care mi-a întins-o. Am rotit cutia în mâini, încercând să înţeleg de unde se desface, părea să fie ceva pentru mine înăuntru, dar era doar un cub. Mi-am ridicat ochii spre băieţel, iar el avea ochii bleu cu gene întoarse ai domnului Wolf şi mi-a zâmbit cu zâmbetul acestuia: un zâmbet care părea mai degrabă o rană.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer