Cronicarul şi limba română

Auzeam deunăzi la un post de radio FM un redactor citând dintr-un ziar şi minunându-se în faţa unei aprecieri poetice asupra muzicii unei trupe rock debutante, care cânta "ca un răsărit de soare". E adevărat că nu prea se mai scrie astfel în ultimul timp. Dar nu scrierile frumoase despre muzică ne lipsesc nouă la momentul actual, ci scrierile adevărate, analizele pertinente - de preferat înveşmântate într-un limbaj accesibil, spiritual, percutant şi modern.

Zona respectivă nu este singura pe cale de dispariţie din publicistica românească, un exemplu aflat în vecinătate fiind reportajul literar. Diferenţa vine din faptul că reportaj literar ar putea scrie, teoretic, orice filolog talentat cu aplecare spre gazetărie, totul este să i se ofere spaţiul tipografic necesar, pe când cronica de muzică pop, rock sau dance sunt foarte puţini cei care o pot face. Iar una dintre vinovăţii este aceea a şcolii de muzică româneşti, inclusiv cea superioară, care a creat o secţie de compoziţie şi interpretare muzică uşoară - jazz, dar nu a însoţit-o cu aparatul teoretic necesar, de la istoria muzicii româneşti de divertisment şi respectiv a celei internaţionale, la toate celelalte discipline specifice. Dacă nu ştii cum a evoluat orchestraţia în muzica aceasta "de consum", în orice caz de mare popularitate, pe care o ascultăm la radio zi de zi, începând de la big-band-ul anilor '20 din jazz sau simplul acordeon care acompania şansonetele, până la orchestraţia sintetizată care nu implică decât un calculator, dacă nu ştii care a fost evoluţia genurilor în ultimii 70 de ani de istorie a muzicii de dans şi a cântecului în general, rişti - ca ziarist - să lansezi aprecieri care frizează ridicolul.

Noroc că nu sunt prea mulţi cei care îşi dau seama de acest lucru. Poate doar artiştii să fie cei care suferă că nu sunt luaţi în serios. Dar este păcat, pentru că publicul se raportează la afirmaţiile şi demonstraţiile acestor ziarişti care există şi publică.

Să pledăm pentru apariţia unei şcoli care să furnizeze asemenea jurnalişti-cercetători ? Şi dacă ea ar fi creată şi ar "produce" asemenea absolvenţi, ce le-ar putea oferi societatea românească ? Cum s-ar putea ei impune ? Fiecare după puteri şi după talent. Dar s-ar crea premizele unui peisaj muzical în care oricine îşi poate face o formaţie, dar nu oricine ajunge să reziste mai mult de câteva luni dacă nu propune un mesaj viabil, rezistent în faţa unei analize din care să nu lipsească parametrul cultural.

O să întrebaţi pe cine interesează aşa ceva acum, când sunt atâtea alte probleme. Dacă acum nu interesează, peste zece ani aproape sigur va fi prea târziu. Atunci, inclusiv în această muzică, pe care cei din lumea largă o denumesc generic "popular music", pentru că este, indiscutabil, o muzică... populară, iar noi îi spunem care cum crede... vom rămâne şi mai singuri şi mai neintegraţi.