Cetatea eternă Roma e tot ce a reuşit omul să înalţe în mii de ani. Totodată, Roma e şi prăbuşirea de la suprema înălţime. Îmi imaginez că dacă nu eşti poet, nici turist, e cumplit să fii azi în Roma, fiindcă în Roma trecutul e mereu prezent şi face viitorul mai degrabă ridicol, oricum deloc dezirabil.
Filmul acesta poate începe aşa: undeva în America, un psiholog, desigur pisălog, îi spune unui matematician tânăr şi genial, dar delincvent, ceva fundamental. Psihologul e Robin Williams, matematicianul e Matt Damon, filmul e Good Will Hunting, un clasic totuşi recent. Robin Williams îşi adună curajul în glas. Nu e uşor să spui lucruri fundamentale, nu e uşor să spui că, în definitiv, totul se poate explica ştiinţific, şi că, şi aşa explicat, tot nu contează, când nu simţi nimic. Psihologul îi spune matematicianului că, atât timp cât nu ştii cum miroase în Capela Sixtină, orice discuţie despre Michelangelo Buonarroti rămâne interesantă, dar inutilă.
Câteva anotimpuri mai târziu sunt în Capela Sixtină şi încep să înţeleg disperarea, dar nu nebunia, lui Michelangelo Buonarroti că sfinţii şi păcătoşii săi se încăpăţânează să tacă. În Capela Sixtină miroase a suflet prăbuşit. E o minune cum un suflet prăbuşit se poate înălţa. Cum o minune e şi graniţa care nu separă, ci uneşte Vaticanul de Roma. Căci Roma îşi poartă creştinismul nu ca pe o cruce, nu ca pe o cruciadă, nu ca pe o povară, ci ca pe o comoară, nicidecum ruşinoasă. Nu e o întâmplare că Roma, cu bisericile ei ridicate la cer, care - altă minune - sfidează cerând, totodată, îndurare, a auzit prima aceste cuvinte cu care Giovanni Paolo II s-a prezentat lumii: "Nu vă temeţi!". Cum puteţi afla uşor, în Roma, în centru, sunt mai multe basilici decât hoteluri.
Reabilitarea cuvântului etern
Roma respiră în ritmul unei intimităţi cu istoria care nu mai este de găsit altundeva în Europa, continent îmbătrânit în rele, dar nu lipsit şi de bine. O afli pierzându-te pe aleile care veghează Vila Borghese, ca şi în faţa unui Caravaggio, la San Luigi dei Francesi, moment care poate schimba vieţi, după cum veţi înţelege şi citind Fluturele negru. Roma reabilitează, cumva, cuvinte vechi precum "glorios", "măreţ" şi chiar "etern". Nu mă ascund. Demult, când eram radical, deci naiv şi chiar stupid, şi în cinefilie şi în viaţă, credeam că te poţi lipsi de tot ce nu e neorealist sau măcar italian, şi în cinefilie, şi în viaţă. Încă din zori, deşi miroase toată a espresso şi buongiorno, Roma te vindecă de astfel de idei. Nu toate femeile frumoase se aruncă în Fontana di Trevi, ca în iubire. Greu găseşti o prinţesă rătăcită, regăsită, gonind, pe două roţi, printre maşini mici. Pe de altă parte, un student la filosofie mi-a spus că la Roma a murit filosofia; vorbea foarte serios şi era foarte trist. Poate că aşa şi este - la Roma a murit filosofia -, dar poate că este mai bine aşa. Şi nu este adevărat că toate drumurile duc la Roma. Toate drumurile se întorc la Roma. Este o diferenţă, aş spune crucială, ce nu se cuvine neglijată.
Insuficiente, atributele abdică
Îmi imaginez că dacă nu eşti poet, nici turist, e cumplit să fii azi în Roma, fiindcă în Roma trecutul e mereu prezent şi face viitorul mai degrabă ridicol, oricum deloc dezirabil. Dacă nu eşti nici poet, nici turist, prezentul are şi faţa urâtă a globalizării.
Dincolo de poduri şi statui, rămân drumurile străjuite de portocali dezinteresaţi, drumurile care nu aşteaptă nici să ducă, nici să întoarcă. Aţi văzut Via Barberini? Îndrăznesc să scriu că nu există nimic mai frumos decât cerul de deasupra Romei cucerind inimi şi abandonându-le acolo, pe Via Barberini. Apoi, sunt pinii. Pinii - de lângă care orice atribut abdică, insuficient, jenat.
Roma - acolo s-au strâns cândva toate visele, toate orgoliile oamenilor, toată încrederea lor că viitorul va fi, trebuie să fie, orbitor. Există, desigur, mult sânge în povestea aceasta, şi nu doar la zidurile Colosseumului. Roma este colina cea mai înaltă pe care a urcat omul - înaltă, dar tot colină. Omul, care de mii de ani, n-a urcat, totuşi, niciun munte, deşi se amăgeşte. Pe scurt, dar nu definitiv: Roma e Capela Sixtină a acestei lumi. Şi miroase a suflet prăbuşit.
La Roma cu Andrei Crăciun
Andrei Crăciun are 27 de ani. În ultimii şase nu a existat nicio săptămână în care cel puţin un articol scris de el să nu fi fost publicat într-un cotidian central, în Evenimentul zilei sau în Adevărul. Se iluzionează, uneori, că este doar o coincidenţă că gazetele tipărite au început să moară când el a început să se nască în paginile lor. Este fiul unui profesor şi al unei profesoare de matematică şi a avut norocul să înveţe la timp că zero ridicat la orice putere rămâne tot zero, aşa că se fereşte de orice putere nulă. Declară, fără ruşine, că el crede doar în puterea cuvântului, care a fost la început. Ca orice ipohondru incurabil, trage totuşi nădejde că va supravieţui şi după ce va fi scris tot ce i-a fost scris să scrie. Până atunci, nu găseşte motive să abandoneze nici scepticismul moderat, nici pasiunea pentru poeţii minori.
Nu rataţi!
Sărbătoarea fondării Romei. În mod tradiţional, data fondării Romei este 21 aprilie. Deşi oficial nu mai este sărbătoare legală (pentru că fusese utilizată excesiv în timpul fascismului), romanii sărbătoresc naşterea oraşului lor în prima duminică de după 21 aprilie, în acest an pe 24. Atunci puteţi vedea mai mulţi "soldaţi romani" mărşăluind pe străzi, ca niciodată în an.
Concerto del Primo Maggio. În Roma are loc, în fiecare an, de 1 mai, un festival care reuneşte, de obicei, cele mai în vogă voci ale Italiei. Concerto del Primo Maggio, desfăşurat în piaţeta San Giovanni in Laterano, se bucură de un succes fulminant, mai ales printre adolescenţi.
Rome Independent Film Festival. Festivalul de film se desfăşoară anual între 17 şi 25 mai şi se adresează publicului tânăr în căutare de forme alternative de exprimare în cinema.