Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Scrisoare pentru tine


Ioana Bâldea Constantinescu

24.05.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Ocupaţia favorită.
Să iubesc
.

E răspunsul meu favorit. Dat de Proust, în 1890, setului de întrebări din caietul tip oracol din anii mei de şcoală al unei prietene.
L-am refăcut de multe ori. Presupun că toată lumea o face. E o formă de a ne cunoaşte şi de a ne face cunoscuţi. Un fel de oglindă în faţa căreia declamăm ce iubim şi ce urâm la alţii, ce e fericirea pentru noi, ce e nefericirea, care ne sunt florile, cărţile, culorile, păsările, compozitorii, numele, eroii...

Cred că prima oară l-am completat în adolescenţă. Şi cred că nu ştiam foarte bine, pe vremea aceea, de ce se cheamă Chestionarul lui Proust sau care erau răspunsurile lui personale la întrebările devenite clasice, în timp. Le-a răspuns, de fapt, de mai multe ori, cu voluptate, pe întreg parcursul vieţii. Ca într-o încercare continuă de a face din nou şi din nou cunoştinţă cu sine. De a nu pierde nimic pe drum. De a nu trece dintr-o piele de şopârlă în alta fără să fi recalibrat, înainte, raportul dintre cine era, cine credea că e şi cine-şi dorea să fie.

Îl citesc rar. Foarte rar. Deşi e unul din autorii mei favoriţi. Magnific în minuţia, în pedanteria, chiar, ochiului care priveşte prin lupă meschinăriile şi suavităţile din interiorul unei minţi omeneşti.

Dincolo de acest interes, tradus în literatură prin explorarea modului în care se învârt rotiţele care ne fac să funcţionăm sau, dimpotrivă, să nu mai funcţionăm, e uluitor să descoperi felul în care Proust s-a pus pe sine sub microscop, din nou şi din nou şi din nou, cu unicul scop de a înţelege mai bine cine este, cine era şi de ce.

I-ar fi plăcut să fie seducător. Eroina lui favorită era Cleopatra. Personajul ficţional, Hamlet. În 1890, îl pasionau Baudelaire, Wagner şi Leonardo da Vinci. Pasărea lui preferată era rândunica. Cel mai frecvent i se întâmpla să se plictisească.

Sunt lucruri care se schimbă, însă, de la un chestionar la altul. Variabile. Cumva, cred că asta îl şi fascina. Felul în care creştem şi descreştem, în flux şi reflux al unui eu care se schimbă cu anii...Ridurile interioare, zbârciturile emoţionale, înţelepciunea câştigată, prospeţimea pierdută, speranţele, eşecurile, plăcerea sau neplăcerea de a scormoni, ritual, după răspunsuri...

Cei mai mulţi dintre noi abandonează interesul pentru acest tip de introspecţie în adolescenţă. Cel mult pe la douăzeci de ani. Nu ne place să ne uităm în oglindă, să vedem ce am pierdut pe drum, să luăm act de cine am devenit.

Pe măsură ce corpurile noastre interioare îmbătrânesc, nu prea ne mai vine să le dezgolim în faţa altora. Nu mai jinduim să fim cunoscuţi. Arareori, să cunoaştem. Ne resemnăm. Uităm. Învăţăm să ne ignorăm şi să nu ne punem niciodată problema ce e fericirea sau care e cel mai mare talent pe care îl avem.

Presupunem că suntem aceiaşi. De cele mai multe ori, nu suntem.

Puţini dinte noi au disponibilitatea, francheţea, interesul de a întinde o mână către... sine, odată apusă vârsta entuziasmului. Nu prea mai vrem să facem cunoştinţă cu noi.

În mod curios, e lucrul pe care îl admir, la Proust, cel mai mult. Dincolo de orice valenţă auctorială. Felul sincer în care i se făcea dor de el însuşi. În care se recunoştea cu plăcere sau cu neplăcere. Felul în care-şi răspundea singur la întrebări. Despre sine. Mi s-a părut, întotdeauna, de un curaj dezarmant.

Ocupaţia favorită.
Să iubesc
.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer