Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Interior cu floare (8)


Simona Cratel

28.05.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
8.

"Tu...!! Tu... tu... tu...!!!"
"Eu ce?!", m-a întrebat iritat.
"Tu idiotule!"
"Nu serios! Nu pricep ce vrei de la mine? Nu am încercat oare să-ţi spun?! Ai vrut să mă asculţi? Nu, erai brusc amorezată."

Simţeam doar ură. Iar toată această ură era concentrată asupra acestei singulare fiinţe vii care avea tupeul să respire lângă mine. În el se adunaseră toate relele posibile, în mădularele acelea ale lui, tot răul de pe planetă îşi făcuse un culcuş de încredere. Premeditarea şi sarcasmul faptei sale mă orbea de furie. Acea... acea... vieţuitoare a iadului!

Am simţit nevoia să-l strivesc, să-l folosesc drept sac de box, să-i rup picioarele. Era singurul meu duşman din lume şi stătea îndeajuns de aproape ca în cazul în care aş fi întins mâna să-l nimeresc. Era distanţa perfectă.
"Ce vrei? Spune-mi ce vrei? Vrei acum să mă ucizi?"

Nu, aş fi vrut să-l torturez până îşi pierdea cunoştinţa, aş fi vrut să-l văd ţipând de durere, iar lucrul care mă supărase cel mai tare nu fusese că nu-mi spusese, ci râsul lui ulterior. Cum stătuse acolo râzând de mine. Atâta cruzime nu îmi imaginasem că este posibilă şi nu aşteptasem sub nici o formă tocmai de la el.
"A fost răutăcios din partea ta_"
"Nu, nu a fost răutăcios din partea mea, eu nu pot să te împiedic să acţionezi ca o idioată. Nici măcar nu te cunosc, azi e prima zi pe care o petrec cu tine în viaţa mea."
"Ţin să-mi amintesc că de dimineaţă m-ai pus să-ţi arăt sânii_"
"Da, bun_"
"Iar eu n-am râs de tine. N-am vrut să te traumatizez."
"Nu, mi-ai borât pe pantofi, şi dacă nu eram îndeajuns de atent, îmi borai şi pe tricou."
"Sunt o femeie însărcinată, idiotule. Pot borî cât vreau şi pe cine vreau."
"Interesant."
"Eşti un imbecil şi nu ştii care este limita."
"Limita a ce? Să nu sar garduri pe proprietăţi private, să nu agăţ călugării din sat_"
"Bine că m-ai agăţat pe mine, iubita tatălui tău. Care-i poartă în pântec copilul."
"S-avem pardon, ăla a fost interes pur artistic şi încetează să te consideri iubita lui."
"Artistic pe dracu'!"
"Ce ştii tu despre artă? Adi mi-a zis că a fost foarte surprins că ţi-a plăcut un tablou de-al meu, pentru că tu susţii că arta e o prostie."
"Arta e o prostie! E o infatuare pe care-o înţeleg de altfel doar cei care-o produc! Este un lux şi un lucru lipsit de necesitate! Uită-te la tine. Eşti un pierde-vară, nu ştii să faci nimic folositor, doar să pictezi tablouaşe cu maci! Poţi să le vinzi la târguri de vechituri printre covoare persane şi mileuri de babe. Asta nici măcar nu e muncă de bărbat! Doar de fete răsfăţate! Fete de pension! Din cu totul alte vremuri!"
"Bine, dar tu ai zis_"
"Ce am mai zis de data asta?! Te pricepi foarte bine să întorci propriile mele cuvinte împotriva mea!!"

A făcut o pauză. Îşi ţinea mâinile în buzunare într-un fel ciudat, de parcă începuse să-i fie ruşine cu ele, corpul lui părea să pe punctul de a colapsa, privea doar în jos, în faţa lui, ca şi cum vorbea cu pământul, iar ochii lui gri cu gene lungi, săpau după răspunsuri. Vedeam asta după grimasa care-i luase sub control gura şi sprâncenele, strângând totul într-o expresie cu totul nouă.

Ne oprisem în mijlocul drumului care urca pe munte. Spusese că nu o să dăm de maci, dar aerul proaspăt şi efortul or să ne facă bine în mod sigur şi or să ne ajute să uităm. Ce să uităm?, întrebasem, iar el izbucnise din nou în râs. Dar tu chiar vrei să ne facem unul pe altul să ne simţim prost, îi aruncasem cu venin în faţă.
"Tu ai spus că în momentul în care ai văzut macul meu pe perete în sufragerie la Adi şi Stela, ai simţit ceva special. Ba chiar te-ai exprimat într-un fel care m-a impresionat. Vrei să-ţi amintesc ce ai zis?"
"Nu, merci, nu mă interesează ce am zis. Am vrut doar să-ţi fac o plăcere. Pură politeţe, până şi un copil şi-ar da seama. E doar un tablou nenorocit, probabil că va nimeri direct în debaraua mea, în cazul în care nu-l voi face cadou, înţelegi? Sau dacă mă mai enervezi mult îl pun într-un tomberon de gunoi ca să mă răzbun."
"Nu! Nu înţeleg!"

Am pornit mai departe. Drumul era abrupt, iar eu, neobişnuită cu urcuşul, începusem să gâfâi şi să mă opresc pe neaşteptate, ceea ce-l obliga şi pe el la acelaşi lucru. Plus că eu purtam o pereche de sandale nepotrivite pentru o asemenea expediţie. Panta era destul de abruptă ca să am momente de nesiguranţă. În mai multe rânduri fusesem cât pe ce să întind mâna spre el ca nu o iau la vale, dar nu dorisem să-i mai spun şi asta. Acum dacă pornisem la drum fără ghete şi îmbrăcată nepotrivit, nu mai puteam da înapoi. Urcasem deja mai mult de jumătate de oră, era momentul tocmai acum să par slabă? Să dau înapoi?
"Nu, nu înţeleg, şi ştii de ce?"

Nu vroiam să ştiu de ce, dar nu i-am spus. Furia şi ura nu-mi scăzuseră deloc.
"Pentru că eu cred că în momentul în care tu ai văzut acel tablou, exact în fracţiunea aceea imposibil de reperat, s-a produs o adevărată comunicare între noi."
"Ce vrea să mai însemne şi asta?", am întrebat şi mai enervată. "Vrei să termini cu rahatul ăsta? Nu există adevărată comunicare, nici un om nu-l poate înţelege pe celălalt, nici un om nu poate iubi vreun altul. Da, prietene, nici un om nu poate înţelege un altul şi nici cunoaşte. Nu există comunicare şi nici apropiere."
"Frumoasă teorie pentru cineva care sare în curţile oamenilor şi le rupe lalelele! Păcat că nici tu nu pui în practică ceea ce predici! Tot ar fi mai bine decât nebuneala asta!"
"Nebuneală spui?"

Am întins mâna să-i ard un pumn în umăr, dar s-a ferit ca o gazelă.
"Da, lumea ta e un haos şi-o nebuneală. Dintr-o extremă în alta. Acum îmi ţii discursuri cum că nu există comunicare şi nu există dragoste, mai devreme_"
"Este doar o încercare de a-mi dovedi mie însămi în permanenţă contrariul. Să-mi testez teoria. Este o muncă de o viaţă. Un proiect care poate ţine până la sfârşit."
"Iar tu te pricepi extraordinar de bine să-ţi răsuceşti în aşa fel cuvintele să îţi dai dreptate singură. Îţi contorsionezi cuvintele ca să pară că ceea ce spui are vreo logică."
"Nu, eu chiar asta cred! Că singurătatea e singura realitate a unui om. Că viaţa e un drum de unul singur. Că nimeni nu te poate ajuta."

S-a oprit iarăşi, faţa lui era foarte aproape de a mea, dar ochii îi erau la fel, înfipţi în pământ. Aveam senzaţia că merg cu un orb la drum, un orb care vedea! Unde îi era băţul cu care să pipăie în jur, eventual să mă pipăie şi pe mine? Să mă pipăie în singurul mod în care era capabil, de la distanţă, prin intermediul unei unelte care să evite contactul direct cu epiderma mea. Simţeam o ură imensă, şi o silă pe măsură. Îmi venea să vărs din nou şi ştiam cu siguranţă că nu are legătură cu sarcina.

"Diana", a început pe un ton calm, "când tu ai zărit macul meu pe perete a avut loc o întâlnire unică. Mintea mea cu a ta. S-a produs un dialog. Pe durata unui moment noi am format un tot, am fost contopiţi într-o entitate comună, ceva autentic s-a produs. Ceva irepetabil poate. Tu m-ai luat în tine, în existenţa ta, m-ai interiorizat, m-ai văzut pe mine cu adevărat. Iar eu, fără să am cunoştinţă de existenţa ta, am stat acolo, gol, absolut gol, în faţa ta şi în mintea ta. Asta este arta aşadar, da, este momentul acela irepetabil, unic, în care două persoane comunică într-un mod absolut, iar asta înseamnă vindecare, pentru că asta este comunicarea: vindecare. Pentru o scurtă secundă noi doi am comunicat pe deplin, într-un mod primar, esenţial."
"Şi ce-ai vrut tu, mă rog, să comunici atunci când ai pictat macu' ăla?"
"Nu ştiu ce-am vrut, poate am luat clipa aceea de pe câmp şi ţi-am livrat-o acasă, un mac în floare. Un mac pe care nu îl poţi avea tu, care locuieşti la oraş şi nu hălăduieşti pe câmpuri ca mine. Am mers acolo, am zărit acel mac care m-a uimit, şi l-am pus pe-o pânză pentru a se bucura şi alţii de ceea ce am văzut. Poate am vrut să spun că aş dori ca macii să nu se ofilească aşa repede, poate am vrut să subliniez fragilitatea macilor, poate am vrut să arăt fragilitatea vieţii în general, uşurinţa cu care ne ducem, cu care dispărem chiar noi... Nu ştiu ce am vrut! Cine poate ştii ce am vrut? Dar când am stat acolo în câmp şi am ales macul acela, am simţit exact ce-ai simţit tu privindu-l: că dacă îmi introduc mâna prin oasele pieptului încercând să-mi apuc inima, nu voi găsi acolo decât vulnerabilitate. Eu am pus asta în imagine, tu în cuvinte."
"Nu ştiu cine te poate înţelege pe tine, dar eu nu, în orice caz."
"Da, am stat acolo gol în faţa ta exact cum tu ai stat goală în faţa mea în grădină."
"Nici nu mi-a trecut prin cap că te uiţi!"
"Nici eu n-am ştiut că o să priveşti când am pictat acel tablou. Dar tu ai răspuns la apel. Eu sunt cel care te-a adus aici."
"Sunt aici pentru că doi ţigniţi m-au adus cu forţa, anume părinţii tăi. Nu ştiu ce-ţi trece prin cap, dar e total greşit."

Am căzut pe gânduri. Urcam mai departe pe drumul acela de munte, pe partea stângă peretele de stânci, brazi şi alţi copaci neidentificabili pentru mine, dar nu mai aveam chef să îi dau ocazia să îşi etaleze cunoştinţele şi să-mi vorbească jumătate de oră despre diferenţa dintre frunza de stejar cea de arţar, fag ori cine ştie care altul. Oricum nu reţinusem. Cui îi pasă de nişte frunze? Drumul era plin de pietre care-mi intrau în sandale şi mă vedeam nevoită să mă opresc să îmi scot sandalele şi să le scutur. Urcuşul devenise anevoios. Eram transpirată, obosită, gâfâiam, mi se tăiase cheful de tot. Nu eram tocmai într-o condiţie fizică potrivită pentru incursiuni pe munte, antrenamentul meu era egal cu zero. Dansatul în discoteci, culmea, nu era o pregătire bună pentru acea situaţie. Părea chiar contrariul.

Apoi deodată, fără să pot explica, furia mi-a crescut cu şi mai mare forţă. Acest bărbat pe care abia îl cunoşteam vroia să mă convingă că noi avusesem împreună un moment fantastic de comunicare, bla-bla, bla-bla. Iar asta încă de dinainte de a ne cunoaşte. Acest fapt se produsese din cauza lui, doar pentru că pictase o floare amărâtă care se scutură imediat, despre care nu-i pasă nimănui. Frumoasă, nu-i problemă, dar care nu însemna nimic. O buruiană, colo. Dar nuuuu, el se vroia autorul unui act de măreţie.
"Nu, ştii ce cred eu? Cred că eşti un frustrat, eşti frustrat sexual, frustrat ca om, profesional şi din toate punctele de vedere. Te crezi un mare magician care face abracadabra şi produce minuni din care ceilalţi ar trebui să trăiască toată viaţa, poate îţi imaginezi că eu acum o să stau până la bătrâneţe să reproduc în memorie momentul acela de comunicare cu un ţignit care nu e în stare să mă privească în ochi când vorbeşte şi care se fereşte de mine să nu cumva să-l ating din greşeală. Ce crezi că sunt? Contagioasă? Cu ce crezi că te contaminez? Cu mediocritate?"

Am întins mâna şi l-am atins pe braţ. Dar n-am apucat să-l cuprind ca lumea, vroiam să-l trag spre mine şi să-mi târăsc mâinile pline de viruşi şi insecte şi boli pe corpul lui. L-aş fi sărutat chiar şi pe gură să îl văd zvârcolindu-se, să-l văd îngrozit de gândul că acum a luat boala de la mine, oricare ar fi fost ea în mintea lui contorsionată, dar a sărit efectiv un pas în spate ca un iepure, privindu-mă îngrozit.

Nu m-am lăsat, m-am apropiat şi mai tare de el cu mâinile întinse, hotărâtă să-l confrunt cu propria nebunie.
"Comunicare? Comunicare fără atingere? Comunicare fără contact? Ce fel de comunicare e asta? Asta nu e comunicare, e falsitate! Dacă vrei să înţelegi iarna, aşează-te dezbrăcat în zăpadă, întinde-te acolo, să simţi frigul în oase. Aşa afli ce este iarna. Poate tu ai vrea în schimb să priveşti un tablou de iarnă, dar la sfârşit nu afli de fapt nimic. Aşa şi cu macul tău, tu crezi că noi am comunicat prin el, dar de fapt tu fugi doar de mine şi de orice comunicare reală. Vino, hai să te învăţ ce înseamnă comunicare!"
"Nu te mai apropia. Te avertizez!"
"Că ce? Scoţi un pistol să mă împuşti?"

Stăteam la câţiva centimetri distanţă unul de altul. Mâna mea aproape îi atinsese braţul, dar vroiam să-l torturez încă un pic înainte de a-l apuca efectiv de mână. Idiotul! Ciudatul! Nebunu'!

Şi-a ridicat ochii spre mine şi în ei erau vizibile furia şi neputinţa. Dăduse cât putuse în spate, eram la marginea drumului, în spatele lui era muchia abruptă, stâncoasă, ce ducea adânc în jos. Nici măcar nu zăream ce era acolo jos, erau prea mulţi copaci care crescuseră în condiţiile acelea imposibile. Poate că el ar fi putut să-mi ţină o prelegere despre acei copaci, iar la gândul acela m-a bufnit râsul. Precis avea el în program şi o scurtă educaţie despre munţi şi copaci şi pietricele, precis ştia o mulţime de prostii despre veveriţe.

I-am simţit mişcarea înainte de a se produce. I-am simţit-o în imaginaţie. Am ştiut că vrea să se ferească luând-o la goană. Care era toată povestea, nu mai puteam spune, doar ne atinsesem o dată în pădure, mă prinsese de mijloc şi aşteptase să vărs. Parcă între timp devenisem veninoasă.
"Nu vreau să faci asta", a zis, "... vreau să mă laşi să plec. Te detest în acest moment, iar atingerea ta ar fi insuportabilă. E ultimul lucru de pe pământ pe care vreau să-l fac în acest moment, să te las pe tine să te apropii."

Atunci i-am apucat ferm mâna. A sărit ca ars, mi-a îndepărtat mâna cu mâna sa cea liberă, mi-a împins-o deoparte, m-a împins pe mine departe de el, i-am simţit violenţa şi ura şi am simţit cum se dezechilibrează. Până să apuc să îl prind, s-a prăvălit, urmat de o ploaie de pietricele al căror ecou a acoperit totul. Dacă el însuşi a scos vreun sunet, nu am ştiut. Rămăsesem cu braţul în aer şi automat strânsesem pumnul: unghiile îmi intraseră în carne.

Când am ajuns pe margine, am apucat să-l văd rostogolindu-se. Mi-am aşezat talpa piciorului drept cu prudenţă chiar pe muchie, şi am privit în jos. Am scos un urlet de care am devenit conştientă abia câteva momente mai târziu, când încă urlam şi mi-am spus: ioi, doamne, ce mai urlu. Mi-am dus mâinile la faţă aşa cum am văzut că fac oamenii în filme şi am început să urlu din nou. Dar nu era un urlet cinematic, de asta eram sigură. Stăteam pe marginea unui drum de munte şi priveam spre acel bărbat străin rostogolindu-se, în timp ce încerca disperat să se apuce de ceva. La un moment dat a prins o creangă, dar am auzit-o imediat cum a pocnit, iar căderea lui şi-a reluat cursul. Apoi a dispărut din câmpul meu vizual. Între noi erau copaci şi plante şi stânci şi... distanţă.

Am început să-i strig numele.
Pentru aproximativ cinci minute l-am tot strigat. Pe diferite tonalităţi, cu diferite intensităţi, în feluri care exprimau lucruri diferite.

Idiotul! Acum era în siguranţă. Nu mai aveam cum să-l îmbrăţişez. Am presupus că era în sfârşit fericit: scăpase de mine.

(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer