Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Scurtă autobiografie a culturii române în curs (un pariu performativ) (2)


Bogdan Ghiu

19.06.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Textul de faţă, a cărui versiune originală o public aici în trei părţi, a apărut de curînd în versiune engleză ("Brief Autobiography of Contemporary Romanian Culture [a performative bet]") şi germană ("Kürze Autobiografie der zeitgenössischen rumänischen Kultur [Eine performative Wette]") ca introducere la albumul Romanian Cultural Resolution. Contemporary Romanian Art / Zeitgenössische Kunst aus Rumänien, editat de către Alexandru Niculescu şi Adrian Bojenoiu (Club Electroputere, Craiova) şi publicat de către prestigioasa editură germană Hatje Kantz.
 
 
Convingerea mea, pariul meu este că "întrecerea" şi emulaţia reciprocă dintre literatură şi cinematograf va constitui, în perioada următoare, pe terenul universal-global, post-idiomatic şi post-literar, al ficţiunii narate sau al naraţiunii de ficţiune, motorul cel mai organic al evoluţiilor vizibile ale culturii române.
 
Căci deşi, imediat după Revoluţia din 1989, s-a încercat o judecată moral-filosofică a fostului regim (v. infra, "modelul Humanitas"), această judecată nu a putut avea loc decît de (cel puţin) două ori decalat: abia prin anii 2000, din punctul de vedere al unei generaţii mult mai tinere, liberă de o memorie adultă traumatizată, de multe ori din perspectiva copilului, adică fără prejudecăţi, şi nu în regimul justiţiar al unei imprecaţii moral-filosofice absolut justificate, absolut întemeiate de altfel, care viza efecte judiciar-politice imediate, ci în regimul în acelaşi timp organic şi pur fabulatoriu, adică (cel mult) cu efecte libere (dezordonate) în timp, al unei poetici cinematografice a cărei naraţiune fictivă filtra, formaliza, echilibra, traducea traumele istorial-memoriale printr-un tratament minimalist, de rigoare documentaristă.
 
Memoria nu se elibera astfel decît derivat, printr-un adevărat "tratament fabulatoriu" (1), prin delir controlat, adică prin filtrul unor convenţii şi al unor norme de cod artistic. Cu pierderi şi cîştiguri deci,  cultura funcţionînd, o dată în plus, ca medicament de sublimare a violenţei politice, revoluţionare.
 
Or, filmul românesc al ultimului val (Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Radu Munteanu etc.) este în cel înalt grad literatură, dar o literatură inaparentă, post-literară, care nu se mai exhibă, ca în interiorul canonului şi al paradigmei moderniste, în litera expresivităţii ei, sub formă de poezie sau de roman experimental, ci se retrage în filigran, devenind scenariu sau concept, aşa cum se întîmplă în arta contemporană: scriitură de grad secund (sau, dimpotrivă, prim).

Surpriza unei tradiţiei plastic-vizuale ocultate
 
Nu voi spune nimic, în intervenţia de faţă, despre arta contemporană în cultura română actuală. Dar nu o fac tocmai pentru că regimul vizual şi postvizual al artei contemporane reprezintă polul opus, regimul celălalt, al postmodernităţii globale, spre care evoluează, dinspre logocetrismul literar modern, cultura română actuală, de 20 de ani încoace.
 
Din literară, cultura română devine, acum, vizuală. De la poezia prin cuvinte se trece la poezia fără vorbe a imaginii şi a corpului, şi din lirică, cultura română evoluează spre proză, spre roman, ambele aceste deplasări fiind mediate, aşa cum spuneam, de cinematograf. "Trupul ştie mai mult" (2), iar corpul, aici, este litera, corpul fiind, de asemenea, alături de cinematograf, operatorul trecerii existenţiale de la literar la vizual şi performativ. Corpul ca mediu (3).
 
Arta contemporană, ca habitus şi regim expresiv, ca practică şi postură, ca mod de a fi, este în cultura română rodul, în special, al generaţiilor tinere, născut postmoderne, direct postmoderne.
 
S-ar putea să ne trezim însă în faţa unei enorme surprize. Aceea că, deşi percepţia şi conştiinţa de sine a culturii române fusese, pînă în urmă cu 20 de ani, una aproape exclusiv literară, logocentrică mai mult decît în literatură, partea cea mai rezistentă şi mai originală a acestei culturi să fi fost, ocultat, de domeniul artelor plastice şi vizuale.
 
Altfel spus, dacă, spre deosebire de celelalte culturi ale Estului comunist, literatura română nu a practicat în mod consistent literatura de sertar sau samizdat­­-ul, "săpături" recente dovedesc că am avut o importantă şi extrem de originală artă privată sau home art, unul dintre atleţii secreţi ai acestei tradiţii ocultate fiind, de exemplu, artistul român Ion Grigorescu (4).
 
Orice şantier de construcţii rezervă, ştim bine, surpriza de a se transforma într-un şantier arheologic. Sub efectul ultimelor evoluţii, din dominată de logocentrismul literar postromantic, cultura vizuală începe să iasă la iveală, devenind ea temporar dominantă, şi în cultura română.
 
Astfel încît ceea ce ar putea părea sau ceea ce ar putea, unii, spera să fie o aculturaţie ori o transformare violentă, sub efectul unei revoluţii politice, s-ar putea dovedi că nu este decît o reaşezare internă firească a unor raporturi interne de putere simbolică între literar şi vizual.
 
În trecerea ei aparent radicală de la literar la vizual, graţie unei plasticităţi istorice de fond, cultura română pare a fi metabolizat cu succes şocul dizolvant al globalizării, reuşind să-şi resoarbă, uneori cu nedreptatea unei vitalităţi amorale, traumele, deprinzînd un habitus moderat postmodern.
 
Istoria indirect liberă
 
Deşi am promis şi nu este nici locul, nici timpul pentru o narare clasică, cu eroi, bătălii şi morminte, a scurtei istorii a culturii române actuale, există totuşi un eveniment care pare a-i rezuma trăsăturile, sensul, evoluţia: filmul Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu al lui Andrei Ujică. Etica practică, atitudinea productivă faţă de noi înşine pe care o comunică acest film este: sîntem compuşi din istorie, povestea fiecăruia dintre noi este istoria ready made (în speţă, ready media), dar acesta nu este cîtuşi de puţin un motiv de pesimism sau de defetism, deoarece numai în felul acesta, prin faptul că este compusă de materiale comune, istoria poate fi apropriată de către fiecare în parte şi asumată ca autobiografie. Pentru că am trăit în istoria-autobiografie a unui conducător nebun, sau cu ambiţii nemăsurate, putem şi avem datoria să ne asumăm autobiografic, ca subiecţi-curatori de imagini gata filmate din unghiuri mereu subiective, (re)trăită expresiv, istoria. Spusă de către fiecare dintre noi în felul său, istoria vorbeşte de la sine. Tocmai de aceea, istoria trebuie vorbită, trebuie enunţată, trebuie denunţată, trebuie fabulată.
 
Acest proces al asumării autobiografice a istoriei, sub semnul etic-curatorial al unui ready made prin care nimic nu trebuie aruncat, ci totul poate fi învestit cu semnificaţie existenţială, mi se pare a fi procesul în acelaşi timp de democratizare şi de subiectivare culturală prin care sper, îmi doresc, să treacă, în momentul de faţă, cultura română, în globalizarea ei sper (din nou) specifică. Altfel spus, îmi asum cele spuse vreau mai sus ca pe un pariu performativ.

Note:  
(1) Tratament fabulatoriu este titlul unui cunoscut roman din 1984 al lui Mircea Nedelciu, unul dintre liderii programatici ai Generaţiei '80. Romanul a fost reeditat în 2006 la editura Compania.
(2) Trupul ştie mai mult, subintitulat Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000) (Piteşti, Paralela 45, 2006), este titlul unui volum al prozatorului Gheorghe Crăciun, de asemenea, la fel ca Mircea Nedelciu, unul dintre principalii teoreticieni şi analişti ai Generaţiei '80. 
  1. (3) Pentru dezvoltări pe direcţia relaţiei, din perspectivă în special politică, dintre Est, corporalitate şi arta contemporană, vezi B. Ghiu, "Pentru o resubiectivare a Estului", Idea artă+societate, 35, 2010.
  2. (4) În jurul lui Ion Grigorescu a fost conceput proiectul Performing History, unul dintre cele două proiecte alese să reprezinte România la Bienala de artă de la Veneţia, ediţia 2011.
  3.  
(va urma)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer