Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre plasa în care picăm / Plase magice


Manu Anghelescu, Maria Balabas

19.07.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Despre plasa în care picăm

Drumul e monoton, aerul cald şi toate ideile pe care le-aş fi avut vreodată se scaldă într-un lichid vîscos. Aş vrea să înţeleg mai bine acest mecanism care mă supune la tot ceea ce contravine spiritului pentru care am militat. Încep această epopee a evoluţiei pe care nu o înţeleg în acest moment, iau la rînd toate filozofiile pămîntului, le pun la macerat şi le îndes într-un bol în care le voi lăsa pînă va apărea ea, soluţia de ieşit din plasă. E tentant să forţezi realitatea. Clădirile continuă să se coacă la soare, oamenii au aceleaşi priviri sacadate, colţurile nu mai au nimic de ascuns, drumurile nu mai deschid orizonturi, visele nu mai au parfum premonitoriu, ploile nu mai vor să calmeze gînduri de răzbunare. Mă liniştesc deci la umbra unui hamac cognitiv care îmi spune că atunci cînd te aştepţi mai puţin apare şi ea, marea cea mare, cu drumul deschis larg, ca atunci cînd libertatea era singura noţiune pentru care merita să respiri aer curat. Betonul e încins, beau chimicale, ascult aberaţii muzicale, mă uit la lumea desculţă şi înţeleg că panta mea are o bizară înclinaţie către parcare. O parcare între două teritorii ale imaginarului în care unul încearcă să-l salveze pe celălalt.

Şi peste toate aceste scurgeri se pune o plasă cu textură lipicioasă. Să fi pierdut pe drum noţiunea timpului, să fi uitat pe undeva vreunul dintre elementele esenţiale formării acelei vestite imagini complete? Într-un tratat de arhitectură se spune că însăşi esenţa libertăţii mintale este crearea contrastului. Cu pasiune. Să faci o pasiune pentru contrast. Dacă asta e ideea, atunci am reuşit din plin. Mai bine dintr-un zid într-altul decît picat în plasa plictisului. Deşi şi aici algoritmul e aspru. Iar am fost certată: nu citisem în viaţa mea contoare, tatăl meu veghease asupra tuturor pericolelor administrative, mama mea spălase toate vasele. Iar eu am rămas, suspendată, în acel hamac al gloriei infantile. The age of Kali, the age of Fear. Şi cam asta arată termometrul în această toridă zi de astăzi.

Plase magice

Un coleg de-al meu, compozitor, a plecat c-o bursă în Bali. S-a întors de-acolo cu un cercel (sau mai mulţi) în ureche, c-o barbă conturată perfect exotic, vorbind balineză, scriind şi organizând cântări pentru gamelan şi, mai presus de toate, de braţ cu o frumoasă localnică. Respectul întregului an al Universităţii muzicale a crescut la cote impresionante. Văzând că povestea cu frumoasa hindusă durează mai mult decât un simplu zbor low cost, poveştile despre colegul cutezător şi Floare-n-păr au împânzit nopţile noastre austere, luminate doar de vreun board game solitar sau de un parfumat pahar de vin.

Anii s-au scurs. Unii dintre noi au călătorit, s-au despărţit, s-au angajat, s-au îndrăgostit, s-au certat, s-au organizat, s-au cultivat, s-au vânat, au continuat. Ne-ntâlnim în momente de taină să depănăm timpul.

Aşa s-a-ntâmplat şi vacanţa aceasta. Băusem, tocmai, un pahar de vin, la La 2 lei. Ciorba de legume fusese excelentă, doar blocul în aluminiu şi sticlă de vizavi strica peisajul. Ieşisem din studio cu o vagă senzaţie că atinsesem măcar de-un sunet, Absolutul. Acum savuram dup-amiaza şi vara. Vocea veselă din telefon mă anunţă că Floare-n-păr şi Compozitorul se căsătoresc, drept pentru care ea împreună cu Dirijorul, Avocatul şi Pianistul sau celălalt Compozitor pleacă în Bali, care mai mult care mai puţin.

Ne vedem la Fără Şpagă şi parcurgem câteva dintre discuţiile lumii.

A doua zi începe realitatea... În urmă cu 3 ani aş fi zburat mâncând văzduhul. Acum mă gândesc că n-ar fi neapărat imposibil să ajung în Bali în tomnateca octombrie, doar că banii, muzica, datoria, Dimineaţa n-o să mă lase. Înconjur libertinajul călătoritului pentru plăcerea în sine cu un soi de lanţ al unei personalităţi care creşte din ceea ce mănâncă în societatea de aici. Îmi doresc să nu fiu în FM două săptămâni la-nceput de program radiofonic? Îmi doresc să văd taurii şi triburile şi templele atunci când aş putea organiza vreo 2 festivaluri? Aş vrea să zbor din nou departe de casă, acum? Să plătesc bilete?

Casa respiră cald. Blocurile adastă. Peste 20 de ani... Ce-mi va arăta termometrul despre această zi?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer