Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Definiţii.ro


Augustin Ioan

09.08.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Arhitectura este o artă?
Arhitectura nu este atunci cumva prima dintre arte: Biblie pentru popor (V. Hugo), suport pentru pictura şi sculptura sacre?
Nu, arhitectura nu este artă, ci meşteşug (K. Frampton, 1992) al redistribuirii materiei prin angajare directă, corporală, nemediată de proiect (C. Alexander).
Ba nu, arhitectura este un joc savant şi sublim al formelor sub lumină (Le Corbusier). Arhitectura, mai mult încă (şi, paradoxal, mai recent), este văzută - nu de arhitecţi, ceea ce sporeşte credibilitatea aserţiunii - nu doar ca prima dintre arte, dar chiar ca predecesoare şi întemeietoare a filosofiei (I. Kagis McEwen, 1997).
 
Ce este cu toate aceste definiţii, care cu toatele spun ceva profund, întemeietor, despre "arta organizării spaţiului" (Cezar Radu, 1989)? Simplu. Nu există poveste a apariţiei omului fără ca spaţiul locuital, apoi chiar arhitectura să fie deja în prezenţă. Biblia este referinţa cea mai la îndemână: s-a scris chiar şi despre ceea ce va fi fiind/va fi fost mai înainte chiar de acest moment: fie despre Arhitectura Paradisului (W.J. McClung), despre Casa lui Adam în Paradis (J. Rykwert), fie despre arhitectura fiinţelor ce-l preced pe om, sub formula "arhitectură fără arhitect", "oraşele caracatiţelor" (J.Y. Cousteau) etc.
 
În România arhitectura a încetat să mai fie nu doar o artă, dar măcar un fapt cultural din anii '50 înainte. În România arhitectura nu este (încă?) nici fapt cultural, nici artă. Să nu ne amăgim: nici societatea care se aşterne peste noi nu va aştepta pe visătorul arhitect băştinaş ca el să verifice prima propoziţie a acestui text. Cele produse până acum ne arată că exemplarele cele mai reuşite de arhitectură din România după 1989 nu au deloc o dimensiune critică, nu sunt reactive la mediu (în TOATE înţelesurile acestui termen) şi sunt, doar, vai!, estetizante la modul drăgălaş.
 
Adevărul este că am pierdut demult înţelesul arhitecturii, iar de acolo de unde înţelesul a fost izgonit, expresia înzidită nu are cu ce să mai fie (in)formată. Oriunde altundeva, oricând altcândva, arhitectura, da, va fi fost şi va fi fiind o artă. Dar nu aici şi nu cu noi, recenţii clienţi şi arhitecţi, clasă politică şi economie, oraşe şi mai cu seamă, mizeră, ţară.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer