Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Poezie  Sageata  Poezia săptămânii

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

iridiu


Mediana Stan

07.12.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
acele ceasului zbătându-se scurt ca nişte aripi mici ace curbate penetrând membrane
în unghiul larg de carne
înălţat de picioare cu capul în jos
nou-născutul
deasupra unei mări albe
 
el stă în leagăn
el se ţine cu putere de margini
i-au pus vată între ţipete, spumă de mare
i-au dat să sugă
ochii lui stamine de puf pipăind lumina
 
o sală pe a cărei uşă scrie Nou-născuţi
o noapte fără ziduri în care fiecare stea e un leagăn cu prunc aureolat de excentrice raze, miliarde de miliarde de leagăne, mâini încreţite crude desfăşându-se încet feţe mici scufundate în somn oameni de la începuturi până în cel mai îndepărtat viitor, cei ce au trăit doar câteva luni în uter cei care au murit de bătrâneţe cei care aşteaptă să se nască sau se vor naşte peste mii de ani peste sute de mii de ani
 
plutind în spaţiul cel fără timp
 
create pattern
 
create language pack
 
iridiu - element chimic, metal greu, alb-argintiu, foarte dur, puţin ductil, cu temperatura de topire foarte înaltă, pentru cupluri termoelectrice
 
iridescenţe
 
o coardă împletită în mâinile unui copil care sare
 
o coardă care creşte cu fiecare salt tot mai amplă
 
o coardă trecând peste pântecul pământului
 
o coardă care i se smulge din mână ondulându-se prin spaţiu
 
un spermatozoid flămând în căutare
 
un spaţiu plin de leagăne cu prunci plutind imponderabile
 
tangentă
 
mereu dorinţa ei de a ţine un prunc lipit de trup, mereu căutarea unei amăgiri, a unui bărbat al cărui tipar să-i fie impregnat în carne, să îl multiplice în uter, mereu lăcomia de a simţi povara mică a unui prunc atârnând între sâni, mereu despărţirea de el, alunecarea în timp ca pe o pantă de gheaţă prea abruptă, leagănul cu prunc de la orizont dispărând prea curând
 
mereu lăcomia lui de altă femeie
care să-şi desfacă picioarele
să-i soarbă spuma
să nască urlând
 
instinct impregnat în iridiu
 
în capătul coridorului tatăl stă ghemuit pe o canapea cu buretele spart
îşi roade unghiile
aşteaptă, aşteaptă
 
Rhea înveleşte o piatră în scutece
o oferă lui Cronos
 
la gura peşterii războinici semizei bat în scuturi cu lănci cu spade în mâini dansează, fac larmă mare
un alai de femei strânse una în alta genunchii lor osoşi ieşind prin fuste negre înguste îşi agită braţele către cer, se pleacă spre pământ răcnind în cor într-o limbă necunoscută, aspră
tocmite bocitoare? zânele sorţii?
 
cine este el?
el este o râmă, a ieşit de sub piatră în curtea cu soare,
ce este o râmă?
un vierme anelid de culoare roşcată, afână pământul, îl ajută să se oxigeneze
nu e un şarpe?
nu, e o râmă, doar seamănă cu un şarpe
şi el cine e?
el este soarele
ce face soarele?
ne încălzeşte
soarele este un om important?
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer