Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

După ani de muzică, Good Morning Vietnam!


Manu Anghelescu, Maria Balabas

22.08.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
După ce ai studiat ani de zile muzica, parcă-ţi vin greu anumite gânduri... de ce nu pot să compun şi eu o melodie, de exemplu? De ce să nu mă-mbogăţesc şi eu dintr-un hit? Stai la pian, în zilele de vară şi-ţi încerci norocul şi timpul. Nu iese nimic. Iei piesele altora şi le cânţi şontâc. Nu iese nimic în continuare, şi ai senzaţia că-ţi pierzi timpul aiurea. De fapt, tu te gândeai să faci un doctorat... dar nici aşa n-ai scăpare. Trebuie să reînveţi armonie. Tu cânţi, însă, muzică experimentală şi te preocupă coeziunea grupului şi libertatea etc... Nu prea ai de ales, însă, treptele trebuie să le urci progresiv, până la relaţia finală dominantă-tonică. Atunci linişteşti universul sedimentat de câteva secole şi, eventual, primeşti confirmarea că eşti admis. Hitul tot nu l-ai scris... Gândeşti că, poate, comercialul extrem nu e de tine. Te refugiezi în gândul la underground... De-acolo te-ntorci la tratatele de armonie şi la sistemul axelor lui Bartok, sinteză între Est şi Vest. Mai treci o secundă la pian şi improvizezi, apoi re-descifrezi o Invenţiune de Bach. Nici labelurile nu-ţi răspund. Un reggae creştin rupe gândurile în două şi te trimite de-a dreptul în rai. O faţă întinde zâmbetul dintr-un capăt într-altul al orizontului, negativul e îngrozitor, raiul însă e larg... i-o primi chiar pe toţi muzicienii? Dispare gândul la hit, care-i ceva materialist. Nu eşti foarte convinsă de raiul reggae creştin pe româneşte cu orgă de pe okazii.ro, "cu tonuri incluse". Ptiu!
 
Mă-ntorc la mămăliga experimentală şi-ncerc să înţeleg ce n-am înţeles până acum, balansul lumii într-o cvintă perfectă. Dispare şi gândul la melodie - o structură efemeră la fel ca toate celelalte. Relaţiile dintre intervale fac organismele să vibreze eteric, tempoul perfect poate distribui altfel energia în Univers, disipăm lumea în vibraţie şi non-vibraţie, o luăm de la capăt şi, de fapt, cred c-ar trebui să reinventăm muzica de fiecare dată şi să nu mai ascultăm niciodată hituri... uniformizare! Mai bine ne plimbăm cu bicicleta.
 
E cald, mă duc să beau apă rece, să cânt ca niciodată, să aud cu urechile deschise şi cu o întreagă cohortă de vibraţii în spate.


Eu mă controlez puternic de fiecare dată când vine vorba de cei 12 ani de muzică şi pian. De multe ori am frustrarea legată de ce aş fi putut face în tot acel timp în loc să stau şi să frec claviatura cu game sau solfegii. Dar timpul a trecut şi nimic nu poate confirma eroarea alegerii sau reuşita ei. De fapt, singurul gând în acest sens mă duce înspre o pistă greşită. A fost şi nu a fost drumul meu în acelaşi timp. Ceea ce a lăsat instrumentul în mine, anii de studiu şi sâmbetele pierdute în sala de cor m-au făcut să vreau să-mi trăiesc copilăria până târziu, poate prea târziu. Totul pare să se fi petrecut ca şi cum timpul ar fi fost infinit şi ne puteam juca de-a variantele de viaţă online.

Doar că atunci nu aveam calculatoare, nici Internet, şi totul se petrecea mai lent, mai parfumat, mai aerisit, ca şi cum eternitatea ar fi fost o certitudine confirmată de oamenii de ştiinţă. Dar transformarea a continuat, forţând extremele şi împingând gândul la acea capacitate extrasenzorială care a dus la manifestarea unui miracol cognitiv şi intuitiv. Nimic nu ar fi putut prevede ceea ce s-ar fi întâmplat dacă am fi continuat acea mascaradă a orgoliilor netalentate. Oricum ar fi fost, viaţa lor şi a mea ar fi arătat cu totul şi cu totul iremediabil de completat. Aşa că ne manifestăm întru această variantă amuzicală, fără aşteptarea vreunui hit sonor sau vibraţional. Şi totuşi, dincolo de ele, metamofozele congruente ale muzicii în factorul timp finit, se desfăşoară la fel ca în prima zi. Cu soare bătând printre grilajele de la bucătărie, înaintea examenelor de pian. Atunci ca şi acum, tot ce s-ar fi petrecut după ar fi meritat să fie trăit din plin. E răcoare şi am un tricou urâţel cu Good Morning Vietnam pe mine, fără legătură cu această zi liberă de Sfânta Maria. Da, cu totul altfel mi-ar fi urat urzitoarele dacă ar fi şoptit mai tare. Înapoi la găsirea unei identităţi. Spor la treabă!

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer