Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Evul Media

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Despre Telepitec şi (ocazional) despre Planeta Maimuţelor (2011)


Bogdan Ghiu

28.08.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Maimuţa de televizor, altfel spus telepitecul (aşa cum l-am propus în cartea Telepitecapitalism. Evul Media 2005-2009, Cluj, Idea, 2009), este, desigur, o specie imaginară, o metaforă, dar una care descrie, după părerea mea, realitatea actuală mai bine ca altele. Propunând, nu pentru prima oară, astfel de metafore cognitive sau epistemice, capabile, altfel spus, să descrie realitatea cât mai aproape nu numai de adevăr, ci şi de acţiune, adică de trezirea la realitate şi la schimbarea realităţii şi a "adevărului", eu nu fac decât să-mi continui, extinzându-i domeniul şi diversificându-i armele, activitatea de poet, afirmând forţa epistemic-expresivă alternativă a poeziei şi a artei faţă de domnia iraţională a raţiunii care a produs şi continuă să producă atâţia monştri, inclusiv "telepitecul". Poezia poate fi mai exactă, mai directă, refăcând accesul la realitate, deci posibilitatea de a o schimba sau, măcar, de a ne comporta activ, creator în câmpul ei.
 
În plus, poezia e, în momentul de faţă, singura activitate discursivă cinstită, care, adică, propune metafore pe faţă, declarate, neascunzând faptul că este vorba de nişte metafore care nu trebuie crezute pe cuvânt, aşa cum se întâmplă în cazul discursurilor cu pretenţii realiste şi chiar normative precum cel al ştiinţei, al filosofiei, al politicii, al economiei etc., care se pretind exacte, dar se bazează tot pe metafore. Numai în poezie metaforele sunt licite şi, mai mult, utile şi creatoare euristic, deci periculoase politic. În restul discursurilor, ilicită fiind, cu pretenţii de "adevăr", nobila şi subversiva artă a metaforei poetice devine, moral şi epistemic, minciună, fiind deci degradată.
 
Telepitecul este specific telepitecapitalismului, adică fazei globale actuale a capitalismului, în care am ajuns să fim conduşi, adică să ne conducem unii pe alţii, în mod simplificat şi ultraeconomic, doar prin semne, prin fluxuri neîntrerupte de semne, mai exact prin iradieri de semnale care formează şi trezesc reflexe (pre-)condiţionate şi permanent re-condiţionate.
 
Întrebarea dvs pică foarte bine, căci, deşi am continuat să visăm la Revoluţie, noi trăim în clipa de faţă - proces fără subiect, doar cu "obiecte": noi înşine - o Mutaţie de epocă, o schimbare - poate, sper! - de paradigmă, în care resimţim tot mai mult faptul că instrumentele conceptuale şi schemele de gândire în uz au devenit inadecvate, sunt depăşite.
 
În raport cu metafora (epistemic-politică) a telepitecului şi a telepitecapitalismului (capitalism semiotic), mutaţia actuală - observabilă, de pildă, în recentele revolte de jaf din Anglia - constă în aceea că am devenit cu toţii nişte consumatori frustraţi, revoltaţi de faptul că semnele, că semnalele în flux continuu prin care suntem conduşi, nu se confirmă în realitate. Revoltele globale ale tinerilor sparg semnele, denunţând faptul că Regele este gol, nu numai de haine, ci şi de conţinut. Mutaţia actuală, în opinia mea, o constituie (re-)politizarea maimuţei de televizor, care sparge ecranul confundându-l cu o vitrină (adică interpretând la propriu, literal o metaforă comercială, minciuna pe care se bazează publicitatea), în spatele semnelor negăsind însă nimic: telepitecapitalismul nu mai produce şi nu mai vinde decât semne goale, adică nu doar semne-marfă (care au caracterizat, să zicem, ca epocă, "modernitatea" interioară capitalismului), ci şi mărfuri-semn (ca "post-modernitate" interioară capitalismului). Produsele înseşi, în sine, au devenit nişte "bule speculative": nişte micro-"crize".
 
Exact ca în foarte recentul film Planeta Maimuţelor. Invazia, începem să ne re-politizăm, adică să articulăm, să vorbim, să acţionăm (a face, ştim bine, înseamnă în primul rând a face ceva prin cuvinte), iar primul cuvânt pe care va trebui să îl spunem e "Nu!". De data aceasta însă, pare să nu mai fie vorba doar de un blockbuster hollywoodian, chiar dacă, vai, întreaga poveste e simplificată, aproape ca un "story-board" de clip publicitar, pentru a putea fi înţeleasă de către telepitecul căreia i se adresează: eroul e acelaşi cu publicul-ţintă, iar pentru ca maimuţa din faţa vitrinei-televizor să înceapă măcar prin a sparge, a chestiona realitatea acestei vitrine, redevenind maimuţă politică, filmul trebuie să vorbească limbajul ultra-simplificat, degradat comunicaţional, al celei dintâi.
 
În momentul de faţă, acela al proliferării imaginilor şi, mai ales, al accesului tuturor oamenilor la (propria) imagine, imaginea ca atare, pe versantul ei vizual, nu mai contează - altfel n-ar fi fost retrocedată! Imaginile nu mai sunt şi nu mai contează, în momentul de faţă, decât ca interfaţă-ecran, ca mod deghizat de a codifica şi de a transmite, sub ambalajul de vizualitate democratizată, pachete structurate de informaţii non-vizuale, bio-economice, deci bio-politice. Prin arta înţeleasă ca un fel de contra-media, trebuie să reafirmăm tocmai caracterul vizual al imaginii, imaginile în vizualitatatea lor întotdeauna subversivă şi explozivă, împotriva utlizării actuale a imaginii ca vehicul pentru nişte tipuri non-vizuale (şi chiar anti-vizuale, îndreptate împotriva imaginilor şi a vizualizării ca atare) de informaţii. 
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




1 comentariu

  • despre metafore
    LUCIAN Popescu , 28.08.2011, 10:39

    Fundamentele stiintelor moderne sunt profund bazate pe o serie de metafore inexacte, la fel de fictive si transformante pentru realitate precum cele literare. Si totusi exista multiple si fecunde diferente intre metaforele disciplinelor "realiste" si cele poetice, literare. Ceea ce incerc sa propun este o teorie a metaforei pentru istorie, avand drept scop clarificarea raportului metaforic-non-metaforic in cadrul cunoasterii pentru eliminarea abuzului de metaforizare literara is stiintifica, ambele extrem de distorsionante in raport cu intelegerea unei realitati care se face prin actiuni si fapte esentiale.

Spacer Spacer