Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Dialoguri  Sageata  Interviuri

În copilărie visam să fiu o pasăre


Ana-Maria Onisei, un interviu cu Gigi Căciuleanu

02.09.2011
Adevărul literar şi artistic, august 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Gigi Căciuleanu, emigrat în Franţa în 1974 şi semnatar a peste 250 de coregrafii, povesteşte că invidiază păsările, deşi crede că fără harul mersului nu s-ar fi născut dansul. Gigi Căciuleanu va fi prezent la 4 şi 5 septembrie 2011 în Festivalul Enescu, în cadrul Întâlnirilor JTI, cu spectacolul Noche Bach, interpretat de Baletul Naţional din Chile. 

Ana-Maria Onisei: De ce aţi ales să veniţi în festival cu Noche Bach
Gigi Căciuleanu: Mi s-a părut, din tot repertoriul nostru, spectacolul cel mai potrivit atât pentru festival, cât şi pentru personalitatea lui George Enescu. 

A.M.O.: Muzica lui Johann Sebastian Bach, spuneţi, este de o "senzualitate matematică". Cum poate o ştiinţă precisă, exactă, aşa ca matematica, să descrie senzualitatea, o stare, o senzaţie?
G.C.: Când spun matematică, nu mă gândesc la plictiseala orelor de la şcoală. Iar când vorbesc de senzualitate nu o am în vedere pe cea a unui film erotic. O senzaţie nu e niciodată simplă. E un şir de mai multe senzaţii. O progresie. Ca şirurile de numere. Mă fascinează, de exemplu, logica dezlânată în aparenţă a unei serii de numere precum cea a lui Fibonacci pe care o folosesc în Sudoku-ul coregrafiei primei părţi a spectacolului Noche Bach. Sau şirul de numere prime: extraordinar de puternic şi de enigmatic, la fel ca un orgasm! Iar matematica prezentă în compoziţiile lui Bach nu mai este de demonstrat. Muzica lui, aşa "matematic" de riguroasă cum este, te "atinge" şi la corp, şi la suflet, ca un psalm sau ca o strofă senzuală din Cântarea cântărilor.

A.M.O.: Care e cel mai matematic lucru la senzualitate?
G.C.: Codificarea realităţii. V-aş întoarce întrebarea: care e cel mai senzual lucru la matematică? Întrebaţi-l pe orice matematician de ce preferă câteodată să lase tot, să nu mănânce, să nu bea, să nu facă dragoste până ce nu-i dă de cap unei ecuaţii. În ceea ce mă priveşte, senzual în labirintul matematic ar fi mersul dinspre concret înspre abstract: ca drumul de la aritmetică înspre algebră. De la număr la simbol, simbolul putându-ne duce tot atât de departe pe cât ne poate duce visul. Ceea ce mă pasionează este de-teatralizarea mişcării până la abstracţie, când emoţia şi chiar şi tensiunile psihologice provin, ca la muzică, din relaţia dintre diferite frecvenţe vibratorii şi nu neapărat de la semnificaţia imediată a gestului sau a mişcării. Adică o lectură a spectacolului depăşind primul grad, cel al aparenţelor teatrale, o percepţie la nivelul doi, trei şi mai mult. Fiecare după chipul şi asemănarea sa! Şi după ale sale posibilităţi...

A.M.O.: Vă raportaţi şi erotic la dans? 
G.C.: Seducţia joacă un rol esenţial în dans. Cine spune "corp" nu poate să nu gândească şi "Eros". Dar slavă Domnului, mai sunt foarte mulţi alţi parametri!

A.M.O.: Aţi descoperit libertatea dansului când aveaţi doar 4 ani. Prin ce imagine l-aţi descrie pe copilul Gigi Căciuleanu, cel care n-avea stare?
G.C.: Jocul cu mingea, singur, pe un loc viran. Vezi desenul de mai jos pe care l-am făcut.


A.M.O.: Aţi avut dintotdeauna convingerea că sunteţi făcut pentru dans?
G.C.: Da, chiar dacă la un moment dat avusesem impresia că dansul nu era făcut pentru mine. Dacă în adolescenţă n-aş fi întâlnit-o pe Miriam Răducanu, m-aş fi dus spre actorie, literatură, matematică... Visul meu era la un moment dat să fiu clovn. Am sentimentul că dansul mi-a dat posibilitatea să fiu în acelaşi timp şi clovn, şi matematician, şi poet.

A.M.O.: Miriam Răducanu şi Pina Bausch v-au marcat destinul. Vi se întâmplă să vă întoarceţi în gând, la ele, în momentele de singurătate? 
G.C.: Nu e deloc la fel. Ar fi chiar invers. Singura care m-a influenţat în arta mea este Miriam Răducanu. Pina m-a angajat să coregrafiez pentru compania sa într-un moment în care eram literalmente un homeless, în chiar prima perioadă a exilului. Mi-a dat posibilitatea să lucrez timp de un an cu trupa pe care o conducea, eu lucrând pe limba mea, iar Pina pe limba dumneaei. Cred că ceea ce a sedus-o atunci, poate chiar a şi influenţat-o, a fost tocmai acea libertate a mea într-un moment crucial. Pina nu m-a influenţat decât în sensul în care mi-am dat seama imediat că nu eram interesat să-i urmez demersul cu toate că îl admiram. Miriam, dimpotrivă, înseamnă nişte dezlegări vitale, o revoluţie în a gândi, un scop. Gândesc că Miriam, fiind persoana cea mai interesantă din dans pe care mi-a fost dat s-o întâlnesc, este profund neînţeleasă de foarte mulţi din breaslă, breasla fiind cea care pierde în afacerea asta. Pina, poate tocmai în ciuda imensului succes, rămâne şi ea o mare neînţeleasă.

A.M.O.: Aţi dansat cu Maia Pliseţ­kaia, una dintre marile balerine ale secolului al XX-lea. De ce v-a fost cel mai teamă din întâlnirea asta, noaptea, pe un peron de gară?
G.C.: De ceea ce îmi este mereu teamă: de a nu fi înţeles.

A.M.O.: Bunica dumneavoastră se născuse la Sankt Petersburg. Ce aţi împrumutat din personalitatea ei? 
G.C.: Am învăţat ruseşte pentru că bunica ne citea în rusa ei impecabilă şi "albă",  începând de la "istorioarele" din Biblie, până la Jules Verne. Se minuna ca un copil de progresele ştiinţei şi ne citea din două reviste sovietice la care tata ne abonase: Tehnica tineretului şi Ştiinţa e forţa

A.M.O.: Faptul că aţi fost crescut mai ales de mama dumneavoastră, tatăl părăsise familia, în ce fel v-a marcat din punct de vedere artistic, emoţional?
G.C.: Mama vorbea fără vorbe. Nu aveam nevoie. Nici ea, nici eu. Şi am impresia că o face şi azi când nu mai e, în felul ei: fără să forţeze, fără să impună, fără să judece. O dragoste în stare pură, prezentă în toate fibrele corpului şi ale minţii atunci când dansez. 

A.M.O.: Vi s-a întâmplat să nu reuşiţi să vă eliberaţi prin dans de o stare?
G.C.: Da. Altfel n-aş continua.

A.M.O.: De ce simţiţi nevoia ca unele eliberări să le faceţi şi prin cuvânt? Proza dumneavoastră e poezie pură.
G.C.: Dansul e metaforă. Adică poezie. În orice caz, acel dans fără de care n-aş putea exista. Dar depinde de multe elemente materiale constrângătoare: prezenţa dansatorilor, pregătirea acestora, o sală, echipamentul muzical, orarele şi condiţiile de lucru. Rezultatul nu depinde nici pe departe numai de tine. Când eşti singur, tu cu tine, în faţa foii albe, rămâne doar actul creator pur. Este ca şi cum ai dansa pentru tine însuţi. Este vorba de acelaşi "traseu" de semne semnificative, indiferent dacă o faci în spaţiu sau pe hârtie.


A.M.O.: Păstraţi un loc-simbol la care vă întoarceţi mereu când ajungeţi în România? 
G.C.: În locul acelui loc-simbol se ridică azi un bloc de peste şase etaje. Înfipt peste casa în care am copilărit. Deci sunt nevoit să închid ochii şi să mă gândesc la un punct extrageografic şi extratemporal, cu care m-am obişnuit de altfel de ani de zile. Poate e mai bine aşa...

A.M.O.: Se spune că doar o graniţă fină desparte împingerea limitelor în artă de nebunie... 
G.C.: Mi-am dat seama că felul în care funcţionez este ca urcatul unei scări: un picior, apoi celălalt. Un pas pentru a mă structura, celălalt, imediat după, fiind cel al nebuniei creatoare. Şi tot aşa. De fapt a urca o scară înseamnă a împinge limite. 

A.M.O.: Spuneaţi că "oamenii sunt ca nişte ceşti de ceai: ca să putem să punem lucruri noi în noi, trebuie să avem exerciţiul golirii". Ce faceţi în perioadele în care "vă goliţi"?
G.C.: Momentele mele de "golire" sunt echivalente cu momentele creaţiei, cele în care coregrafiez şi scriu. Atunci, când nu o fac? Alerg pe străzi, prin muzee şi citesc. Adică mă re-umplu. De visat însă, visez mereu. Şi la "golire", şi la "umplere".

A.M.O.: În copilărie, povesteaţi, visaţi că sunteţi un înger. Dormeaţi dezbrăcat, aşteptând să vă crească aripile. 
G.C.: Nu aveam în vedere îngerul, ci pasărea. Îngeri nu mai văzusem. Păsări, da. Şi le invidiam aşa cum le invidiez până în ziua de azi. Mă uit la porumbeii din Paris şi-mi zic: de ce fiinţe atât de tâmpite au putut fi înzestrate cu darul zborului?!  Apoi îmi amintesc de un reportaj despre vulturi unde erau arătaţi zburând maies­tuos şi apoi mergând şontâc, şontâc. Precum albatrosul lui Baudelaire... Şi-mi spun: ce minunat este că omul fu înzestrat cu darul şi harul mersului! Altfel, poate că nu s-ar fi născut dansul...

A.M.O.: Ce vedeţi în momentul ăsta dacă închideţi ochii?  Tot ce e pe scenă, înainte de-a fi acolo, e la dumneavoastră în minte. 
G.C.: Când închid ochii este ca să văd ceea ce nu se poate vedea. Iar ceea ce nu se vede este mult mai puternic şi mai complex. Foarte des dansez cu ochii închişi. Poate pentru a mă regăsi, pentru a scăpa de primejdia constantă a aparenţelor. Ale mele şi ale celorlalţi. Iar câteodată, înainte de spectacol, închid ochii şi adorm. Un somn mai scurt de cinci minute, o trecere de partea cealaltă, o scufundare într-o gaură neagră personală din care renasc ca Phoenix din cenuşă, cu ochii deschişi!  

Reprezentaţiile spectacolului Noche Bach din cadrul Întâlnirilor JTI vor avea loc pe 4 şi 5 septembrie 2011 la Bucureşti, la Sala Mare a Teatrului Naţional "I. L. Caragiale", pe 7 septembrie la Sibiu (Teatrul Naţional "Radu Stanca"), pe 9 septembrie la Opera Română din Cluj-Napoca şi pe 11 septembrie la Teatrul Naţional din Timişoara.

CV

 A studiat la Teatrul Balşoi
 Numele: Gigi Căciuleanu
 Data şi locul naşterii: 13 mai 1947, Bucureşti
 Studiile şi cariera:
- Este absolvent al Şcolii de Coregrafie din Bucureşti. 
- S-a perfecţionat la Teatrul Balşoi din Moscova, apoi a devenit solist al Operei din Bucureşti. În 1994, a înfiinţat, la Paris, Compania Gigi Căciuleanu.
- A devenit, în 2001, director artistic al Baletului Naţional Chilian, "El Banch". 
- A pus în scenă, în 2005, la Opera Naţională Bucureşti, Simfonia Fantastică
- În 2007, spectacolul de dans OuiBaDa a avut premiera în Festivalul George Enescu.
- Coregraful a scris cartea Vânt, volume, vectori, apărută la Editura Curtea Veche.
- Locuieşte în: Paris, Franţa

Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer