Arătania - Casa din întuneric, de Aura Christi

Din cele 12 (douăsprezece) cărţi publicate de Aura Christi, în ultimii ani, la propria editură, Casa din întuneric se decupează cu mai multă uşurinţă decât restul.

Romanul acesta nou nu face parte din tetralogia Vulturii de noapte, încheiată în 2007 cu Zăpada mieilor. E departe de a fi "o radiografie a vieţii literare româneşti", precum Celălalt versant (2005), "un manual indirect de literatură", ca Labirintul exilului (2005), "un manual indirect de istorie", ca Problema evreiască (2006), un volum de dialoguri, ca Banchetul de litere (2006), unul de însemnări, note de lectură şi de călătorie, precum Trei mii de semne (2007), o carte de eseuri, ca Religia viului (2007), sau "o istorie a mentalităţilor", precum Exerciţii de destin (2007).

Nu. Casa din întuneric e un roman aproape autonom, în masiva construcţie culturală edificată în câţiva ani de Aura Christi. Este un straniu roman erotic, ne avertizează autoarea, pe care l-a scris în circa trei luni, cu sentimentul de a fi fost "prinsă în curenţii puternici ai unei imposibile plutiri dezlănţuite". "Recitind Casa din întuneric - îşi începe Aura Christi mini-confesiunea de pe coperta a IV-a -, din pliurile memoriei s-a iscat imaginea unei mari păduri nesfârşite din Germania, cu arbori negri, înfriguraţi, unde am iubit, am disperat, m-am uitat îndelung în gol, am râs, am tăcut - în timp ce nimic din jur nu mai tăcea din gură - urmărind un apus de soare iernatic, sângeros, imperial".

De la nesfârşita pădure din Germania ajungem, imediat ce deschidem romanul, la o fâşie de pădure din marginea Bucureştilor, spre care duce un drum cu pietriş de un alb murdar. Pe drum merge Matei Naidin, de ani optsprezece, "un Adonis modern", îmbrăcat într-un trening albastru cu guler şi mâneci "de un alb ferm". Personajul are un metru optzeci şi cinci, dar "trup puţin": "barca trupului său era uşoară, ca o ploaie abruptă venită din cerul încins, terminată iute cu o zăpuşeală persistentă" (p. 8). Pe nesimţite, romanul a început.

De aici încolo, cititorul se va desprinde tot mai greu de atmosfera pe care prozatoarea ştie, din mai multe detalii inventiv găsite, să o creeze. Cu un anume efort rezumativ, voi încerca aşadar să schiţez intriga romanului erotic, punctând întâmplările şi întâlnirile esenţiale, atunci când acestea se produc.

Matei se plimbă pe drumeag cu o fată din vecini, Vlasia. Cei doi se apucă să discute dar, după câteva pagini bune, dialogul lor se întrerupe. Nişte zbierete din casa Vlasiei reclamă prezenţa fetei la faţa locului. Asistăm la un conflict conjugal şi la unul, mai adânc, între generaţii. Vlasia îşi pune la punct tatăl, care nu înţelege de ce nu e lăsat să-şi altoiască în linişte consoarta. Mai ales că aceasta îl înşeală de ani buni, şi nici nu ştie să fie "discretă".

În familia lui Matei, relaţiile sunt şi mai încordate. Riri Maria Constanţa, mama convertită la altă religie, este dispreţuită şi urâtă de către adolescentul de 1.85 m., cu trup puţin. Tatăl este absent (vom vedea de ce). Bunicul, Grig, e prietenos. Însă ura lui Matei nu poate fi domolită. Apar caracterizări poate pripite, în orice caz dezagreabile, pe axa fiu-mamă: "Riri! Pramatia. Bestia. Nemernica. Năpârca." Bunicul conciliant intervine pe lângă nepot şi încearcă să rezolve lucrurile. Nu ştim exact ce face, dar pare eficace: "Ieşi din încăpere, ca să nu-l audă Matei. Ce vorbi cu ea, nu se ştie, cert e că, de cum reveni, senin, cald, îl informă că vulturul e acasă, la subsol. Matei îl scrută neîncrezător. - Ce caută vulturul meu la subsol? îl întrebă puştiul. - Linişteşte-te. Important e că s-a găsit. - O urăsc, uneori, înţelegi? Pur şi simplu, n-o înghit, sămânţa dracului!" (p. 149).

Dar ce caută un vultur într-o casă de om? se întreabă, uimit, cititorul. N-a fost atent. Pur şi simplu, s-a întâmplat ca o vulturiţă rănită să fie adăpostită şi apoi îngrijită de protagonistul romanului. E clar că pramatia de mamă nu poate interveni în această relaţie afectivă, chiar dacă are intenţia scârbavnică de a o rupe. Dejucându-i planurile, Matei şi vulturiţa Kara, iată, s-au regăsit. Happy-end: Matei îşi mângâie zburătoarea şi "încălzindu-se amândoi, aţipiră".

E numai una dintre întâlnirile straniului roman erotic. Dacă dragostea pentru vulturiţă rămâne platonică, Matei se eliberează şi se împlineşte totodată sexual prin întâlnirile periodice cu "arătania" Erika. Aceasta e o "zână smeadă", o "vedenie" cu vino-încoace, care dansează în cimitirul apropiat şi îl topeşte - sub privirile a doi bătrâni înţelegători - pe adolescentul nostru. Scena seducţiei apare într-o pagină memorabilă, pe care n-aş vrea s-o distrug într-un rezumat inevitabil plat: "Cei doi înţelepţi, înnămoliţi în timpul din ce în ce mai grizonat, păreau că întârzie de veacuri acolo, în acel loc transformat într-o răscruce a vremii, caracterelor; nimic nu mai părea bun, nimic nu se arăta a fi rău, totul prindea un alt contur, un gust diferit, o culoare deosebită... Realitatea se mişca spre acel teren ambiguu, abscons, situat între bine şi rău. Sângeriul se insinua peste tot, halind din sufletul şi spaţiul acela care părea din ce în ce mai mult suspendat între lumi diferite, nu atât antagonice, cât, într-o măsură mai mare, curgând una din cealaltă, aflate în imposibilitatea de a exista una fără cealaltă. Matei nu se mai sătura să contemple, nu, nu acesta e cuvântul..., nu mai prididea să se uite cu ochii lui profunzi, umeziţi un pic la colţuri de o emoţie insinuantă, nouă, nemaiîncercată alte dăţi, nu se mai sătura să se uite cu ochii duhului, cu sutele, cu miile de ochi aciuiaţi în trupul său spiritual, la fata care dansa, se unduia, îşi frământa carnea nu departe de el, stârnind curenţi de aer" (p. 105).

După contemplaţia cu ochii duhului, Matei se va apropia tot mai mult, bărbăteşte, de arătania dansantă, cunoscând-o şi în sens biblic. Prima lui femeie îl învaţă să-şi privească altfel, în singurătate, corpul. Adolescentul cu capul plin de lecturi merge acum la oglindă, pe-nserat, şi îşi admiră goliciunea, uneori punând şi mâna. Romanul Aurei Christi nu devine totuşi scârbos, ca la un prozator naturalist fără deschidere culturală şi cap teoretic. Prin Erika, Matei se va întâlni cu destinul său, deocamdată obscur.

E rolul cincuagenarului Semion Ruda, "istoric al mentalităţilor" mare "formator de tineri", să facă din băiatul buimac un supra-om. Spre sfârşitul cărţii, arătania cunoscută în cimitir îi explică pe-ndelete adolescentului distribuţia paideică a personajelor. Ea, Erika, este iubita lui Semion Ruda, alintat Rudy. Istoricul mentalităţilor e "un om superior, superior prin excelenţă". Iar Matei e "o prefigurare a unui supra-om". "În tine - insistă cu explicaţiile zâna smeadă - stă deja aşezată sămânţa, promisul rod, şi tu simţi asta. Presimţirea destinului tău ţi-a dat curaj, te-a ajutat să depăşeşti ceea ce erai în realitate; şi ea, presimţirea, e ca un teasc destinal care în loc să te strivească, te va îmbrânci în fiinţă." (p. 369).

Până să ajungă la propriile limpeziri filozofico-existenţiale, tânăra şi-a avut urcuşul ei, nu lipsit de accidente. A fost violată, la treisprezece ani, de mai mulţi băieţi beţi. Neînţelegându-se cu părinţii (o constantă a romanului), a devenit damă de companie. O dată, s-a iubit şi cu o fată. Însă nimic nu se compară cu relaţia ei, pe tiparul magistru-discipol, cu Semion Ruda. Acesta, ce-i drept, are o mamă cam suspicioasă şi o nevastă geloasă. În pofida circumstanţelor nefavorabile, nimeni şi nimic nu poate sta, ca un obstacol real, pe calea apropierii şi contopirii celor doi. Ei sunt corp de carne şi corp de carne, spirit şi spirit, regăsite în "barca fiinţei".

Rudy este, bineînţeles, "dintr-o altă stofă" decât toţi ceilalţi. Curenţii lui sunt "magnetizanţi". E un "mare animal de rasă"; "un vânător de elită"; un "păianjen" irezistibil, care i-a citit metodic, Erikăi, din Nietzsche, Dostoievski, Rilke, Goethe. La schimb, fata din ţintirim i-a lecturat din poeţii ei preferaţi: Ahmatova, Ţvetaieva, Hölderlin. După lungi ore de amor fizic, băutură şi lecturi încrucişate, zorii de zi îi surprindeau "recitând în gura mare Arghezi, Bacovia, Nichita". O-la-la-la-la-la-la-la (cu şapte de la) exclamă retrospectiv Erika, încercând să cuprindă într-o formulă cât mai exactă anvergura şi profunzimea acestei relaţii unice.

Suflet pereche cu cel al istoricului mentalităţilor, tânăra discipolă nu arată totuşi vreo gelozie faţă de şi mai tânărul ucenic, care va pleca în curând în excursie cu magistrul în Grecia. E mai mult decât o înţelegere contractuală: o armonie spiritual-carnală. Lecturile continuă, ca parte a studiului. În timp ce Matei se specializează în Filozofie, sub îndrumarea lui Semion Ruda care îi face bibliografia, Erika alege calea Psihologiei, abia aşteptând să-l recitească pe "iubitul" ei Jung. E loc destul sub pulpana magistrului. "Totul - suntem încredinţaţi - va reveni pe şina dorită".

Din nefericire, bunicul Grig îşi dă obştescul sfârşit (după ce dialogase formidabil cu "pantera-moarte"), iar despre tatăl David, fost sculptor în lemn, Matei află că s-a sinucis. Eroul nostru se clatină, resimţind puternic şocul dublu. Să nu ne temem însă pentru el. "Puştiul" va rezista. "Putoarea asta de realitate" nu mai poate avea o putere reală asupra lui.

Dincolo de acest modest rezumat şi de timidele mele aproximaţii critice, lectura romanului erotic al Aurei Christi e un adevărat festin.

Nume

Email (nu va fi publicat)

Website (optional)

Titlu comentariu

Comentariu

Comentariile cu greşeli de ortografie, cele care nu folosesc un limbaj civilizat şi cele care se referă la altceva decât la articolul comentat vor fi şterse.