Un mini-anotimp al iubirii

Ziua Îndrăgostiţilor nu e numai pe 14 februarie, acolo au fixat-o strategiile de vânzări de inimoare roşii din plastic, de cutii de ciocolată din catifea roşie în formă de inimă, cu bomboane în formă de inimă, care pot fi ambalate în hârtii frumos colorate şi desenate cu inimi roşii, totul se învârtindu-se în jurul unei singure părţi a corpului omenesc (inima) şi în jurul unei singure culori (roşu). În acest context dragostea devine şi ea un produs comercial, frumos ambalat şi livrat la timp, împreună cu un buchet de flori (roşii...).

Doar la zece zile depărtare, pe 24 februarie, e Dragobetele, sărbătoare autohtonă a reînvierii naturii, a trezirii la viaţă după hibernare, o sărbătoare în care tinerii ies pe câmp şi aleargă în soarele de februarie (încă firav şi cu dinţi), o sărbătoare cu fermecătoare rezonanţe păgâne, în care nimic nu mai este interzis şi în care totul trebuie redescoperit, readus la viaţă.

Dar pentru că toată lumea trăieşte mai intens (sau măcar îşi închipuie că o face) pe 14 februarie, eu propun un mini-anotimp al iubirii, un anotimp în anotimp, un suflu cald de primăvară atunci când iarna îşi trăieşte ultimele suflări, aşadar, eu propun un anotimp al iubirii, de zece zile: de pe 14 până pe 24. E timp aici şi pentru cadourile în formă de inimioare roşii, şi pentru plimbatul mână în mână, şi pentru ieşitul pe câmp şi conversaţia cu păsările, care, de Dragobete, încep să îşi caute şi ele perechea.

În această perioadă toată lumea începe să îşi scormonească în cotloanele cele mai întunecate ale memoriei ca să găsească fulminante declaraţii de dragoste, pline de imaginaţie şi pline de patimă (mai ales cei care tot anul au uitat să o facă), apar o mulţime de languroşi Tristani şi de Isolde, de pătimaşi Romeo şi de Juliete, de intempestivi Rhett Bulter-i şi de Scarlett O'Hara, de războinici Siegfrizi şi Kriemhilde, chiar şi de tumultoşi Chiriaci şi Vete... Pe scurt, o maifestare a dragostei în toate faţetele ei. Pentru cei lipsiţi de imaginaţie şi de poezie, există oricând operatorul de telefonie mobilă, care le oferă mesaje de-a gata, pe care să le trimită unor iubite sau unor iubiţi de-a gata. Pentru cei care detestă tehnica ultimului (şi celui mai tânăr) mileniu există cărţile de poezie, care oferă mări de versuri de amor, numai bune de recitat cu patimă o dată pe an. Pentru cei ghiduşi există felicitările de Valentine's, cu desene poznaşe cu amoraşi, arcuri şi săgeţi cu vârfurile înmuiate în dulcea otravă a dragostei... ce mai, o explozie de oferte!

Mie, însă, cei mai dragi îmi sunt aceia (sau acelea) care, cu ochii la languroşi Tristani şi Isolde, pătimaşi Romeo şi Juliete, intempestivi Rhett Bulter-i şi Scarlett O'Hara, războinici Siegfrizi şi Kriemhilde, chiar şi tumultoşi Chiriaci şi Vete, ştiu să se iubească tot anul (şi toţi anii), deschid cărţile cu poezii de dragoste în orice moment al zilei (ba chiar au unele pe noptieră, pe cele mai dragi lor) şi rezonează la versurile care fac din cuvinte dantele scumpe şi brocarturi şi pot să jure că poetul s-a gândit la perechea lor atunci când le-a scris, îmi mai sunt dragi aceia care îşi fac tot anul cadouri din iubire şi pentru care 14 sau 24 februarie sunt nişte date în care numai se joacă de-a iubirea (ştiind că dragostea lor suportă declaraţii în fiecare zi din an şi în fiecare minut din oră). Din aceste motive (poate prea puţine pentru unii, dar mai mult decât destule pentru mine) pot să mă bucur că dragostea m-a găsit şi pe mine, în sfârşit, şi mi-a dat sentimentul acela nepreţuit de împlinire, pe care, la rândul meu, sper că îl dăruiesc şi eu aşa cum este el aşteptat. Şi mă mai bucur (în fiecare zi din an şi în fiecare minut din oră) că alături de cea care îmi este dragă descopăr tot mai multe şi mai frumoase înţelesuri ale lui "te iubesc".