Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  CompletAbil

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Zvîc de răzbunare


Manu Anghelescu, Maria Balabas

11.10.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Respiram adânc în timp ce picioarele îmi luau foc. Lipicioasă şi cu cheaguri, pielea se revolta. Mă trezesc brusc şi nu mai ştiu ce să fac cu timpul care nu vroia să se mai scurgă odată. Mă aşez pe culoarul rece. Ce naiba să fac cu un şir infinit de ore care nu se mai lăsau scurse. Orice plan aş fi avut, părea inutil. Cam cu asta mă consumasem ani de zile. Cum să pun cap la cap timpul care îmi rămăsese ca să simt că are un sens. Şi deodată primesc o veste. Cifrele erau indubitabile şi coincidenţele păreau să facă în ciudă şi celui mai aprig devorator de senzaţii. Povestaşul îşi spusese povestea. Oamenii junglei stăteau încă cu gurile căscate în aşteptarea unei concluzii. De data asta nu mai puteam să mă retrag în nici un colţ pentru a-mi face schiţa. Trebuia să inventez o idee ca povestea asta să aibă sens. De ce fix de ziua mea? Ce bucle încreţite trebuia să port ca să îmi vină bine cu masca care mi se îndesase pe cap? Îmi era clar că nu mai avea răbdare să mă asculte, acum când aveam mai multă nevoie de ascultători. Parcă o luaseră cu toţii la goană. Probabil se săturaseră să asculte aceeaşi placă. Pe ei nu-i deranja automatismul. Măcar de ar fi înţeles de la bun început mecanismul. Doi ani şi tot nu mă obişnuisem cu rafalele astea de vânt. Mă schimonoseau cu fiecare suflare mai răzleaţă. Şi nici măcar nu dăduse frigul. Rămăsesem în urmă, fără nici urmă de îndoială.

Fusese o zi bizară. Presiunea atmosferică era numai bună de dat cu capul de pereţii sparţi din locul în care aveam să fiu postată pentru următoarele multe luni. Da, mai trecusem eu prin asta. Şi tot acolo mă întorsesem. Frig şi ploaie, fiare ruginite şi multă plezneală psihologică. Da, miercuri iar trebuie să bat câmpii ăia. Ce i-aş mai da cu capul de pereţi pe artiştii ăştia care se dau pragmatici. Câteodată aş vrea să le pice operele alea de afaceri în cap. Atunci, măcar pentru o zi, m-aş întoarce în cuşca mea frumos tapiţată şi aş dormi un somn adânc. M-aş trezi cu ochii mari şi aş lua-o dintr-un punct pe care l-aş alege eu, cu toată luciditatea adunată în creierul antrenat de data asta. Până atunci fac o plimbare prin parc.

///

Muzica avea un volum destul de puternic în boxe, aşa că, atunci când am auzit pocnitura, am crezut că era din mix. Am încetinit când maşina începuse să se balanseze nefiresc şi am oprit cu totul în câteva secunde. Cauciucul explodase, era noapte, frig, autostradă. Veneam de la Herculane.

Cu doar câţiva ani înainte, cândva între 19 şi 29 de ani, Daciile 1310 se opreau te miri pe unde, iar un Paşte l-am petrecut întrebând din geam în geam în Horezu de un mecanic. Se pare că şi actuala tehnologie auto are de gând să-şi spună propria poveste... Aşa că am încercat să scoatem roata. În urma noastră, dealurile se colorau galben-verde, ciobanii începuseră să înţeleagă modernitatea şi puneau afişe promoţionale pe copaci, îndemnându-te să ajungi la Moară, apoi la Stână, Cerna şi câinii se-nţelegeau de minune, nici noi nu eram mai prejos şi respiram aerul coincidenţelor cu seninătate. Intrasem într-o altă epocă personală. Obsesiile adolescentine se-nfăşurau pe coada amintirilor şi le cuprindea colţul gurii în zâmbet. De-acum înainte, trecută fiind prin furcile înjghebării unei personalităţi şi a unui loc între oamenii asemeni cu mine, răsuflam uşurată, ba chiar aş fi putut da şi sfaturi.

Doar cu roţile e mai greu... Îngheţam şi învârteam la cric. Îmi vâjâie pe lângă nări miros de animal şi-ntorc capul după autocarul unui circ ambulant. Deşi i-am scos toate şuruburile şi-am încredinţat-o doar gravitaţiei, roata nu catadicseşte să se desprindă de butuc. Se ţine mândră, iar noi suflăm, roşii, între palme.

Miroase a sulf în amintirile mele, a stele căzătoare simultane în ochii mei şi-n ochii tăi. Miroase a frunze uscate şi jilave şi-a margine de drum. Miroase a dimineţi în poiană şi-a cai albi şi-a moşi cu toiege. Miroase a magneziu pe palme de la căţărat. Miroase a ochi care descoperă adevărul.

... şi-a cauciuc ars. În benzinărie, siliconul intră în contact cu metalul, oxidează-dezoxidează şi roata se-nvârte pe lângă noi şi până-n timpul de-alături. Târziu. Ceasul o să sune devreme. Alăturăm şerpuirii noastre lente poveşti şi radio.

Adorm cu ceaiul alături şi cu alcoolul Apollo în amintire. Cândva, ne spălam pe dinţi din apa curgătoare a lui Hercule... Ce vremuri.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer