Scenariu posibil realist: Au trecut 50 de ani. Fotograful e într-un azil, pe un fotoliu maro, cu pastile vechi ascunse după pernă. Lângă el, dintr-un pahar cu apă, se uită la noi proteza dentară. Bătrânul scrie pe fotografie, cu o cariocă: "După care au fugit la maşină...". Îi spune infirmierei că atunci a rămas să curaţe aparatul de sos şi să mai pozeze mizeria făcută de Garbo. Apoi i-a urmărit pâna la hotel, trecând de multe ori pe roşu. A încercat să se urce pe un burlan. Au pus poliţia pe el, aşa că a fugit. Şi gata, n-a mai văzut-o de atunci. Infirmiera, o negresă grasă cu căşti pe urechi, i-a băgat termometrul în gură.
Acum mi-am amintit că înainte de a ajunge divă la Hollywood, în Suedia, Garbo a fost model. Făcea reclamă la pălării cu pene şi funde, pe care nu le-aş purta nici în vis, pentru că aş arăta ridicol. Ei îi stăteau bine, să ne înţelegem! Dintr-un film pe care nu mi-l mai amintesc (ştiu totuşi că nu mi-a plăcut cine ştie ce), un om care a dat faliment s-a urcat pe o clădire înaltă. Probabil din New York. Prin anii '45-'50, cam aşa. Înainte sunase la presă -erau mulţi ziarişti pe stradă care nu ştiau exact ce caută pe acolo. Şi apoi, dintr-o dată, omul ăla a aruncat de pe acoperiş mii şi mii de pălării, care pluteau înainte să cadă peste fotografi. Foarte frumos arăta totul. Mai bine decât într-un Magritte (să nu-mi spui huuuuooo, pentru că mi-am astupat urechile!).