Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Proză scurtă  Sageata  Respiraţie sub apă

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Această femeie


Simona Cratel

29.10.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
Urăsc din toată inima să mă privesc în fotografii. În unele arăt prea bine, în altele prea rău, în unele o umbră ori o rază de soare îmi transformă chipul, în unele am ochii de un maro ca mierea, în altele negri, ori verzi, ori gri, nasul prea mare sau nasul prea mic, buzele prea groase, ori prea subţiri. Din fiecare unghi sunt altfel, par altfel, sunt altcineva. Nu există nimic care să mă sperie mai rău decât o simplă fotografie cu mine.

În fotografiile de familie descărcate în computer caut cu spaimă chipul acela care îmi este repartizat, care îmi e pus în cârcă şi cu care trebuie să ies în lume. În fiecare poză e altfel şi în nici o poză nu mă recunosc. Nu sunt eu în nici o poză, iar când privesc în oglindă, mă uit la o ciudăţenie cu care trebuie să trăiesc: reflexia mea străină.

Imaginea mea superficială în funcţie de care sunt judecată, acuzată sau absolvită. În care oamenii pe care-i întâlnesc caută o explicaţie, o consolare, o confirmare sau o respingere. Învelişul cu care interacţionez cu ceilalţi. Şi deşi rămânem la scoarţa epidermei, credem că am avut o comunicare de succes.

Foarte multă vreme am fost convinsă că singurul mod de comunicare absolut este sexul şi încă mai am îndoieli că n-ar fi aşa. Credeam că e singurul mod în care două persoane pot intra în contact cu adevărat, pot ajunge la o apropiere desăvârşită, la o cunoaştere care tinde spre perfecţiune. Fraza mea preferată a fost multă vreme: "Nu cunoşti un om până nu te culci cu el".

Suntem în primul rând fiinţe sexuale, iar eu am şi am avut corpul meu, acel corp care în fiecare poză pare altfel şi în care nu mă regăsesc sau mă regăsesc din ce în ce mai puţin. Acel chip pe care iubiţii mei l-au privit în timp ce făceau dragoste... cu o necunoscută. Prietene s-au apropiat de mine în funcţie de ceea ce li se părea că văd pe chipul meu şi au găsit asta drept compatibilitate. Mama mea caută aprobare pe acest chip, la fel fiul meu. Dar când mă uit la fotografiile cu mine, fiecare mi se pare un fals. Când mă privesc în oglindă mi se pare un fals. Mă privesc cu curiozitate, încercând să prind acele trăsături străine cu care mă prezint în lumea de afară, mâna pe care o întind către alţi oameni, trupul pe care-l ofer, acest corp al meu dezgolit, linia umerilor, abdomenul, vaginul. Mă uit la toate acestea cu uimire. Oamenii mă judecă în funcţie de asta. De prezenţa mea fizică din faţa lor. În absenţa lucrurilor nespuse.

Sunt un amestec de oameni care au existat înaintea mea. Am părul tatălui meu, corpul mamei mele, am sâni mari ca străbunica, aduc cu bunicul din partea tatălui meu la forma feţei, aduc cu multe fiinţe care au existat înaintea mea şi s-au reprodus, iar rezultatul acestei copulaţii infinite am fost eu. Rezultatul corpurilor lor, combinaţia aleatorie de trăsături de familie, amalgamul acesta de fiinţe, de calităţi, de defecte, de boli genetice, de gene, această uriaşă loterie care m-a hotărât, acest pântec uriaş comun din care am fost expulzată în lume. Goală, absolut goală, dezbrăcată în mijlocul mulţimii, cu un corp pe care-l înregistrez ca străin.

Când eram mică şi am început să mă dezvolt în femeie, groaza mi-a crescut proporţional cu însuşirile corporale, pentru că înainte de asta am crezut că sunt băiat. După ce spuneam Tatăl nostru seara, mă rugam să-mi crească un penis şi să se astupe ce era acolo jos, pentru că eu sunt băiat şi am dreptul la un corp pe măsură. Că e o mare greşeală. În loc de asta m-am transformat într-o femeie abundentă, cu sâni mari, fund mare, feminină, şi m-am trezit în acel corp străin cu care atrăgeam reacţii, constatam că bărbaţii trag de mine la petreceri, că primesc oferte pe stradă de la necunoscuţi, că sunt atinsă în locuri unde nu doresc să fiu atinsă de oameni care n-ar trebuie să o facă. Odată într-un autobuz m-am răsucit să spun câteva celui care îşi strecurase piciorul între picioarele mele şi făcea mişcări din pelvis şi am avut surpriza să dau cu ochii de o doamnă elegantă. Era să zic şi "mă scuzaţi". Într-o noapte un coleg mai mare din facultate mi-a rupt mâneca sacoului încercând să obţină de la mine un simplu dans. A trebuit să apelez la un prieten ca să-l liniştească şi să-l facă să renunţe la cruciadă.

Întotdeauna mi-am privit corpul în oglindă cu o curiozitate morbidă. Aveam o oglindă îngustă între uşile dulapului de la mine din cameră, mă dezbrăcam în faţa ei şi mă priveam cu groază. Rotunjimea pieptului, a feselor, a pulpelor, toate formele mele... Înregistram cu groază că sunt femeie. Petecul acela roz şi fierbinte dintre picioarele mele unde bărbaţii doreau să ajungă era cel mai greu de înţeles. Toate cărnurile alea învolburate, fâşiile acelea de piele, rozul care se întrezărea în... acel bizar tunel.

Comparaţiile au jucat, ca pentru toată lumea, un rol important când am devenit adolescentă, mereu mi se părea că celelalte femei sunt mult mai frumoase şi mai demne de atenţie, iar bărbaţii care veneau spre mine mi se păreau suspecţi, necinstiţi în intenţiile lor, ciudaţi sau bolnavi că mă plac tocmai pe mine. Eu?! Vorbeşti serios? Tocmai EU?! Am stat alături de femei cu adevărat frumoase, dar cea aleasă am fost eu. Am stat lângă femei mai frumoase decât mine, iar în timp ce viaţa mea sexuală era bogată, la ele lipsea. O prietenă mi-a spus pe vremuri: "Eşti un amestec de Lolita cu femeie fatală. Eşti dulce, dar provocatoare".

Sunt o femeie obişnuită, nu sunt frumoasă, nu sunt urâtă, nu sunt grasă, nu sunt slabă, nu am nimic cu adevărat deosebit în înfăţişare. Odată un iubit mi-a spus: "Ai un corp aproape perfect". Cu acest "aproape perfect" pot trăi foarte bine între timp. Pot trăi cu imperfecţiunile mele, cu defectele, cu petele şi coşurile mele. Altul mi-a spus: "Ai doza de nebunie care te face irezistibilă ca femeie", replică la care am râs, dar la care m-am gândit multă vreme.

Sunt o femeie obişnuită, iar între timp sexualitatea mi s-a estompat, deşi am ajuns să îmi dau seama că sexualitatea este o energie absolut necesară unui om, fără de care nu mai suntem pe de-a-ntregul oameni. Mi s-a estompat îndeajuns de mult să-i spun cuiva: "Îmi place mai mult să vorbesc decât să mă fut. Sunt trei sferturi creier şi o gaură mică." Iar altuia i-am scris într-un e-mail, întoarsă după o seară petrecută în compania altor oameni, la o întâlnire mai extinsă: "Sunt bătrână, nici măcar slabă, nici măcar frumoasă, dar încă fac toţi bărbaţii dintr-o cameră să se răsucească spre mine."

Iar asta mă obligă să fac o altă legătură, care o să pară la început stranie. Dar când bunica mea a fost întinsă pe masă, spălată şi îmbrăcată în haine noi, toată pregătirea aceea de îngropăciune rituală dusă la bun sfârşit, ea, acolo, albă, rece, o umbră nerecognoscibilă a femeii care a fost, cea pe care bărbaţii o abordau pe stradă chiar şi când era de mână cu fetele ei, cea care stârnea pasiuni ce durau o viaţă, după bătrâneţea dificilă pe care o petrecuse în amărăciune şi părere de rău, în otrava amintirilor dureroase, acuzându-ne că o neglijăm, că o ignorăm, că o considerăm o babă, sau chiar o slugă, mama mea a repetat de mai multe ori nişte cuvinte pe care ea le-a simţit ca foarte importante şi la care eu am răsucit capul şi am făcut ochii mari, primindu-le adânc. "această femeie." Nu îmi amintesc ce era înainte de "această femeie" sau după, ci doar aceste două cuvinte care m-au lovit în creştetul capului. Această femeie. Mama mea a ştiut, esenţa acelei persoane care tocmai se dusese dintre noi lăsând un gol irecuperabil, ceea ce o definise şi o reprezentase fusese un lucru cât se poate de simplu: a fi femeie.

Cu asta îi oferise înapoi demnitatea.

Aşa că am momente când stau pe spate, simt că-mi arde fiecare fibră din corp, am curent electric până în buricele degetelor, toate fluidele funcţionează, totul funcţionează, îmi simt sânii dureroşi şi incredibili de sensibili la atingere, epiderma străină în contact cu a mea, iar mintea îmi este deschisă şi armonizată cu acest moment sublim, moment în care penisul intră adânc în vaginul meu şi atunci îmi urlu cu forţă în gând, ca pentru a pune un titlu provizoriu unui text încă în scriere: "Sunt femeie, sunt îngrozitor de femeie". Simt o fericire sălbatică şi primitivă având certitudine asta. Sunt încă femeie... Înainte de toate. O femeie iubită.

La vedere, lângă bunica mea întinsă pe masă, mama aşezase o fotografie cu ea tânără, pe chip având zâmbetul acela plin de forţă a unei femei în apogeul vieţii. Un corp frumos, o pereche de ochi bleu transparenţi şi o dantură impecabilă. Capul uşor înclinat spre umăr, privirea provocatoare şi obraznică, energia aceea jucăuşă din corp rosteau împreună două cuvinte extrem de simple.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Resurse

Simona Cratel este autoarea volumului Străinii, publicat de Editura LiterNet.
Siteul personal al Simonei Cratel

ARHIVA RUBRICII

Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Povestioara cu prăjiturele, Simona Cratel (4.7/5 - 10 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Adevărul despre mine, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Falling from grace, Simona Cratel (4.8/5 - 5 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Mi-e dor de Praga, Simona Cratel (4.5/5 - 6 voturi)
Sageata Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro Orice femeie ar trebui să aibă un stăpîn şi-un sclav, Simona Cratel (5.0/5 - 8 voturi)
Sageata Toate articolele din această rubrică


RUBRICILE CATEGORIEI

Sageata Miscellanea
Sageata Povestiri minimaliste
Sageata Praful de pe tobă
Sageata autoficţiuni
Sageata Jurnal de maimuţe
Sageata Cântece simple
Sageata 49
Sageata Visăreasa-n colţul blocului
Sageata Totul pe alb
Sageata Editorialul de luni dimineaţă
Sageata Cafe del Sol
Sageata Diversiuni şi aluviuni
Sageata Micile istorii
Sageata Scrisorile Getei
Sageata Insolita de marţi
Sageata Întîlniri - De dragoste
Sageata Cuvinte pentru înecaţi
Sageata România, draga de ea!
Sageata Jobenul cu iepuraşi
Sageata Şoseta cântăreţului de blues
Sageata inter_zise
Sageata Biciclete în Beijing
Sageata Istorii inventate
Sageata CompletAbil
Sageata Cutia cu păpuşi
Sageata Drumul spre Oz
Sageata Un pic - alte întîmplări adevărate
Sageata Poveştile fetei nesăbuite
Sageata Cum să...
Sageata Bungee Jumping
Sageata InCompletAbil fantastic
Sageata Ceaiul de joi dimineaţă
Sageata Fractalul Epic
Sageata Zen şi arta întreţinerii motocicletei
Sageata PUNCT...
Sageata S-a întâmplat într-o joi
Sageata 8 1/2. Odă bărbaţilor / Ode to men
Sageata Blues Letters
Sageata Casa cu pereţi de vânt
Sageata Bestiar domestic imaginar (cu persoane celebre)
Sageata Ora de libertate
Sageata Viaţa domnului Lăzărescu
Sageata Întâmplări despre niciodată


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer