Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Personale  Sageata  Loc de citit

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Melancholii


Ioana Bâldea Constantinescu

01.11.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
La nuit, l'air, les parfums et l'étoile m'inondent.
(Anne de Noailles)

... şi iată-mă, din nou, în faţa bibliotecii, scanând cu ochii îngustaţi de apropierea alegerii titlu după titlu. Care să fie azi? Cum nu am o lectură proaspătă în spatele pleoapelor, las privirea să alunece peste corpurile de literă ale unor amici mai vechi, să cadă în intoxicări mai vechi, în căutarea unei amintiri care să ne ţină împreună o pagină.

Uite-o! Mâna alunecă peste cotorul subţire, volumul iese din raft, colţul gurii porneşte, în zâmbet, spre coada ochiului. Ne recunoaştem, ne răsfoim, ne certăm pe alocuri, în paragrafe răzleţe, preludiu al unei împăcări molatece şi previzibile.

Studii despre iubire, de José Oretega y Gasset, e o carte pe care o am de la mama. Îmi aduc aminte când am primit-o, pentru că am citit-o în aceeaşi zi. Nu sunt, în fond, mai mult de două sute de pagini de eseuri care vorbesc despre iubire, dragoste, îndrăgostire aşa cum apar ele la Platon şi la Sfântul Toma, în cronicile arabe şi în poemul medieval al Europei creştine, în romanele lui Stendhal, în pânzele lui Velázquez, în cărţile mistice ale Orientului, în cugetările Sfintei Teresa de Ávila şi ale Sfântului Ioan al Crucii, în neurastenia hamletiană, în supoziţiile darwiniene. Unele sunt stufoase, altele suple în expunere. Cele mai multe sunt invadate de o psihanaliză poetică a sentimentului tranşat în gesturi, replici şi ritualuri de la Othello la Werther şi de la Francesca la Beatrice.

Unele din cele mai frumoase pagini ale literaturii lumii trăiesc, la Ortega y Gasset, în casete parcă anume sculptate beletristic în imagine şi expresie ca să diferenţieze precis şi elegant categorii ale afecţiunii, care se succed de la coup de foudre la amour vanité, hipnotism şi aşa mai departe. Toate, însă, gravitează în jurul aceleiaşi fraze recurente a lui Lorenzo de Medici, o paradoxală reducţie a iubirii la intersecţia dintre estetic şi senzual: l'amore è un appetito di belleza...

Îmi place şi acum, aşa cum mi-a plăcut şi prima oară. Ideea că, iubind, căutăm ceva sau pe cineva care să ne facă drumul de la inocenţă la înţelepciune mai frumos, un scut împotriva a tot ce e rău, urât, abject, perisabil. Un soi de perenitate a binelui nostru lăuntric asigurată de existenţa altcuiva.

Nu am să trec prin toată seria de definiţii, nuanţe şi faze amoroase identificate de Ortega y Gasset. Îi las cititorului pe care sper să-l fi stârnit plăcerea căutării lor sau, ca să-l citez pe autor însuşi, "trag nădejdea că cititorii iubesc sau au iubit ceva sau pe cineva şi pot să-şi prindă acum sentimentul de aripile-i străvezii"...Majoritatea vorbesc despre cum devenim una cu obiectul iubirii, cum el ne captează, cu totul, atenţia, devenind prioritar în ierarhiile noastre profunde, cum descoperim, cu fiecare nouă secundă amoroasă, un eu interior, mai bun, mai fluid şi, în cele mai multe cazuri, mai frumos. Sunt instanţieri ale iubirii în care încap şi adoraţia, şi simbioza psihologică, şi disperarea, uneori, aşa cum mocneşte ea în epistola incredibilă a unei călugăriţe portugheze: "Îţi mulţumesc din adâncul inimii pentru deznădejdea pe care mi-o pricinuieşti şi detest liniştea în care trăiam înainte de a te fi cunoscut."

Revizitându-le, am avut, brusc revelaţia faptului că felul cel mai frumos în care am auzit pe cineva iubind pe altcineva nu vine dintr-o carte, nici dintr-un poem, ci din realitatea proximă mie, mai exact dintr-un mesaj al unui prieten cât se poate de concret, locuitor, ca noi toţi, în secolul nostru egoist, narcisist, obsedat de autosuficienţă, de eueueueueueueueu: Ea e oxigenul meu.

Sintetic. Categoric. Fără drept de apel. Un tot, într-adevăr, în care te bucuri pentru celălalt mai mult ca pentru tine şi te dor durerile lui aşa cum ale tale nu te-au durut niciodată. E prea mult?
L'amore è un appetito di belleza...

Cu siguranţă, nu. Dar e neaşteptat. Rar şi, poate tocmai de aceea, prea frumos.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer