Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  Cronica insolită

Să fie virilitatea un mit?


Matei Vişniec

10.11.2011
RFI România, octombrie 2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
În Franţa a apărut o impresionantă Istorie a virilităţii în trei volume, coordonată de 3 istorici dar la care au contribuit în jur de 40 de autori. Această apariţie editorială este considerată un eveniment, iar Matei Vişniec ne explică de ce.
 
Lucrarea este un eveniment întrucât ne propune de fapt cu demolarea unui mit. Istoricii care şi-au reunit forţele, capacitatea de a cerceta precum şi inteligenţa pentru a redacta această istorie a virilităţii ajung de fapt la următoarea concluzie: virilitatea este o construcţie culturală a bărbatului sau a bărbaţilor pentru a-şi impune dominaţia asupra femeilor şi asupra familiei, sau, în funcţie de epocă, asupra sclavilor, a servitorilor, a vasalilor sau claselor considerate "inferioare". Virilitatea a fost "inventată", ne spun istoricii, în antichitate şi s-a dezvoltat în mod progresiv sub formă de mit, de legendă, de model până în secolul luminilor pentru a triumfa în mod absolut în secolul al XIX-lea. Secolul al XX-lea marchează însă un declin al acestui mit şi vom vedea imediat de ce.
 
Pornind de la câteva detalii de anatomie, de la organul de reproducere masculin şi de la fiziologia penisului în erecţie, bărbaţii şi-au creat de fapt un imperiu, ne spus istoricii francezi. Virilitatea a devenit sinonimă cu mândria, cu forţa, cu autoritatea, cu curajul, cu ideea de dominaţie, cu ideea de eroism. Bărbatul occidental, pentru că despre istoria sa este vorba, a uitat repede că şi femeile pot fi curajoase, puternice şi capabile să conducă. Poveştile, legendele, ideea de respect şi de admiraţie s-au structurat repede în jurul persoanei masculine încarnată de războinic, de cavaler, de conchistador, de imaginea seducătorului sau a aventurierului, precum şi a şefului de familie. Performanţa sexuală şi ideea de autoritate au făcut bloc, bărbaţii şi-au creat de fapt un club aparte pentru a-şi povesti în acelaşi timp aventurile războinice şi cele galante, şi pentru a-şi consolida astfel şi mai bine mitul masculinităţii dominatoare.
 
Între acest mit, între această construcţie şi realitate există însă, în anumite epoci istorice, o adevărată prăpastie. Autorii celor trei volume dedicate virilităţii evocă de exemplu lumea Greciei antice unde homosexualitatea era o practică relativ curentă, ca şi pedofilia. Tinerii efebi (altfel spus adolescenţi între 12 şi 14 ani) erau "educaţi" de un maestru-amant iar iniţierea lor în virilitate trecea printr-o fază mai puţin erectivă. În tot acest timp femeile rămâneau închise în casa patriarhului, în spaţiul rezervat lor, gineceu, iar rolul lor era în primul rând reproductiv. În ciuda acestor realităţi, ţinând de moravuri şi sexualitate, grecii sunt cei care au exaltat primii ideea de virilitate, de prestigiu viril, de model masculin asociind forţa cu performanţa sexuală.
 
Evul Mediu, Renaşterea, epoca colonială au continuat apoi să cultive această imagine. "Adevăratul bărbat" era masculul avid de glorie, care îşi afişa bravura, care căuta pericolul. Meseriile "virile" erau cele care ţineau de mânuirea armelor şi de campaniile militare... Nu contează faptul că, în saloanele aristocraţiei, acest "bărbat viril", pentru a le seduce pe frumoasele doamne, îşi petrecea o bună parte din timp învăţând nişte paşi de dans complicaţi, sau că se îmbrăca în culori ţipătoare sau că îşi punea perucă, se împopoţona cu panglici şi cu dantele de tot felul fără să aibă în nici un fel simţul ridicolului... Era epoca în care bragheta trebuia pusă în evidenţă cu o fundă sau cu o protuberanţă vestimentară.
 
Abia în secolul al XX-lea soclul virilităţii, devenită un fel de cult, a început să se fisureze puţin prin faptul că femeile au cerut egalitatea în drepturi cu bărbaţii. Cultul virilităţii a mai fost însă fisurat şi din cauza războaielor dezastruoase ale secolului al XX-lea. Milioanele de soldaţi care au murit în tranşeele pline de noroi şi de şobolani ale primului război mondial n-au mai putut în nici un caz să alimenteze mitul virilităţii. Eroismul a dispărut aproape total din războaiele acestui secol, soldatul şi-a pierdut practic virilitatea în faţa noilor arme de distrugere în masă: bombe, gaze otrăvitoare, flăcări sau arma atomică.
 
Autorii acestei Istorii de virilităţii constată deci că în prezent asistăm la un declin al "imperiului masculin". Modelul virilităţii începe să-şi epuizeze resursele, femeile sunt din ce în ce mai numeroase în posturi care ţin de decizie şi de autoritate. Domeniul militar nu mai este unul rezervat exclusiv bărbaţilor, iar uneori se vorbeşte despre chiar "femei virile". Imaginea bărbatului "macho" a devenit ţinta multor ironii şi chiar a dispreţului, deşi ea nu a dispărut total... Iar psihanaliştii descoperă chiar că mulţi bărbaţi sunt obsedaţi de "devirilizare", ca şi cum noua putere a femeilor ar fi castratoare.
 
Pentru a rezuma, putem spune că această istorie a virilităţii se impune ca o lucrare de referinţă şi ca o noutate absolută în ce priveşte analiza evoluţiei unui mit. Iar un cronicar al cărţii care semnează în ziarul Le Figaro se întreabă chiar: şi dacă virilitatea nici nu există?
 
(Istoria virilităţii - Editura Seuil, trei volume, studiu realizat sub direcţia istoricilor Alain Corbin, George Vigarello şi Jean Jacquest Courtine.)
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer