Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Atelier LiterNet  Sageata  Eseu  Sageata  4SPACE

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Arhitectură cuantică?


Augustin Ioan

15.11.2011
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Articolul anterior din rubrică
Articolul urmator din rubrică
O nouă stafie bântuie printre studenţii mei: arhitectura cuantică. În esenţă, argumentaţia este următoarea: fizica cuantică a creat, sau, oricum, a fost port-stindardul unei schimbări de paradigmă în epistemologie şi, ulterior, în ştiinţele celelalte, dar şi în relaţia noastră (filosofică, socio-umană, artistică, poate chiar religioasă) cu Lumea. Arhitectura este una dintre aceste moduri de a face priză la realitate, ba chiar de a o modifica (altera?) sau înmulţi. Arhitectura, la aproape o sută de ani de la descoperirea fizicii cuantice, este la rândul ei într-o schimbare de paradigmă. Din nou relevante sunt procesele de morfogeneză, devenirea formei - nu forma finală; complexitatea, nu simplitatea platonic-modernistă; emergenţa, irumperea, generarea, nu pre-existenţa formelor pure, necorupte, ideale, a solidelor platonice etc. Una dintre caracteristicile acestei arhitecturi procesuale este că POATE poseda un număr de proprietăţi opozabile, sau, oricum, aflate reciproc în relaţii paradoxale de diferire. Or, această capacitate duală de a primi atribute este o caracteristică a fizicii cuantice.

Spre pildă, arhitectura poate fi materială şi spirituală în acelaşi timp. O colegă a noastră, Ana Botez, a făcut recent o teză de master la Universitatea din Cincinnati, OH, care poate oricând să fie considerată de nivelul cel puţin al unei lucrări de doctorat remarcabile la UAUIM, dacă o va traduce şi augmenta; în această lucrare, dra Botez încearcă să demonstreze un argument similar privitor la arhitectura bizantină. Nu numai că are această natură duală, fiind şi foarte concret-materială în zidirea sa şi foarte subtil-spirituală în calitatea spaţiului sacral, dar, mai mult decât atât, se stabileşte o relaţie cauzală între materialitate şi spiritualitatea acestei arhitecturi: ea este foarte spiritualizată tocmai întrucât este excesiv de materială (în deosebire, de pildă, de contemporana sa arhitectură gotică, analizată de Panofsky). Or, înseamnă aceasta că arhitectura bizantină este o arhitectură cuantică? Sunt tentat să răspund că nu.

Se poate spune că este vorba despre un mod metaforic, analogic de a descrie arhitectura. Că, adică, termenul cuantic este plasat între mai multe rânduri de ghilimele, spre a sugera caracterul conotativ al asocierii de termeni. Or, pare să se creadă în legitimitatea folosirii denotative a acestora. Că, adică, există ceva (in)definibil drept arhitectură cuantică în aceeaşi relaţie logică existentă şi în sintagma fizică cuantică.

Or, nu. Lucrurile din a doua sintagmă se petrec pentru o realitate controlată de constanta cuantică, cu alte cuvinte mult sub orice posibilă înţelegere a termenului de dimensiune, scară, distanţă, proporţie etc. Pot să accept că este, la o adică, ceva mai legitim să vorbim de arhitectură cuantică decât despre Cosmologie Cuantică, aşa cum o face Lee Smolin într-o carte excepţională, tradusă şi în româneşte de editura Humanitas (Spaţiu, timp, univers), unde formularea este oximoronică în chip deliberat - iarăşi un atribut cuantic. Dar , repet, pentru a putea păstra o stare de stabilitate conceptuală, trebuie să ne fi poziţionat în spaţiul limbajului metaforic, alegoric, analogic, mai degrabă decât în cel al realităţii fizice.
Articolul anterior din rubrică
Toate articolele din rubrică
Articolul urmator din rubrică




0 comentarii

Spacer Spacer